luni, 31 august 2009

Texte primite de la prietenul meu. Totul este în noi

În ciuda presiunilor la care l-am supus, prietenul meu este consecvent în ideea de a nu i se da numele pe blog. Deocamdată îi respect dorinţa.
TOTUL ESTE IN NOI
Un cersetor statea la marginea unui drum de multi ani. Intr-o zi, trecu pe acolo un strain.
"Te induri sa-mi dai un ban?", murmura mecanic cersetorul, intinzandu-i vechea lui sapca de baseball.
"Nu am nimic sa-ti dau", spuse strainul. "Dar pe ce esti asezat?", intreba acesta.
"Un gunoi", raspunse cersetorul. "E doar o cutie veche. Stau pe ea de cand ma stiu."
"Te-ai uitat vreodata inauntru?", intreba strainul.
"Nu", raspunse cersetorul. "Ce rost are? Nu e nimic in ea."
"Uita-te inauntru", insista strainul.
Cersetorul reusi sa ridice putin capacul. Socat, nevenindu-i sa creada, vazu ca toata cutia era plina cu aur.
Eu sunt strainul care nu are nimic sa va dea si care va spune sa va uitati inauntru. Nu in interiorul unei cutii, ca in parabola, ci undeva mai aproape: in interiorul vostru.
"Dar eu nu sunt un cersetor " - mi se pare ca va aud protestand.
Cei care nu si-au gasit inca adevarata bogatie, care este stralucitoarea fericire a Fiintei si sentimentul profund si indestructibil de pace venit odata cu ea, sunt cersetori, chiar daca detin cele mai mari bogatii materiale. Ei cauta in afara lor farame de placere sau satisfactie, de recunoastere, de siguranta sau de iubire, desi au in sinea lor o comoara care contine nu doar aceste lucruri, ci este infinit mai bogata decat orice le-ar putea oferi lumea.

