Femeia care scrie povestea

Autodidactul îl vizita zilnic şi-l bătea la cap pe Succesor cu întrebări despre spirit, veşnicie, fericire, iubire şi alte zădărnicii ale minţii omeşti. Succesorul răspundea în silă, cu mintea ocupată de imagini disparate : un cubanez privind îngândurat, de la fereastra camerei sale, o ninsoare, un luminiş de la poalele muntelui Kilimanjaro, nişte insecte sâcâindu-i pe turiştii de pe plaja din Neptun, o vânzătoare de cristale fumând absentă pe o stradă mărginaşă... Se străduia zadarnic să-şi amintească strângerea de mână a unui prieten pe care nu-l văzuse de mulţi ani... Dar pisălogul turuia continuu.
- Cum ai defini dumneata destinul ? întrebă el.
Succesorul se gândi că i se ivise, în sfârşit, ocazia de a-l speria pe flecar şi de a-l pune pe fugă.
- Destinul este o femeie care ne scrie povestea vieţii, răspunse cu gravitate şi privindu-l în ochi pe musafir.
- Ce fe-femeie ? se bâlbâi celălalt.
- O femeie, pur şi simplu. Ea scrie un scenariu, iar noi jucăm după cum ne cântă fantezia Alteţei Sale.
- Bine, înţeleg, dar de ce femeie ? N-ar putea să fie un bărbat cu imaginaţie ?
- Cu imaginaţie, da, dar altfel, nu. E precis o femeie, fiindcă se poartă prea drăgăstos cu cei pe care îi iubeşte, iar pe bipezii pe care nu-i simpatizează îi persecută excesiv. Dăruieşte prea mult, pe de o parte, şi este prea răzbunătoare şi capricioasă, pe de altă parte... Toată treaba este să fii în graţiile ei, înţelegi ?
- Da, da...
- Dumneata, de pildă, socoteşti că femeia-destin te iubeşte sau nu ?
- Nu.. nu ştiu... cred că da, dar nu sunt sigur, trebuie să mă gândesc...
Încurcat şi înspăimântat, omul fugi acasă şi nu se arătă câteva zile. În a şaptea zi Succesorul află că Autodidactul fusese strivit de o maşină în timp ce traversa strada neregulamentar...