luni, 1 iunie 2015

Finalul unui roman

    Apă neagră de Nicolae Stan este un roman excepțional, scris cu mult talent și cu o admirabilă forță epică. După cum am mai spus, am citit cartea cu mare plăcere, sedus de farmecul narativ al autorului, romancier despre care ar trebui să se vorbească mai mult, chiar dacă indiscutabila sa valoare a fost recunoscută sub diferite forme.
     Am ideea fixă că prozatorii de vocație au finaluri de romane reușite. Îmi confirmă prejudecata toți cei care înseamnă ceva în literatura universală. Puține titluri mari au parte de încheieri nefericite. Ratarea sfârșitului echivalează cu eșecul întregului  text. Pot spune că Apă neagră are un final puternic, de mare efect, unic prin originalitate și relevant pentru nivelul la care scrie Nicolae Stan.  Moartea lui Moise Ștefan, ”luptător pe amândouă fronturile”, este relatată magnific, cu inserții inspirate, conținând evenimentele din viața fiecărui cunoscut.  M-a încântat stilul lui Nicolae Stan, de o frapantă noutate, neasemănându-se cu nimic din ce s-a scris până acum la noi și lăsând o impresie de neuitat. E aici amprenta unui scriitor de calibru. Mărturisesc că numai moartea lui Ilie Moromete m-a tulburat atât de mult, dacă raportăm Apă neagră la zona autohtonă. Nicolae Stan are, în plus, o abilitate tehnică de un incomparabil rafinament.
     Apă neagră este o altă Țiganiadă, un roman realist și plin de fantezie, comic și grotesc, direct și cu dedesubturi de parabolă. Crăsănenii sunt românii surprinși de-a lungul celor mai dramatice evenimente din secolul al XX-lea, iar Crăsanii reprezintă echivalentului românesc al unor spații magice, numite Macondo și Yoknapatawpha.

7 comentarii:

Miron Dan spunea...

Si eu am ideea fixa ca un roman reusit trebuie sa aiba un final de exceptie, dar si un incipit reusit. Cum n-am citit Apa neagra nu pot spune daca Crasanii sunt corespondentul unui Macondo sau Yoknapatawpha, dar sunt increzator in flerul tau.
Straniu mi se pare ca Apa neagra nu are multe aprecieri critice. Dar cel mai mult ma bucura ca un scriitor de mare valoare apreciaza opera unui confrate, lucru destul de rar in literatura noastra.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
Observațiile tale mă emoționează. Să știi că prietenii noștri sunt numai dintre cei care recunosc izbânzile literare ale confraților. Pomenesc câțiva : Dan Miron, Radu Aldulescu, Dumitru Augustin Doman, Nicolae Stan, Ovidiu Nimigean, Radu Vancu, Geo Galetaru, Stan V. Cristea. Păcat că nu i-am văzut niciodată pe niciunul dintre ei - nici pe tine! -, cu excepția lui Radu Aldulescu. Cred că e o mare porcărie să nu-ți apreciezi confrații. Nici nu-mi pot imagina ce simțeau Preda și Barbu când îi citeau, tremurând de invidie, pe Bănulescu, Breban, Țoiu, Buzura și Fănuș. Și fiindcă veni vorba : știi ce a răspuns Breban când a fost întrebat de cineva ce părere are despre...mine? N-ai să ghicești în veci. ”Știam că Tomșa a fost un domnitor...” :)

Augustin spunea...

Dragă Şerban, gura păcătosului!... Sigur că tu eşti într-un fel un domnitor, unul necăjit în viaţa de toate zilele, dar unul fericit în voievodatul literelor de roman. Nici nu ştie dementul de Breban ce-a delirat...

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Înseamnă enorm pentru mine. Nu mă afectează defel faptul că nu mă cunoaște Breban. Poate că e mai bine așa. Omul Breban nu-l iubește decât pe scriitorul Breban - romancier de mare valoare, indiscutabil - și cine știe cărui for m-ar fi turnat, cerând împușcarea mea. Pe urmă, știi bine, nici mie nu-mi plac aroganții și autorii marcați de un egoism mirositor ca o pereche de izmene neschimbate la timp. Le admir opera, pot scrie despre ei cu detașare, dar nu-mi doresc să-i cunosc personal și nu pot minți, scriind ditirambi despre personalitatea lor. Tragedia face să nu-i fi întâlnit vreodată, față către față, nici pe cei pe care îi admir în dublă calitate, de creatori și de oameni. Ești printre ei, sus de tot. Dar trag nădejde că într-o zi poate ne vom întâlni. Până a nu ne sinucide încă. :)

Şerban Tomşa spunea...

Să nu se creadă că Breban îmi este antipatic. Deloc. Am spus doar că nu-mi doresc să intru în zona de interes a unui anumit tip uman. Ca o fatalitate, sunt deja pe teritoriile bântuite de alte tipuri, încă și mai toxice.

Miron Dan spunea...

Dragul meu, sunt convins ca ne vom intalni. Poate si cu Dumitru Augustin Doman, la un targ de carte sau altceva. In ce te priveste a gasit formula perfecta, plecand de la rautatea lui Breban, voievod in lumea romanului. Cat despre Breban, nimeni nu i-a negat talentul, dar cred ca megalomania i-a facut mult rau, putine din cartile sale sunt citibile.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
Ai găsit cuvântul potrivit. În opinia mea, Breban este un mare scriitor, dar megalomania îi face mult rău. Și ne face și nouă. El e cumva și grafoman. Scrie prea mult și epica sa se diluează, se dezintegrează. Sunt romane pe care, ca și în cazul eminentului D. R. Popescu, nu le-am putut citi. Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase.