vineri, 1 octombrie 2010

Astăzi s-a născut Ion Stratan

Pe 1 octombrie s-a născut fratele meu întru visare  ION STRATAN.
Nu voi înceta niciodată să mă gândesc la el ca la un mare om și poet.
Reproduc aici  câteva gânduri pe care i le-am împărtăşit cândva, în scris, distinsului poet Mihai Vieru.


În primul rând, Ion Stratan este o legendă literară, în frumoasa tradiţie a lui Labiş şi Nichita Stănescu. Foarte important ca poet, Stratan a fost şi un personaj incomparabil. Omul era la înălţimea operei... Sunt cazuri, mai rare în rândul poeţilor, când autorul este eclipsat total de operă. Mă gândesc la Blaga, Bacovia, Pillat, dar şi la prozatori ca Rebreanu şi Ştefan Bănulescu... Geo Bogza şi Zaharia Stancu, din contră, şi-au dominat cu autoritate opera. Aceasta din urmă este situaţia cea mai puţin prielnică pentru posteritatea creaţiei. Cum spuneam, Stratan a fost, dacă putem spune aşa, egal cu propria poezie. În al doilea rând, autorul nostru a fost de departe cel mai dificil poet optzecist... Textele sale mai mult ascund, decât arată, deosebindu-se, prin aceasta, de Coşovei, Iaru, Cărtărescu, Muşina.
Odată cu apariţia generaţiei ’80, în peisajul literar autohton s-au schimbat timbrul poetic, registrul stilistic, sensibilitatea şi viziunea poetică. Caragiale a devenit complicele şi partenerul noilor corifei... A fost şi meritul, niciodată suficient subliniat, al mentorului Nicolae Manolescu, un critic de direcţie, strălucitor, cu gusturi moderne, reformatoare. Au fost lăsate deoparte inspiraţia, talentul şi celelalte. Am asistat chiar la o polemică în cadrul Cenaclului de Luni, între Radu Călin Cristea, care susţinea că poetul aduce ceva esenţial din fiinţa sa, care joacă un rol de liant în lumea cuvintelor, şi ceilalţi membri ai cenaclului ( Stratan, Iaru şi Coşovei : Cărtărescu încă nu se impusese) care făceau deseori front comun împotriva tuturor şi care susţineau, cu acel prilej, că poetul nu aduce nimic în organizarea textului, poezia fiind rezultatul orientării cuvintelor după inefabilele lor linii de forţă. Mie mi se părea că adevărul este la mijloc, dar Nicolae Manolescu a ţinut partea celor trei, respingând punctul de vadere al lui Radu Călin Cristea... Când l-am cunoscut pe Muşina, prin 1977, în căminul studenţesc „Grozăveşti”, primele sale cuvinte despre programul poetic al generaţiei “80 au fost :”Noi surprindem viaţa adevărată, suntem realişti.” În sinea mea m-am gândit că am de-a face cu un idiot care nu ştie ce vorbeşte, din moment ce nu existaseră niciodată poeţi „realişti”, cu excepţia proletcultiştilor care, în fond, nici nu erau poeţi... Evident că el nu ştia să-şi expună doctrina poetică, iar eu eram limitat de lecturi insuficiente şi mă înşelam în privinţa celui care avea să devină unul dintre baronii generaţiei sale. Livrescul şi citadinismul au fost cultivate în mod programatic. „Mimesis-ul” nu caracterizează lirica lui Stratan.. El „cultivă absenţa, virtualitatea, adică negativitatea lucrurilor”, după cum spunea primul său comentator, acelaşi N. Manolescu. Poezia lui Stratan este o Africă de gheaţă, sub o tâmplă brăzdată de fulgerele unor revelaţii dramatice şi îmbrobonată de o emoţie insesizabilă...
O mare parte a poeziei lui Stratan, mai ales volumul Cinci cântece pentru eroii civilizatori, ţine de intertextualism şi postmodernism. Stratan este cel care a fixat pentru totdeauna imaginea „noului rapsod" : „Mărturisesc. Am scris totul / În beţii, lupanare. Sînt Maţe-Fripte. / Privesc la comedie, plîng. / Curat murdar. Căldură mare.”
 Aer cu diamante a fost o explozie incomparabilă de frumuseţe şi originaliate. A fost o bombă literară care a bulversat atmosfera culturală amorţită din epocă. A fost un atac al lupilor tineri care i-a intimidat pe „elefanţi”. Toţi cei patru poeţi – Coşovei, Iaru, Stratan şi Cărtărescu – au ieşit în faţă cu texte de mare valoare artistică. Sigur, a contat şi faptul că autorii au fost prezentaţi de N. Manolescu care i-a susţinut şi moral... Şi ajungem din nou la rolul foarte important al mentorului...
Stratan e un poet lapidar, foarte concentrat, care face economie de cuvinte. Nu găsim la el revărsările diluviene de cuvinte, specifice altor poeţi. „Euforia ludică şi compoziţională, verva interogativă” ( Al. Cistelecan ) sunt atent suprevegheate de o ordine barbiană, filtrată prin lectura lui Doinaş.
Stratan a fost un mare poet şi, cum spuneam, un personaj care trăia în propria ficţiune. A sărit din Cehov şi Caragiale direct în paginile scrise de el însuşi. Îl văd pe Stratan ca pe „Maestrul” lui Bulgakov şi prinţul Mâşkin al lui Dostoievski ... Un fel de Ladima cu aureolă slavă... „Rege pe hârtie”, el nu a putut supravieţui într-o junglă literară şi socială...

