Am spus şi cu alte prilejuri : Petru Popescu este un mare scriitor şi, împreună cu Alexandru Ivasiuc, ar fi putut să ne aducă atât de râvnita recunoaştere a literaturii române pe plan internaţional. Din păcate, Petru Popescu a plecat din ţară, iar Ivasiuc a murit la cutremurul din 1977. A mai scris în străinătate romane, texte jurnalistic-documentare şi scenarii de film. Mi-a plăcut totdeauna cum scrie, dar îmi displace profund la el tendinţa de a ieşi mereu ca păduchele în frunte, setea nestinsă de afirmare, ideea că succesul e totul. Pe scurt, dorinţa aproape patologică de a fi mereu primul, de a dovedi ceva, de a fi tot timpul în centrul atenţiei. De altminteri, gustul pentru spectacolele de prost-gust, discursurile, şedinţele, serbările şi reprezentaţiile de circ sunt foarte pe gustul prostimii. Oamenii le-au învăţat în timpul lui Ceauşescu şi, pentru unii, reprezintă singurul mod de afirmare...
Cu Petru Popescu e altceva. E vorba de un fel de complex de superioritate de care suferă şi alţi oameni de cultură... Prin 1977 l-am cunoscut, în treacăt, pe un student la Fizică... Se băga în toate discuţiile, căuta să-şi argumenteze chiar cele mai aberante opinii , ţinea morţiş să aibă ultimul cuvânt şi căuta să-i convingă pe tovarăşii săi de discuţii că dreptatea este numai de partea sa. Modul acesta de a te băga pe gâtul altora, odată cu opiniile tale, îmi face greaţă. Tânărul de atunci a ajuns directorul ICR şi şi-a schimbat stilul : e civilizat, atent, politicos, îşi ascultă partenerii de dialog şi îşi exprimă cu modestie părerile... Alţii însă au ajuns la delir. Un poet de patrimoniu care îşi urla pe vremuri poeziile prin toate parcurile îşi trăsese, prin anii 90, o emisiune de câteva ore, la un cunoscut post de televiziune, unde invitaţii erau obligaţi să-i adreseze lui, care era gazda, întrebări despre viaţa şi opera sa. Cu alte cuvinte, musafirii erau chemaţi în emisiunea lui doar pentru a-i lua geniului un nou interviu... La un moment dat, cameramanul nu l-a prins în cadru, timp de câteva secunde, în timp ce vorbea. A început să urle : "PUNEŢI CAMERELE PE MINE! EU VORBESC ACUM !" Mi-am spus că un asemenea paranoic ar merita Premiul Nobel pentru Nesimţire... Sau ar trebui introdus în Guiness Book... Cei mai valoroşi artişti şi oameni de ştiinţă au fost cei care excelau prin discreţie şi care se concentrau pe propria operă. Dintre politicieni, se pare că Ioan I. C. Brătianu, care a edificat România modernă, nu a ţinut niciun discurs în Parlament... De aceea îi prefer pe Marin Preda, Anton Holban, Ştefan Bănulescu, Liviu Rebreanu şi Radu Aldulescu şi nu i-am simpatizat pe oratorii de meserie, cărora nu le dau numele.
Acum Petru Popescu publică o carte, "Supleantul", în care povesteşte idila lui cu Zoe Ceauşescu... De dragul tirajelor ? Nu e păcat să folosim tragedia unei femei pentru a mai urca o dată pe scenă ? Pe mine m-ar interesa poveştile lui de dragoste care nu se leagă de personaje cunoscute. Dar pe acelea le trece sub tăcere... Nu aduc bani şi nici faimă...
P.S. Rămâi trăsnit de "activităţile" cu care se îndeletnicesc politicienii. Orice, numai să aducă voturi. Arginţii vin după aceea. Aş vrea să văd că i se ridică o statuie lui Marin Preda. Sau lui Ivasiuc. Ori lui Gellu Naum. Marianei Marin, lui Virgil Mazilescu...Dar noi nu mai suntem români. Nu mai suntem nimic... O adunătură de şmecheri profitori care se bat pe munţi de bani şi o turmă de proşti, muritori de foame, care aleargă după o coajă de păine... Ne-am pierdut memoria şi identitatea sub nisipurile mişcătoare ale lăcomiei, neomeniei şi foamei... E ruşinos şi revoltător să nu ştim cine sunt cei care ne-au arătat ce reprezentăm în corul naţiunilor şi ne-au învăţat să fim oameni... În acelaşi timp, suntem informaţi, la zi, ce mănâncă Gigi Becali şi ce număr poartă la şosete...
Iliescu era mare, căci îl citise pe Marquez. Din acest punct de vedere, ceilalţi preşedinţi îi sunt inferiori : Băsescu a auzit numai de Cărtărescu, iar Constantinescu - profesor universitar şi fost secretar de partid ! - îl idolatriza pe... Mai bine să nu mai vorbim... Uite că îmi pierd simţul umorului... Dacă l-oi fi avut vreodată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu