vineri, 22 octombrie 2010

De ce nu au crezut țăranii că americanii au aselenizat în 1969

Erau vreo două televizoare în tot ținutul. Unul dintre proprietari îl scotea pe pervazul prispei și jumătate de sat privea, cu un entuziasm sporit de sticlele aduse de acasă, concursurile de muzică populară și meciurile de fotbal. Stătea fiecare pe ce se nimerea : scaune, butuci de lemn, hulube de căruță, coșuri, butoaie, găleți întoarse cu fundul în sus. Oamenii au tot petrecut în curtea lui Pătru vreo doi ani și ceva, până ce acestuia i s-a părut că un localnic mai tânăr îi face ochi dulci neveste-sii. Amfitrionul s-a supărat și a băgat televizorul în casă. Numai vreo doi vecini, prieteni din copilărie ai posesorului de aparatură electronică, au mai fost îngăduiți ca musafiri.
În noaptea aceea de iulie 1969, vecinii lui Pătru, Anghel și Pisică, se înființaseră mai devreme cu o coșniță plină cu plăcintă de dovleac și două clondire de vin. Se așezaseră confortabil în fața micului ecran, iar Pătru se considerase dator să scoată și el două „kile” de tămâioasă... Erau la jumătatea băuturii când au început dubiile...
- - Băi, Pătrule, a zis Anghel luptându-se cu un colț de plăcinte în care era numai cocă scorojită... Băi, Pătrule, parcă mie tot nu-mi vine, bă, să crez că ăștia au ajuns pe Lună...
- De ce, mă, Anghele să nu crezi? Sunt americani dați dracu, au aparate specializate... au de toate...tot ce le trebuie... De ce să nu ajungă pe Lună ?
- Uite așa, a zis Anghel.  Ai văzut și tu că Luna aia e destul de mică... N-au unde să stea pe ea...Se poate prăbuși... Se strică, dracu, echilibru...
Pătru a rămas gânditor și parcă nițel înspăimântat, de era să se înece cu o îmbucătură de plăcintă, iar Pisică a dat repede pe gât un păhăroi mare de vin ca să-și revină din năuceala în care îl aruncase Anghel.
- Păi, n-avem decât să ieșim afară și să verificăm, a spus Pisică după câteva momente de confuzie, iluminat de ideea salvatoare.
S-au uitat unii la alții și și-au dat seama cât de simplă era problema. Afară era lumină ca ziua. Așa că s-au bulucit pe ușă, înțepenind aolo câteva momente, și nu s-au oprit decât în mijlocul bătăturii. Luna era albă, strălucitoare și se vedeau toate gropile de pe suprafața ei. Dar nici urmă de americani.
- Ai văzut, mă, Pătrule ? a zis Anghel triumfător, cu mâna dreaptă făcută strașină la ochi și dând din cap dojenitor.
- Bă, ai dracu oți, a exclamat și Pisică, uitându-se incredul la nisipurile selenare pustii.
Au intrat în casă și s-au uitat cât vin mai aveau în sticle. Pătru a turnat în pahare cu o mână nesigură.
- Mda..., a a făcut el, șovăind. Dacă ar fi fost, să punem cazul, măcar un pic de fum de la motoarele alea... Sau să fi văzut steagul lor fluturând pe vreun dâmb... Dar așa ?...
Și n-a mai zis niciunul nimic până când au terminat toate bucățile de plăcintă și au băut vinul pus pe masă.

P.S. Întâmplarea relatată aici este, în linii mari, reală.

10 comentarii:

Irina Alexandra spunea...

Ce frumos! Un episod real prin naturaleţea cu care îţi laşi personajele să judece şi să analizeze.Aproape că le dau dreptate, aproape că mă simt steag agăţat cu capul în jos, spre casa lui Pisică. Eu sunt omenirea înşelată şi minciuna descoperită cu cele mai simple explicaţii. Mă simt mai puţin singură în toate lucrurile pe care nu le înţeleg şi cărora mi-ar fi foarte uşor să le găsesc logica dacă n-ar fi alţii mai înţelepţi şi mai pretenţioşi. Luna e mică. Nici eu, nici vecinii mei n-am văzut-o mare. Pentru mine şi pentru Pisică luna e mică.