Trecutul nu-mi foloseste la nimic si rareori ma gandesc la el; cu toate acestea, as vrea sa va spun pe scurt cum am ajuns sa fiu un invatator spiritual si cum a aparut aceasta carte.
Pana la varsta de 13 ani, am trait intr-o stare aproape continua de anxietate, intrerupata de perioade de depresie suicidara. Acum am sentimentul ca vorbesc despre o viata anterioara sau despre viata altei persoane.
Intr-o noapte, la putin timp dupa ce implinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineata cuprins de un sentiment de panica totala. Ma trezisem de nenumarate ori inainte cu acest sentiment , dar de data asta era mai intens ca niciodata. Linistea noptii, contururile vagi ale mobilei in camera intunecata, zgomotul indepartat al trenului care trecea pe langa casa mea – totul parea atat de strain, de ostil si de lipsit de orice sens, incat mi-a produs o aversiune profunda fata de lume. Cel mai odios lucru era, totusi, propria mea existenta. Ce rost avea sa continui sa traiesc cu povara acestei nefericiri? De ce sa continui aceasta lupta permanenta? Simteam cum o profunda dorinta de autodistrugere, de nonexistenta devine mult mai puternica decat dorinta instinctiva de a continua sa traiesc.
"Eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi." Acesta era gandul care continua sa se deruleze in mintea mea. Apoi, dintr-o data, am sesizat ciudatenia lui. "Sunt eu o fiinta sau doua? Daca eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi, atunci trebuie sa existe doua fiinte in mine: "eu" si "mine insumi", cu care "eu" nu mai pot trai. "Poate ca", m-am gandit eu, "numai una dintre ele este reala." Am fost atat de uimit de aceasta stranie descoperire, incat mintea mea s-a oprit in loc. Eram complet constient, dar nu mai aveam ganduri. Apoi m-am simtit atras in ceeace semana cu un vartej de energie. La inceput a fost o miscare lenta, care apoi s-a accelerat.
Am fost cuprins de o frica intensa si corpul meu a inceput sa tremure. Am auzit cuvintele "nu te impotrivi" ca si cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simteam ca sunt tras intr-un gol.
Ma simteam ca si cum golul se afla mai degraba in mine decat in afara mea. Dintr-o data, nu a mai existat nici urma de frica si m-am lasat sa alunec acest gol. Nu imi amintesc ce s-a intamplat dupa aceea.
Am fost trezit de ciripitul une pasari din fata geamului meu. Nu mai auzisem pana atunci un asa sunet. Aveam inca ochii inchisi si am avut imaginea unui diamant pretios. Da, daca un diamant ar putea scoate un sunet, asa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fara sa ma gandesc, am simtit, am stiut ca este infinit mai multa lumina decat ne dam noi seama. Acea lumina blanda filtrata de draperii era iubirea insasi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat si m-am plimbat prin camera. Am recunoscut camera si mi-am dat seama ca niciodata nu o vazusem cu adevarat pana atunci. Totul era proaspat si pur, ca si cum tocmai ar fi fost creat. Am luat in maini diferite lucruri, un creion, o sticla goala, minunandu-ma de frumusetea si viata care izvorau din ele. In ziua aceea m-am plimbat prin oras cuprins de o uimire profunda fata de miracolul vietii pe Pamant, ca si cum tocmai as fi venit pe lume.
In urmatoarele cinci luni am trait intr-o stare de pace si fericire profunde si neîntrerupte.
Dupa aceea, ea s-a diminuat intrucatva in intensitate sau poate ca asa mi s-a parut mie, pentru ca a devenit starea mea naturala. Puteam sa functionez normal in lume, desi mi-am dat seama ca, orice as fi facut, nu as mai fi putut adauga nimic la ceeace ce aveam deja. Stiam, desigur, ca mi se intamplase ceva extrem de important, dar nu il intelegeam complet.
Abia peste cativa ani, dupa ce am citit texte de spiritualitate si am petrecut mai mult timp cu o serie de maestri spirituali, am realizat ca toti cautau ceea ce mi se intamplase mie. Am inteles faptul ca presiunea intensa a suferintei din noaptea aceea trebuia sa fi fortat constiinta mea sa se retraga din identificarea cu sinele nefericit si extrem de anxios, care este, in ultima instanta, o fictiune a mintii. Aceasta retragere trebuie sa fi fost atat de completa, incat acel sine fals, plin de suferinta, s-a prabusit imediat, ca atunci cand scoatem un dop dintr-o jucarie gonflabila.
Ceea ce a ramas a fost natura mea adevarata ca existenta continua: constiinta in starea ei cea mai pura, inainte de identificarea cu forma. Mai tarziu am invatat sa ma cufund in acea lume interioara atemporala si fara de moarte, pe care o percepusem initial ca pe un gol, si sa raman cpmplet constient. Am trecut prin stari de indescriptibila fericire si sfintenie, fata de care chiar si experienta initiala pe care tocmai am descris-o paleste. A venit un moment cand, pentru o vreme, am ramas fara nimic in plan fizic. Nu aveam relatii sociale, casa, loc de munca, identitate sociala definita. Am petrecut aproape doua luni stand in parc pe banci, in betia celei mai intense fericiri.
Mai tarziu, oamenii veneau din cand in cand la mine si imi spuneau: "Vreau si eu ce ai tu. Poti sa-mi dai si mie sau sa-mi arati cum sa-l obtin si eu?". Iar eu le raspundeam: "Ai deja acest lucru. Dar nu-l poti simti, pentru ca mintea ta face prea mult zgomot". Acest raspuns s-a transformat mai tarziu in cartea pe care o tineti in mana. Inainte sa-mi dau seama, aveam din nou o identitate exterioara. Devenisem un invatator spiritual.

22 de comentarii:

Elvis spunea...

Foarte frumoasă postarea şi analiza ta !

Şerban Tomşa spunea...

Meritul este în întregime al prietenului meu, care mi-a trimis textul...

Dan Ioanitescu spunea...

Buna Serban,

Asa isi incepe cartea Ekhart Tolle, "Puterea prezentului". Am retinut textul pentru ca tocmai citesc la ea de ceva vreme. :) Este una dintre cele mai interesante carti pe care mi-au picat ochii in ultimul timp.

