"CĂLUGĂRUL NEGRU" SAU DIMENSIUNEA ONIRICĂ A REALITĂŢII
Ieşind de sub drapelul generaţionist al optzeciştilor şi distanţându-se orgolios de cântecul de sirenă al unor "isme" pasagere, Şerban Tomşa optează pentru o paradigmă literară proprie, pe care o ilustrează cu talent şi implicare. Dincolo de retorica unei jovialităţi excesive sau chiar în răspăr cu parada de maliţiozitate gratuită a unor confraţi, Şerban Tomşa articulează liniile de forţă ale unei viziuni originale, susţinută cu vervă compoziţională şi cu incontestabilă determinare.
Impozant prin structură şi modern prin scriitura de o frapantă actualitate, romanul Călugărul Negru mizează pe un subtil melanj între real şi fantastic, între existenţa frustă, adesea de o deconcertantă trivialitate, şi ficţiunea compensatorie. Romanul lui Şerban Tomşa impune (şi) prin insolitul situaţiilor, prin stranietatea deliberată a palierelor narative, care creează un fascinant joc de oglinzi de o simbolistică aparte. Nu în ultimul rând, personajele care evoluează pe acest portativ epic îşi revendică substanţa şi traiectoria de la acelaşi apetit pentru dominanta onirică a existenţei. Deşi în aparenţă supus dispersiei şi marcat de impulsuri centrifugale, demersul epic al autorului are o neobişnuită şi convingătoare coerenţă. Cu migală şi tenacitate, Şerban Tomşa îşi construieşte o lume imaginară, proiectând personajele şi întâmplările care o populează într-un timp al ambiguităţii fără limite. Eroul-narator trăieşte o adevărată odisee a dedublării, scindat între două lumi care şi-l dispută cu fervoare egală: pe de o parte, realitatea postdecembristă, devoratoare şi depersonalizantă, iar pe de alta, lumea viselor, a fantasmelor recurente, aceasta din urmă având menirea de a corecta (sau măcar de a încerca să corecteze) proiecţiile dizarmonice ale prezentului aglutinant. Cititorul este confruntat cu o pluralitate de planuri, care se întretaie într-o ciudată reţea de simboluri, amorsând sensuri obscure, dar care converg în direcţia disimulării faptului brut şi potenţează un esoterism al situaţiilor, de cea mai bună calitate. Registrul ideatic al romanului beneficiază de suportul unei scriituri moderne şi dense, prin dozajul savant de inefabil inclus în arhitectura textului. Parcurgând paginile cărţii, încerci senzaţia că realitatea ţi se relevă, după tatonări succesive, în "tranşe" infinite, filtrată printr-un sistem de oglinzi paralele, care-i adaugă reliefuri şi faţete inedite, în funcţie de unghiul din care este privită. Interferenţa realului cu visul, a concretului cu impalpabilul, a certitudinii ferme cu straniul, configurează un fel de mistică a bizareriei suverane, aceasta fiind, după părerea noastră, coordonata cea mai pregnantă a demersului epic al autorului. Căci, dincolo de asperitatea perceptibilă a faptului real, se face simţită mai peste tot proiecţia unei semnificaţii esoterice (derivând şi din aerul de atemporalitate ce traversează fluxul narativ), care conferă evenimentelor o altă dimensiune şi, totodată, o altă cheie de interpretare. Asimilarea preeminenţei onirice, trasarea liantului între registrul strict evenimenţial şi zona unei simbolistici reverberante se insinuează sistematic în perimetrul realităţii şi-i redimensionează contururile.
În final, totul nu este decât o proliferare a cuvintelor cu puteri demiurgice, o întemeiere a istoriei şi a lumii prin cuvânt, prin magia actului contemplativ. Povestea se înfiripă din aceste elanuri ale freneziei mitologizante, din irepresibila bucurie şi vocaţie a spunerii. Aventura existenţială devine sinonimă cu aventura cunoaşterii, printr-o asumare dramatică a unui destin mereu pierdut şi mereu regăsit. Restul ("glazurarea" parcursului narativ cu elemente de thriller, explorarea-exploatarea unui filon comic încapsulat în memoria şi vocabularul personajelor, prevalenţa înşelătoare a unor sugestii culturale în câmpul naraţiunii) nu face decât să completeze tabloul vivant şi scânteietor al unei povestiri febrile şi incitante, condusă cu mână de maestru. Prin Călugărul Negru, Şerban Tomşa face proba unei excepţionale vocaţii epice, ceea ce-i asigură (la paritate cu alţi congeneri, ca Radu Aldulescu sau Nicolae Stan) o poziţie privilegiată în galeria prozatorilor români ai acestui moment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu