Vântul se iscălește prin deșert, cu hieroglife.
Gândacii desenează obscenități pe ape.
Păsările împușcate rup în fâșii himenul cerului.
Pe stradă, cerșetorii ne mângâie retina cu pălăriile lor de lorzi.
Noaptea, iubita mea e o bucată de cretă roșie care-și imprimă urma pe trotuare și ziduri.
În zori se tocește de tot.
Nu mai este nimic de scris.
Numai înțelepții citesc.
2 comentarii:
Cine scrie, de ce scrie? :)
Cred, oricum, ca mai este de scris o infinitate. Iar de citit, doua, poate chiar si trei. Caci poemul tau l-am citit de trei ori. Admirabil! :)
Sorin,
voi scrie o urmare la postarea asta. Chiar, cine și de ce scrie ?
De scris nu vom termina niciodată. Cum era în Tristam Shandy de Laurence Sterne ? „Cu cât scriu, cu atât îmi dau seama că am mai mult de scris. ” Cuvintele astea stârneau groaza unui bun prieten, celebrul poet Ion Stratan, care nu credea că va mai ajunge vreodată să termine de citit romanul. :)
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Scriu numai ocazional poezie și nu vreau să-i întrec pe marii consacrați în branșă. :)
Trimiteți un comentariu