Romanele viitorului

   E clar că lumea nu mai este interesată de cărţi ca în urmă cu trei decenii.
   L-am întrebat pe un tânăr ce mai citeşte şi ce fel de cărţi preferă. Sincer, el mi-a mărturisit că nu prea citeşte, aşa că treaba cu preferinţele cade.
- E mai important să trăiesc. E mai frumos să trăiesc o poveste de iubire sau experienţa unei prietenii, decât să citesc un roman gros, cu amănunte care nu mă privesc.
I-am explicat că tocmai în detaliile inspirat alese pulsează viaţa din paginile tipărite.
Mi-am amintit că şi eu spusesem, poate eronat, că romanele viitorului vor fi scurte şi simple, în genul celor scrise de Friedrich Dürrenmatt.  Oamenilor nu le mai place să zăbovească în faţa unui text, preferând imaginile care li se oferă din belşug pe micile ecrane, pe reţelele de socializare, în tabloide şi chiar în ziarele obişnuite. În urmă cu ceva vreme am avut un şoc. După mulţi ani de abţinere, mă abonasem la un cotidian şi m-am crucit când am văzut câ aşa-zişii ziarişti nu ştiu limba română. Dar nici nu mai contează asta, din moment ce afli informaţiile uitându-te, pur şi simplu, la poze. Asemenea publicaţii pot fi citite chiar de analfabeţi, de care, în treacăt fie spus, e plină România de azi.
 Mi-am dat seama însă de un lucru. E o falsă opoziţie între "a trăi" şi "a scrie/a citi". Teoria e simplă, cunoscută şi a fost formulată la noi, printre alţii, de Marin Preda şi C.T. Popescu. Un om se naşte să-şi trăiască viaţa, nu să scrie. Cei care se sprijină pe cărţi ar ilustra o anomalie existenţială, o abatere de la norma bilogic-socială firească. Sigur, dacă un individ scrie, rezultatele pot fi spectaculoase, dar respectivul tot nefericit rămâne. După părerea mea cele două opţiuni nu se exclud. Nu se poate trăi şi scrie în acelaşi timp? Chiar dacă problema e mai complexă - vezi legenda meşterului Manole -, sunt foarte mulţi scriitori care şi-au trăit viaţa din plin. În felul lor, fireşte. "A scrie" este un mod de a trăi. Iar scriitorii mai şi citesc. Ca să trăieşti, trebuie neapărat să nu creezi nimic şi să fii ignorant? Iar dacă mai treci prin biblioteci, ţi se interzic bucuriile omeneşti? E o prostie. Scrisul şi cititul îţi oferă cu totul alte trăiri decât mersul pe stadă sau amorul contra cost, chiar dacă nu te face un rob permanent al esteticului. Şi, desigur, îţi propune o anumită calitate a vieţii, cel puţin la nivel cultural.
      Revenind la tema propusă, pot afirma că romanele viitorului au fost scrise. Sunt textele lui Urmuz : scurte, percutante, absurde, inovatoare, strălucitoare. ( Să nu uităm nici de romanul la care lucrează acum Liviu Drugă.) Probabil că aceasta este ultima frontieră a literaturii, accesibilă numai celor inteligenţi, care au deschis uşile mai multor biblioteci. 
- Ar trebui să te zbaţi şi tu să ţi se traducă un roman în străinătate, mi-a zis un prieten.
Am răspuns că asta nu e o problemş care să mă preocupe. Cum am fost în întârziere cu toate, m-am grăbit mai mereu şi deseori am călcat în străchini.
- Dar ştii ceva? m-a privit cu seriozitate amicul meu. Romanele tale sunt prea complicate, s-ar traduce greu. Scrie şi tu ceva mai simplu.
- Păi...Călugărul Negru e destul de simplu.
- No, no, no! E etajat şi ramificat etc.
Zilele trecute am discutat cu un alt prieten, scriitor important. I-am spus că vreau să scriu "mai simplu", de dragul cititorilor.
- Păi, dragul meu, mi-a zis prozatorul, aici e vorba de o alegere. Depinde pentru cine scrii. Că Faulkner sau Lowry n-au mizat pe cititorii de ziare. Dacă vrei simplitate, apucă-te şi scrie ca Sandra Brown! Că, slavă Domnului, nu e prea greu să faci aşa ceva.
Acum nu mai sunt deloc sigur că romanele viitorului trebuie să fie/vor fi scurte şi simple.