Aerul de argint vechi moaie pereţii clădirilor şi le face permeabile la cele mai uşoare şoapte. Pereţii devin muzicali. Se aud de pretutindeni manele, strigăte, certuri, bătăi, arii de operă, confesiuni, gâfâieli. Mieunături de pisici torturate de propriile instincte, lătrături, mârăieli, munţi de rahat mâncat de politicieni în văzul întregii lumi, pe toate canalele de televiziune.
Un uriaş violoncel, dezacordat şi spart în bucăţi.
- Ce zicea ?
- Cine să zică ?
- Cum cine ? Ăla...
- Aaa, păi, n-am fost atent...
- N-ai fost, pe dracu... Da eşti...
- Nu, mă, nu e ce-ţi închipui tu... Spunea că şi-a cumpărat struguri, să-şi facă vin...
- Şi a mai zis ceva..
- Păi, dacă ştii mai bine decât mine, de ce mă mai întrebi ?
Se îndepărtează înjurând. Câţiva grauri tocmai au dat gata strugurii albi, altoiţi, la care m-am uitat cu nădejde toată vara...
Zgomotele se amplifică, devin asurzitoare. Casele sunt pe punctul de a exploda. Şi atunci începe o ploaie rece şi aşezată.
19 comentarii:
Stan isi repara bicicleta cu o valva carpita dintr-un surub si o coaja ofilita de pepene. Marita il il balacareste de mama focului ca a luat la purtat camasa a buna si a murdarit-o cu vaselina.
Bobisor, ala micu al lu' Nasoi, a sparlit doua duzini de oua si trage de coada mata asistentului veterinar care miorlaie sfasietor.
seara buna
mi/e teama ca vremurile astea ne exacerbeaza grav simturile fata de ceea ce este afara in loc sa ne oprim pe loc si sa ascultam ce este înauntru... riscul exploziei există. şi ce va mai rămîne după evantuala explozie?
toate cele bune!
Foarte inspirată completarea ta, dragă George... Tu ştii să priveşti lumea succesiv cu sufletul şi cu mintea : o vezi ca pe o mare de poezie şi deopotrivă ca pe o comedie...
Aveţi dreptate, domnule Flavius... M-aş zăvorî într-un han ticsit cu şunci grase şi vinuri albe şi aş petrece acolo vreo douăzeci de ani. Cred că mi-aş regăsi cadenţa şi aş asculta toate izvoarele mele interioare... Aş descoperi ţinuturi noi şi aş reboteza munţii din sufletul meu...
03 October 2009 13:55
Am uitat esenţialul : hanul să aibă în dotare o bibliotecă, un teren de tenis, Internet şi o piscină... În orice caz, biblioteca să nu lipsească...
A simti enorm si a vedea monstruos - privilegiu sau blestem?
@ Ramona : Cred că şi una, şi alta... Dumneavoastră ce credeţi ?
@ Ramona : Dezavantajele sunt însă majore. E greu să suporţi asaltul grotescului şi al ridicolului... În plus, dacă eşti scriitor, te vei confrunta cu furia unora care se recunosc în personajele tale şi care au impresia că "râzi" de ei...
Devenim adesea robii acestor stari infinitive...care trec, dar nu trec.Nu ne mai intrebam de ce,incotro,la ce bun.Ni se face dor de duca si...atat.Nu plecam.Ramanem gandind ca ar fi putut fi...dar nu este.Furia oricum ne va cuprinde pe toti...doar ca unii sunt la un capat de alfabet, altii la celalalt.
Altfel bibliotecile ar fi neincapatoare...
@ xia : Foarte frumos spus... Încerc, din răsputeri, să scap de furie, de resentimente, de tot ce îmi împuţinează lumina... Nu scriu pentru a plăti poliţe, nici ca să mă "răzbun" pe cineva... O fac din plăcerea de a povesti, aşa cum atunci când tu erai elevă de gimnaziu, cu uniformă şi bentiţă, iar eu toceam băncile liceului din Bolintin Vale, scriam poezii din elanul sincer de a "prinde" în plasa de fluturi a cuvintelor câte ceva din miracolele pe care le vedeanm pretutindeni...
Mulţumesc, xia... Uneori mi-e foarte greu...
Esti neschimbat.Ramai asa.Si povesteste, povesteste...pentru toti aceia care nu au o plasa de fluturi.
Toate tinuturile din sufletul tau trebuie sa poarte un nume.Serban Tomsa, nu-i lasa-ti tulbure viata.Ignorarea nu inseamna ignoranta, in cazul acesta...Lasa-i sa balesca la fluturii tai cu aripi inmuiate in cerneala!
Ramai asa cum esti.
(imi cer scuze, e una din zilele in care nici sa scriu romaneste nu mai stiu...toamna e de vina, nu-i asa?)
Da, toamna... Nu-ţi face probleme. Şi eu bat literele aiurea...
aparenta liniste exterioara ascunde povesti fara sfarsit, fara Feti Frumosi sau Iliene Cosinziene. Sunt povesti cu oameni care traiesc la lumina, oameni cu tabieturi ,mici obsesii, bucurii si suferinte. toti avem nevoie de o ploaie rece ca sa ne trimita la culcare sau ne trezeasca la realitate ;p
Şi să ne facă să ne gândim la cineva. De preferinţă, la un / o necunoscut / necunoscută.
"A venit, a venit toamna,/ Acopera-mi inima cu ceva..."
Ce cantec frumos!
Lumea este asa cum vrem sa o vedem .
Sper ca n-am intrat cu cizmele in sufletul nimanui.
"Cu umbra unui copac / Sau mai bine cu umbra ta..."
Trimiteți un comentariu