vineri, 30 mai 2014

Idei regale : Dumnezeu, personaj literar episodic

Uneori, în unele texte  găseşti idei şi viziuni care te cutremură, te uluiesc. Nu te poţi gândi decât la ele. Cum a putut o minte de om să producă aşa ceva? Cum spunea Nicanor Alvarado, personajul principal din Toamna patriarhului? " Cum a putut să scrie ăsta ceva atât de frumos cu mâna cu care se şterge la cur?"
Un veac de singurătateMaestrul şi MargaretaCartea Milionarului, Rodul pământului şi Ora de germană sunt cărţi de neuitat, cu teme, motive literare şi scene atât de noi şi de surprinzătoare, încât, la prima lectură, laşi volumul din mână şi te minunezi ca un copil. După aceea revii constant la romanele respective, ca la fragmentele magice ale unei Biblii profane. ( Să nu uit : am întâlnit şi două persoane cărora nu le-a plăcut Maestrul şi Margareta.Erau o doamnă foarte citită, fostă elevă a mea, şi un adolescent care...nu prea se omoară cu deschisul cărţilor. Îmi este greu să găsesc o explicaţie pentru primul caz : e ca şi cum un copil mi-ar spune că nu-i place Harry Potter. )
Către sfârşitul romanului lui Bulgakov, Levi Matei îi spune lui Woland că Dumnezeu a citit romanul maestrului :
"- El a citit opera maestrului, vorbi Levi Matei, şi te roagă să-l iei tu pe maestru şi să-l răsplăteşti cu odihna. E greu să faci asta, duh al răului ?
- Pentru mine nimic nu-i greu, răspunse Woland, şi tu o ştii prea bine.
După o vreme de tăcere, adăugă :
- Dar de ce nu-l luaţi voi, în lumină ?
- El n-a meritat lumina, ci odihna, rosti, trist, Levi."
Un autor citit de Dumnezeu ar trebui să fie măgulit. Dar El îl încredinţează pe scrib forţelor întunecate, pentru ca acesta să fie pus la odihna veşnică. Să fie asta soarta tuturor scriitorilor ?
Una fintre cele mai uluitoare povestiri care s-au scris vreodată este Un diamant mare cât Hotelul Ritz de Francis Scott Fitzgerald. Braddock Washington descoperă un munte de diamant şi îşi clădeşte o proprietate fabuloasă, care nu este trecută pe nicio hartă. A reuşit asta, mituind înalţi funcţionari de stat. Are la dispoziţie sclavi negri şi a răpit, pentru a-şi construi locuinţa, un poet decadent, un pictor scenograf, un arhitect şi un grădinar peisagist: Artiştii nu sunt însă să proiecteze nimic acceptabil şi sfârşesc într-un spital de nebuni. Palatul visat de Braddock este realizat cu ajutorul unui specialist din cinematografie, care este obişnuit să lucreze cu fonduri nelimitate, cu toate că nu ştie să scrie şi să citească. Percy, fiul lui Braddock, îl invită pe colegul său de şcoală, John, să-şi petreacă vacanţa acasă la el. Aşa descoperă John minunăţiile de pe muntele de diamant. Ralatarea se face din perspectiva musafirului. Dimineaţa, patul se înclină şi John se trezeşte într-o baie cu arteziene din care ţâşneşte apă parfumată şi spumoasă ori rece şi sărată, după preferinţe. Băiatul se împrieteneşte şi mai mult cu Percy, gazda sa, şi se îndrăgosteşte de Kismine, sora mai mică a acestuia. Începe să bănuiască adevărul : nu va mai fi lăsat să plece viu din casa lui Braddock.
 Piloţii care descoperă, din aer, avuţiile lui Braddock sunt doborâţi şi puşi sub lacăt. Unii reuşesc să evadeze şi vin cu ajutoare, atacând domeniul. Când totul pare pierdut, bătrânul Braddock încearcă să-l mituiască pe Dumnezeu, pentru a-şi salva proprietatea. Când îl strigă pe Creator, o face "răspicat şi solemn, cu un orgoliu neîmblânzit " :
- Hei, tu, cel de colo ! începu el cu un tremur în glas. Tu, cel care mă asculţi !"
Şi :
- Hei, tu, cel care eşti acolo sus ! "
Nu mai spun ce-i promite personajul lui Dumnezeu. Banii fără număr fac din om altă făptură, mult involuată.
Dar ideea m-a tulburat şi mi-a dat de gândit multă vreme.  Ca să-l parafrazez pe Nino Stratan, aripa nebuniei a făcut multă vreme fâlf-fâlf ! în capul meu .

