joi, 1 octombrie 2009

Un sentiment apăsător

Îmi aduc aminte de ultimii ani trăiţi sub dictatura lui Ceauşescu. Era întuneric şi sărăcie. Pe piaţă nu se găsea nimic. Rareori băgau "tacâmuri" ( gheare, gâtlejuri şi spinări de pui), "adidaşi" (picioare de porc) şi "calculatoare" (căpăţâni de porc). La televizor erau două ore de emisiune în care apăreau numai "Tovarăşul" şi "Tovarăşa". Ne chinuiam să prindem canalele bulgăreşti, pentru a vedea câte un meci de fotbal... De la zece seara, curentul se întrerupea. Pâinea, uleiul, zahărul, mălaiul şi făina erau cartelate. La şcoală, lungi şi stresante şedinţe şi activităţi cu pionierii. După o asemenea zi, am sosit acasă şi am deschis televizorul. Se desfăşura ultimul Congres al PCR. Nu mai ştiu al câtelea. Aşteptam cu disperare o schimbare. Lucrările Congresului fuseseră reluate şi Ceauşescu tocmai spunea :"Tovarăşi, se vor face la noi schimbări când va face plopul pere şi răchita micşunele..." Ţin minte că am avut atunci sentimentul pe care trebuie să-l fi avut cei care trăiseră pe vremea lui Stalin : umilinţa de a accepta ideea că nu voi vedea niciodată sfârşitul coşmarului.
Când începuse al doilea război mondial, eram, economic şi cultural, peste Belgia şi Olanda.
Acum suntem într-o perioadă de tranziţie. Aşa se spunea şi pe vremea lui Caragiale... Tranziţie către ce ? Ce să aşteptăm de la nişte politicieni care se comportă ca ultimele ţaţe ? Se ceartă, se bat, se bălăcăresc, se urmăresc, îşi speculează slăbiciunile... În acest timp, oameni care au avut cândva serviciu şi un acoperiş deasupra capului mor de foame. Se găsesc de toate, dar numai şmecherii pot cumpăra. La serviciu sunt de o mie de ori mai multe şedinţe, ţinute cu patimă, cu ură, cu manifestări paranoice... Iar hârtiile, situaţiile, formularele, "proiectele", planurile manageriale şi procesele-verbale au devenit infinite... Îmi dau seama că retrăiesc sentimentul de odinioară : nu voi mai trăi să văd o ţară normală, cu oameni normali... Octavian Paler credea la fel. Brucan s-a dovedit prea optimist când spunea că în douăzeci de ani ne vom însuşi regulile democraţiei.
Nişte comunişti, cei mai proşti din eşaloanele inferioare, construiesc capitalismul. De fapt, ei reinventează un nou Ev Mediu, de o mie de ori mai întunecat decât cel pe care îl ştiam...
Şi sunt nevoit să recunosc că pe vremea lui Ceauşescu, oamenii de cultură erau mai respectaţi, chiar dacă erau supravegheaţi şi marginalizaţi. Acum există o altă dictatură : a prostiei şi a urii.
Înainte de 1989, România era o închisoare cu celule şi gratii adevărate. Acum este o secţie de psihiatrie. Grilajele de la uşi şi ferestre sunt imensele sume de bani care îi despart pe oameni şi îi grupează în triburi diferite, aflate veşnic în lupta pentru ciolan...

Niciun comentariu: