vineri, 2 octombrie 2009

Scene

Nu mai ştiu care om de cultură - Constantin Ţoiu ? - relata scena de mai jos. Prin 1970 se afla la Paris, în incinta Ambasadei României, cu prilejul unei acţiuni de promovare a valorilor... strămoşeşti. În încăperea în care se afla, a remarcat figura inteligentă a unui domn care ţinea în mână un păhăruţ cu ţuică de prune, distilată prin Subcarpaţi. Necunoscutul aculta atent ce îi spunea un alt bărbat. Iată, şi-a zis observatorul, o fizionomie tipic românească ! Român de-al nostru, săracul ! "Şi deodată, mărturisea scriitorul, am încremenit. Românaşul era, de fapt, André Malraux !"
O scurtă vreme, Jean-Paul Sartre a fost, ca şi Cioran, profesor de liceu. Într-o seară s-a îmbătat cu elevii săi şi i-a dus la bordel... Participanţii la această "acţiune" mai ţineau minte că scriitorul şi filosoful francez era atât de beat încât n-a putut urca "sus" decât purtat în cârcă de o prostituată mai voinică...
O altă întâmplare, reală şi aceasta, se petrecea acum o sută de ani, pe străzile Berlinului. Un român se rătăcise şi căuta pe cineva care să-l scoată din încurcătură. A zărit un ins rumen la faţă, îmbrăcat elegant, cu pălăria pusă puţin într-o parte şi cu o mustaţă zbârlită, de neamţ autentic. Ăsta e german sadea, s-a gândit compatriotul nostru, trebuie să ştie unde se află strada cu pricina. L-a abordat şi l-a întrebat, într-o "nemţească" aproximativă :
- Herr, bitte schon, îmi puteţi spune unde se află...?
Neamţul s-a oprit, l-a privit atent pe român şi a început să-i explice, într-o germană impecabilă, pe unde s-o apuce ca să ajungă la destinaţie... Numai că locuitorul plaiurilor mioritice nu înţelegea nimic. Răbdător, străinul i-a dat, iarăşi, rostind mai rar cuvintele, informaţiile necesare. Acelaşi rezultat ! Urmaşul lui Goethe s-a scărpinat în cap şi a reluat munca de lămurire... Într-un târziu şi-a pierdut răbdarea şi a spus în româneşte :
- Bă, al dracu, da prost eşti, mă !
"Berlinezul" era însuşi Caragiale.

P.S. Când se afla la Paris, Hemingway se întâlnea uneori cu Sartre. În urma lor rămânea o masă ticsită cu sticle de whisky goale, Sartre pleca pe şapte cărări, iar Hemingway nu se mai putea ridica din fotoliu... Asta e tot ce-şi mai amintea Simone de Beauvoir despre întâlnirile celor doi mari bărbaţi...
Malraux a luptat în Războiul civil din Spania, în Rezistenţa franceză şi chiar în China... Hemingway a fost corespondent de război în cele două războaie mondiale şi a luptat în Spania. La un moment dat, cei doi s-au întâlnit, cred că pe pământ iberic. În aceeaşi cameră se mai aflau câţiva luptători, oameni de încredere ai americanului. Arogant şi lăudăros, francezul a făcut caz, la un moment dat, de gradul său de colonel. Când a ieşit, unul dintre amicii lui Hemingway l-a întrebat pe acesta :
- Bosule, îl împuşcăm pe porcul ăsta scârbos ?
- Vedeţi-vă de treabă, ce vă trece prin cap ? i-a mustrat Ernest. E doar prietenul meu...

4 comentarii:

pantacruel spunea...

saracul caragiale nu scapa nici la berlin de mitici! :)
cred ca de aceea se hinuia sa-i explice taranului in nemteste :D

Şerban Tomşa spunea...

Cred că îi şi visa uneori... În orice caz, a fost unul dintre autorii terorizaţi de propriile personaje...

Irina Alexandra spunea...

Eu m-am întâlnit cu Caragiale acum câţiva ani la un vernisaj cu vin şi nuci verzi în castroane. Era încântat de vremea din Berlin şi dezamăgit de strategia politică a lui Bush. Zicea că vrea să înveţe portugheză şi să dea examen la Regie.
Nu ştiu de ce, dar cred că fuma ţigări negre.
Nu ştiu de ce, dar cred că era bolnav.
Poate că acum e bine.

...cred că îl văd într-un colţ pe Nelson Mandela. Se uită la un tablou cu nervi albaştri.Mă duc să-l salut.

Şerban Tomşa spunea...

Îţi va zâmbi şi te va întreba dacă tigrii galbeni se mai pot păstra în vitrine...