P.S. Constantin Piştea a postat, pe blogul său - http://constantinpistea.wordpress.com/2014/05/31/interviu-cu-scriitorul-serban-tomsa-sunt-scriitor-si-asta-e-totul-pentru-mine/ -, interviul pe care mi l-a luat, simultan cu ultima secvenţă a aceluiaşi interviu-foileton, publicată în Ziarul Metropolis : http://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-serban-tomsa-o-coborare-in-infern/

8 comentarii:

Anonim spunea...

Intr-adevar, tulburatoare scena in care Braddock Washington incearca sa-l mituiasca pe Dumnezeu. Printr-un mecanism mental aproape ironic, oamenii foarte bogati ajung de obicei sa creada ca totul - si oricine - poate fi cumparat.

Nebunia personajului lui Scott Fitzgerald ni se pare evidenta, pentru ca mita oferita este una materiala. Dar poate ca, intr-un mod mai putin fatis, cei mai multi dintre noi incercam sa-l mituim pe Dumnezeu in rugaciunile noastre. Cerem ceva si promitem altceva "la schimb" (fapte bune, mers la biserica...). Aroganta lui Braddock Washington se ascunde adeseori sub masca smereniei si a credintei ca "ni se cuvin" anumite lucruri pentru ca nu am facut rau etc.

Oamenii au tendinta de a-l crea pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lor, atribuindu-i un suflet de negustor. Imi aduc aminte o frumoasa nuvela a lui Karel Capek, in care Dumnezeu spune ca la Judecata de Apoi cei care decid sunt tot oamenii. El insusi n-ar putea sa "judece" pe nimeni, pentru ca stie prea multe. Stie toate slabiciunile asa-zisilor raufacatori, ca si toate nedreptatile la care acestia au fost la randul lor supusi de-a lungul vietii, asa cum stie si meschinariile si inconsecventele celor considerati virtuosi.

Şerban Tomşa spunea...

mrpye1,
Minunat comentariu!
Poate facem un schimb de adrese. Cu prietenie.

Anonim spunea...

Buna ziua,

Sunt detinatorul magazinului www.mobisimo.ro

Este un magazin ce are ca obiect de activitate comercializarea accesoriilor pentru telefoane, in special a huselor.

1. As dori sa puneti un link pe site-ul dvs. catre magazinul meu, iar in schimb puteti achizitiona produse de la mine din magazin cu o reducere de 20% (la orice produs) atata timp cat aveti link-ul catre magazinul meu. Nu exista un numar limitat de comenzi.

Activez intr-o nisa de piata in continua dezvoltare deoarece piata telefoanelor mobile este din ce in ce mai dinamica, iar cerintele clientilor sunt tot mai variate.

Oricine are nevoie de o protectie adecvata in ceea ce priveste smartphone-ul personal. Cu timpul, numarul de produse din magazinul propriu va creste si veti avea posibilitatea sa achizitionati accesorii de calitate la cele mai mici preturi de pe piata.

2. Mai mult decat atat, daca adaugati link catre magazinul meu, voi gazdui si eu link catre site-ul dvs pe unul din domeniile urmatoare:

http://stepsintherightsdirection.com/ sau http://learningtocare.net/

Ambele site-uri au PR4. Avantajele unui link pe un site ce are page rank 4 este acela ca motoarele de cautare (google, yahoo, etc) ridica importanta respectivului site in cautari (veti urca pe primele pagini ale motoarelor de cautare)

Sunt interesat si de guest-posturi daca doriti asta!

Cu stima si interes,

Ciprian Miron

(v-as ruga sa trimiteti mail de confirmare pe office@mobisimo.ro daca doriti schimbul)

www.mobisimo.ro

That’s bellissimo

ștefan s. spunea...

Printre cărțile cumpărate de la Bookfest... și Călugărul negru. Abia aștept să o citesc.
O duminică frumoasă să aveți!

Şerban Tomşa spunea...

mrpye1,
V-am trecut pe lista blogurilor pe care le urmăresc. Mulţumesc pentru adresă. O să v-o trimit şi eu pe a mea. Propun să ne vorbim la singular. Cu drag.

Şerban Tomşa spunea...

cedoreşti,
În principiu sunt de acord. Voi trece link-ul respectiv pe blogul meu.

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Sunteţi, ca de obicei, foarte amabil cu mine. Vă mulţumesc şi vă întorc cu drag urarea.

Şerban Tomşa spunea...

Ciprian Miron,
Scuzele mele, trebuia să mă adresez direct dumneavoastră.