Draga Serban, inteleg ca esti ocupat dar uite, indraznesc totusi sa te rog ceva. Incearca te rog sa te uiti peste istoriora care a-nceput sa se-nfiripe pe rodulpamantului. Daca iti surade ideea sa te joci putin cu destinul lui Sisif, toata lumea s-ar bucura... Si maicuseama eu.:)))
O seara buna.

Dan Ioanitescu spunea...

rectific Eckhart Tolle. V-am trimis tuturor un pdf, cu alta carte de-a lui pe care din pacate nu am citit-o.

Şerban Tomşa spunea...

Ai dreptate, dragul meu Dan. E o scăpare a mea, pentru care îmi cer iertare : prietenul mi-a precizat de la început că textele pe care mi le-a trimis nu-i aparţin, ci sunt luate de pe net sau din carţile pe care le citeşte... Meritul lui este, ca să zic aşa, că le-a selectat... Îţi mulţumesc pentru indicarea sursei.

Cristiana spunea...

Buna dimineata, oameni buni, cuminti, cu sufletul frumos-căutător!!

Am inceput si eu sa citesc cartea si, in paralel, sa scriu ceea ce mi-a venit in minte citind, asa cum fac de obicei. Chiar multumesc, am promis sa fac un nou blog cu un titlu de felul.. "Părerile mele despre cartile.." sau "Discutii pe marginea unor scrieri.." ma mai gandesc!
Initial am zis ca pun titlul "Recenzii", dar simt ca nu este chiar o forma de recenzie, de fapt nici nu sunt chiar incredintata ca stiu ce inseamna cu adevarat o recenzie. Este un fel de analiza generala asupra cartii, dar am citit atat de multe feluri incat mi se pare ca fiecare intelege cam ce vrea din acest cuvant..
Te rog, Serban, sa ma lamuresti tu.

Daca aveti idei de titluri, nu ma ocoliti !!

Şerban Tomşa spunea...

Recenzia este o scurtă prezentare a unei lucrări literare sau ştiinţifice. Textul trebuie să atingă principalele probleme tratate în cartea respectivă şi să aibă un caracter critic apreciativ. Cu alte cuvinte, autorul trebuie să emită şi judecăţi de valoare. Asta este definiţia standard. Dar nu e bine niciodată să ne mutilăm personalitatea, supunându-ne unor rigori care uneori distrug tot farmecul unei lucrări... Observaţia este valabilă mai ales pentru domeniul literar. Călinescu aborda fiecare carte ca şi cum ar fi pătruns pe un teritoriu virgin care îi prilejuia observaţii de o nouate absolută, surprinzătoare. În forma ei superioară, recenzia capătă forma cronicii literare...
Ai putea, dragă Cristiana, să scrii nişte eseuri pe marginea cărţilor citite. Sugestii pentru titluri : "Printre cărţi" ( aşa se numea o carte de Paul Georgescu), "Prăvălia cu cărţi", "Prăvălia de cuvinte", " Librăria mea", "O lume din cuvinte", "Biblioteci subiective", etc. Avea un critic din Iaşi, Al. Călinescu, o carte, "Biblioteci deschise".

Cristiana spunea...

.....cum ar suna... GANDURIND PRIN BIBLIOTECI...??

Şerban Tomşa spunea...

Splendid !

Cristiana spunea...

Atunci asa ramane.

Dan Ioanitescu spunea...

Iata si de la mine:

Cu cartile pe masa.

Carti vii.

Cartile Cristianei.

Biblioblog.

Blogoslove.

Booklog cu variantele bookslog, booksblog.

Citeste-ma! cu varianta Reed me! sau reed-me-now!

O varianta de titlu englezita poate atrage cititori din toata lumea. Iti trebuie un gadget de pe google cu traduceri in multe limbi.

Dan Ioanitescu spunea...

Cred ca m-am trezit prea tarziu.
Acuma vad ca s-a adjudecat!
Felicitari pentru nou nascutul tau blog!

Ah cata putere poti avea! Cate bloguri poti sa duci?

Cristiana spunea...

Lasa, nu te intrista, mie mi se pare ca suna bine, nu??