Liviu Drugă spunea...

Asa e taranul roman, nu crede la lucrurile mari, dar pune botul la toate vrajelile mici (vezi politica de azi) care ii distrug si ii saracesc viata.

Anton spunea...

Ei, nu numai ţăranii s-au îndoit.
Şi azi mai există adepţi ai celor mai trăznite teorii conspiraţioniste care sunt convinşi că aselenizarea americanilor a fost doar o făcătură cu iz propagandistic, fiind de fapt filmată într-un studiou - scret, neapărat secret! - al armatei americane.
Mai nou, un superanalist american afirma sentenţios că aventura selenară a omului e cea mai neroadă şi inutilă acţiune întreprinsă vreodară de umanitate.
Pe de altă parte, fireşte că s-au îndoit. Logica lor era de aceeaşi factură cu a academicienilor francezi care socoteau că e o prostie să-ţi închipui că din cer pot cădea pietre, ba chiar stânci...
Aşa că Pătru, Anghel şi Pisică nici nu puteau să aibă alte păreri. Doar şi ei erau oameni serioşi care nu cred toate prostiile. Păi nu?

PTRUPTRUCEA spunea...

Domnu Tomsa,
Nici scotienii nu se inghesuie sa isi cumpere frigidere pentru ca n-a reusit nimeni pana acum sa-i convinga ca atunci cand inchizi usa de la frigider, se inchide si lumina dinauntru.

Asta cu taranii e tare. Sunteti mai tare domnu Tomsa! :)

Şerban Tomşa spunea...

Irina Alexandra,
frumusețea este în ochii celui care citește...
Ce frumos scrii , pot zice la rândul meu :„Mă simt mai puțin singură în toate lucrurile pe care nu le înțeleg.... Luna e mică. Nici eu, nici vecinii mei n-au văzut-o mare. Pentru mine și pentru Pisică luna e mică.”

Liviu Drugă spunea...

Serban, sa nu ma intelegi gresit, ingenuitatea lor este fabuloasa. Este mare cat mirarea lor, cat drumul de la Pamant la Luna, insa la esenta, la concret, nu-i a buna :)

Oricum, intamplarea este delicioasa si sunt convins ca e reala. Si, asa cum am mai spus-o, spectaculoasa nu e neaparat ea, cat felul in care ai scris-o tu! :)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
totuși, erau niște țărani adevărați, cu o ingenuitate pe care nu o mai găsim azi la nimeni, fiindcă s-au ticăloșit și copiii...:)
Dar ai dreptate, ei cred mai degrabă în tâmpenii și în chestii incredibile, decât în lucrurile mărețe... D-aia și avem o pătură conducătoare de doi lei...)

Şerban Tomşa spunea...

Anton,
toată mitologiile sunt pline de „prostii” care au contribuit la conservarea valorilor umane esențiale... Ai noștri cred în prostii adevărate, nu se joacă ei cu aselenizări și alte mofturi ( așa cum arăta și Liviu)... Fiecare popor își alege zeii. Unii îl au pe Superman, alții preferă să creadă în înviere... Eu nu mai cred decât în Cicikov...;)
Apropo, e adevărat că Aldrin era cel care trebuia să pășească primul pe Lună, iar Armstrong l-a îmbrâncit și a sărit înaintea lui pe astrul nopții ?

Şerban Tomşa spunea...

Ptruptrucea,
sigur că da... Fiecare măsoară cu metrul de acasă, moștenit de la bunici. Așa cum girafa „nu există”, nici americanii ăia nu aveau cum să stea acolo, cu sutele lor de kilograme capitaliste...

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
n-am vrut să te contrazic, dar cred că nu m-am exprimat cum trebuie. Voiam să fac doar o completare la ce ai zis tu... :)