luni, 27 ianuarie 2014

Soarta oamenilor cumsecade

         L-am văzut, mergând prin zăpadă, pe un bărbat care a atins o vârstă matusalemică, în ciuda torturii conjugale pe care a îndurat-o vreme de şapte decenii. E slăbit şi plin de riduri. Cândva m-a rugat să-i dau şi lui o carte scrisă de mine. Sincer vorbind, mi-a fost ruşine s-o fac. M-am gândit că bătrânul va avea un şoc - cum s-a întâmplat şi cu alţi cunoscuţi care au decis să-şi înceapă cariera de cititori cu câte un op pe coperta căruia e scris numele meu - şi mă va ocoli de câte ori mă va vedea. Bunul-simţ tradiţional, care ne arată că Soarele se învârteşte în jurul Pământului, nu se potriveşte cu ceea ce scriu. Cine îl ştie pe unchiaş spune că este cel mai cinstit om care există pe lume. Într-o primăvară, un subaltern al său mi l-a evocat cu multă duioşie : Este un om care ştie să te respecte, indiferent că eşti pălmaş sau ministru. Din "domnul meu" nu ne scotea pe niciunul dintre subordonaţii săi. Şi noi îl îndrăgeam foarte mult ! V-am zis o întâmplare cu el ? Nu ? Păi, să vă povestesc. Într-o zi s-a văitat la un alt şef, coleg cu el, că nu are bani să-şi cumpere nişte piese ca să-şi repare rabla aia a lui, o Dacie cumpărată la mâna a treia. Auzi dumneata, să n-aibă piese de schimb ! Şi noi tocmai asta fabricam acolo ! Fiecare lucrător de la noi putea deschide câte un magazin acasă  ! Cum se face, cum se drege, află şi directorul tărăşenia. M-a chemat imediat la el şi m-a trimis cu un sac de piese noi la domiciliul inginerului. El nu era acasă, am găsit-o pe soţia sa. A vrut să ne plătească marfa, dar am refuzat, că ne halea directorul. A doua zi ne-am pomenit însă cu nebunul că vine la serviciu şi începe să urle că el e om cinstit şi nu pune mâna pe nimic fără să plătească. A făcut un scandal ....ăăăă....cum se zice....monstru. Directorul s-a minunat : " Uite, bă, ce înseamnă un om cinstit !" Şi m-am dus, dom' profesor, şi am luat obiectele înapoi şi am umflat şi biştarii doamnei, ca să-i aducem alte piese, mai bune. Da' nu i-am mai dus nimic..."

P.S. În timp ce unei prospere companii petroliere i se şterge o datorie de 500 de milioane de euro, şoferii înzăpeziţi sunt somaţi să-şi plătescă rovinieta. Ce să mai spui ? Curat guvernare de stânga !

2 comentarii:

stefan s. spunea...

Frumos!
Totul se sfârșește în cel mai autentic stil dâmbovițean!
...Interesantă secvență din viața unui om cumsecade.

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Vă cer scuze că blogul îmi joacă feste şi am văzut târziu comentariul dumneavoastră. ( Din acest motiv, o prietenă s-a supărat pe mine. )
Da, e un om tare cumsecade şi foarte corect. De aceea a fost păcălit de alţii, care şi-au făcut din lipsa onestităţii şi a onoarei un mod de a fi.Vă mulţumesc pentru comentariu.
Vă îmbrăţişez cu drag.