Cat pot sa duc?! Pai mai pot sa duc inca acela de Sisteme corporale/Profil spiritual (sa vad cum il numesc din acestea doua) care este foarte tehnic si se ofera bioterapeutilor, celor care fac destinologie, bioprognozare, etc. Bine, orice poate invata din toate acestea, sunt lucrurile cele mai interesante, dupa parerea mea, dupa viata prin Lemuria si Atlantida.
Si site-ul, care are 54 capitole mari.
Ajutatorii spun ca pe urma o sa schimb directia... Dupa cum a mers pana acum viata mea... chiar cred !!!
Mie imi place, daca le fac pe toate asa.. incetisor.. merge!!

Şerban Tomşa spunea...

Foarte frumoase titluri, Dane ! Ca, de altminteri, tot ce-ţi iese din minte şi degete...

Cristiana spunea...

Acum.. nu vreau sa se supere nimeni.. dar umblam si eu dupa titluri scurte, cand mi-ai cazut privirea peste titlul blogului tau, Serban, si am spus cu voce tare de cateva ori... cred ca sefa mea, de dincolo de glasvantul vopsit, innebuneste cateodata de trasnaile care le aude de la noi, dar este o femeie care in primul rand stie de gluma!! In orice caz cred ca i-a sunat tare ciudat, dar frumos... auzi... Colivii de cristal pentru pasari nebune... daca repeti de cateva ori te uluieste muzicalitatea insiruirii cuvintelor...
Si atunci m-am gandit sa fac un titlu lung, dupa puhoaiele de la gura-mintea mea!! Ceva asemanator cu Gandurile mele la portile cartilor voastre...
Pe urma ajutatorii mi-au amintit de ... bibliotecile tale, Serban, si asa s-a nascut Gândurind prin biblioteci..

Şerban Tomşa spunea...

Titlurile cărţilor şi ale blogurilor trebuie să fie scurte şi cuprinzătoare... "Colivii de cristal pentru păsări nebune" s-ar potrivi, m-am gândit, unui film...

Cristiana spunea...

M-am trezit de dimineata cu sentimentul ca oricine poate lua cele scrise de mine ca pe o lauda... dar intentia mea a fost sa ma gandesc, in timp ce scriam, exact la faptul ca poate nu pot duce totul pana la capat...
Dar ceea ce este greu cu adevarat este faptul ca, intr-adevar, cam... gângurim pe temele acestea si ideea titlului de blog cam la asta se referea, o imbinare intre gând şi gângurit... Suntem bebeluşi, asta este clar.
Dar eu cred ca de aceea ne-am nascut acum, si nu mai tarziu, cand nimeni nu va mai fi bebelus, tocmai pentru ca avem puterea sa traim astfel de timpuri, sa ne intarim in ele atunci cand multa lume nu crede, respinge, indurereaza... Vremuri grele am trait prin anii '90, acum e floare la ureche, fata de ceea ce a fost atunci. De aceea il respect pe dl. Coruţ, la fel ca si pe un alt curajos de atunci, care insa nu a mai aparut, Cornel Coman Rotaru. Cred ca s-a speriat/rusinat de inadvertentele dansului de atunci, dar eu personal am invatat din experienta dansului sa nu ma arunc imediat pe sticla sau prin editurile care atunci erau avide sa scrie orice despre astfel de fenomene, ale caror descrieri circulau dinainte de revolutie...
Toti faceam confuzii; eu chiar am scris la tot pasul despre confuziile pe care le-am facut in scrierile despre Lemuria si Atlantida, mai ales, dar si in alte domenii. Scriu despre confuzii si intoarcerea la echilibru.
Transmite-i toate cele bune prietenului tau, Serban. De altfel si tu esti un mare curajos, daca ai acceptat sa traim in preajma ta, si ai scris despre aceste lucruri. Oricum esti o persoana publica cu alt palmares decat noi. Pentru mine este ceva cu totul special faptul ca m-ai primit in "sufrageria" ta, asa cum spune Dan!
Toate bune! Ma duc sa mai scriu ceva, sincer, nu prea am chef de inventariere azi!!! Scriu la un subiect pe care l-am mai abordat un picut, Noi am venit sa schimbam lumea!!

Şerban Tomşa spunea...