La ce mă gândesc când vreau să-l evoc pe Stratan ? La faptul că lumea e goală, tristă şi greu suportabilă, fără oameni şi poeţi ca Ion Stratan. Mă gândesc la caracterul său nobil, înclinat către prietenie şi solidaritate, la verva, umorul său, la surâsul său de nordic, strălucitor, dătător de speranţă, din perioada tinereţii, la destinul său de aisberg rătăcit pe mările Sudului.

8 comentarii:

Dan Ioanitescu spunea...

Primul comentariu a fost respins de internet.

Zicea el:
Ce frumos si cuminte ti se supun vorbele, Serbane! Iar ideile le urmeaza baletul.
In Cosmos o sa vorbim, bine?
:)

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
îți mulțumesc...
Venind din partea ta, aceste cuvinte capătă o importanță covârșitoare...
Vom sta la taclale, în Cosmos, mai mulți ani lumină, cu paharele în față și cu Feteasca pusă la rece... :)

Dan Ioanitescu spunea...

S-AR PUTEA SI MAI DEGRABA.

ORICUM NE-NVARTIM DE VREO SUTA SI MAI BINE DE MII DE ANI CU PLANETA PRIN COSMOS... EVREII SI ADVENTISII SE-NVART DOAR DE NOUA MII. NOI DOI DOAR DOAR DE CINCIZECI SI CINCI. :))

DACA INTRUNIREA VA FI UN FIASCO, CA SI ASTA-VARA, NU NE-MPIEDICA NIMIC SA NE BEM FETEASCA "IN DOI, IN TREI, IN CATE CATI VREI..." :)

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
FETEASCA O BEM MUSAI...
SI POAE AVEM SI CELE MAI NEASTEPTATE REVELATII... :)

pantacruel spunea...

mi-ar placea enorm, serban, sa citesc, INTR-O ZI, o povestire scurta si 'intensa' despre prietenia dintre tine si stratan. o felie de viata, un episod, o intimplare. nu foarte emtoionanta, nici una care sa-l transforme pe i.s. intr-o icoana. ceva simplu, lin si frumos ca o ninsoare de inceput de ianuarie :)

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
ce frumos le zici tu...
Și eu mi-aș dori să scriu o asemenea povestire. Și mi-ar mai plăcea să citesc o bijuterie scrisă de tine despre un amic care avea un cult pentru ideea de prietenie și care a reușit, într-un final, să scrie două cărți mari... Va trebui însă să mai așteptăm : eu - textul tău, iar tu - cărțile cele srașnice... :)

pantacruel spunea...

:)) ca bine & frumos le mai zici (si) dumneata!
in citiva ani cred ca rezolvam problema :P

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
sunt de aceeși părere... :)