Este o mare onoare să primesc în "sufrageria" mea oameni ca tine, Dan, Elvis, Emilia Moldovan, Livia, Irina Alexandra, Dan Gheorghe, George Adam, Obeada Flavius, Irina, AMA, CoraSand, Ioana, Crocodilla şi toţi ceilalţi care îmi vizitează blogul. Sunteţi oameni extraordinari - şi chiar mai mult decât atât ! - cu care mă mândresc...

Şerban Tomşa spunea...

Într-un fel sau altul, sunteţi creatori de frumos, de speranţe, de viaţă adevărată, conectată la marile ritmuri cosmice. În faţa câtorva dintre voi, mă simt un băieţel care are nevoie să i se arate drumul spre magazinul în care se găsesc jucăriile sale preferate...

Black Bitch spunea...

Parere de om prost: "acel sine fals, plin de suferinta" este o fictiune a mintii doar daca suferinta in sine este o minciuna, auto-indusa in speranta de contur, de interlocutor intre sine si lume. Doar de aceasta ne putem dezice intr-o noapte de revelatii, pentru ca atunci cand suferinta are cauze obiective si concrete, de care nu te poti departa decat prin dezicerea de propria ratiunde, ani intregi de meditatii nu vor schimba cu nimic ceea ce este dat si acceptat in exterior, nu doar in interior.

Cristiana spunea...

(1)
Parerea mea este ca aceasta nu e parere de om prost, dar oricum o iau ca parere de om modest!!!

Si da, sunt de acord cu dvs., acest lucru legat de meditatie am incercat mult timp sa il discut cu cei din jurul meu, dar fara succes... Meditatia nu este decat apa de ploaie cand suferintele sunt adanci si omul nu se poate una-doua indeparta de ele.
Daca insa suferinta este legata de pareri expuse prin carti si omul face asocieri cu ele pentru parti din viata lor care nu le-a convenit... da, se poate face un-doi ceva reparabil... Si multi sunt asa, neimpliniti superficial, pt ca societatea ne invata asa, sa ne uitam in gradina altuia mai mult decat intr-a noastra... si de aici neimplinirile. Bine, sa stim ce e pe lumea noastra, cine ne poate ajuta, exemplele pe care sa ne sprijinim... e altceva... Caci fiecare om e implinit in felul sau, si poate fi lesne neimplinit comparativ cu altii. Aceasta este expresia neimplinirii unora din jurul meu, cauza de dureri, de suferinte adanci, si - din perspectivele lor - fara leac... Desi vad leacul eu personal, ei nu-l accepta... (nu dau exemple decat din familia mea, ca sa nu provoc alte dureri prin cele pe care le scriu).
De aceea eu spun ca schimbarea de atitudine este o posibilitate de echilibrare: omul poate sa inceapa sa vada fiecare greutate a vietii sale ca fiind un posibil lucru bun, sau cele 2 parti complementare ale fiecarui lucru, nu neaparat lucrurile impartite in "bune, usoare" si "rele, grele"... La schimbarea de atitudine se poate munci mult, si astfel se poate inlocui framantarea cu cautarea / ceea ce este cu totul altceva. Si in cautari ne putem sfatui concret, real, exista un acces la experienta celui in care avem oarecare incredere...

Cristiana spunea...

(2)
Eu asa m-am redresat, tot ceea ce mi s-a parut groaznic si distrugator de viata frumoasa in propria mea viata, mi-am dat seama ca a avut un aspect foarte bun, practic... Nu as recomanda sa se procedeze astfel, buninteles, cum s-a procedat cu mine, dar exista un punct de sprijin pentru a nu mai rontai eu toate cum ca au fost rele, grele... Acum le despic pas cu pas si le dau de exemplu pozitiv ca lumea sa inteleaga bine ce poate face un om cu gandurile sale. Unde le putem folosi. Concret - aceasta chestie care mie mi s-a parut salutara, inlocuirea framantarii cu cautarea pozitivarii evenimentelor vietii.
Am stat nopti in sir cu oameni apasati de greutatile vietii lor, pentru a le demonta fiecare greutate in parte. Important e sa porneasca omul asa, pe urma merge singur. Si fiecare om in parte a spus altcuiva, si ma bucur ca a dat totul roade aproape nesperate.