Maria Postu este o admirabilă poetă, prozatoare și eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România și autoare a următoarelor volume :
Insomnii molipsitoare, versuri, Editura Pandora, București, 1994
Întâlnire cu Altamira, versuri, Editura Eminescu, București, 1999
Abonament viață-moarte, versuri, Editura Vinea, 2003
Din spatele ferestrei, versuri, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2007
Arca lui Breban, eseu critic, Editura Ideea Europeană, București, 2010
Povestiri de trezit adulții, proză scurtă, Editura Tracus Arte, București, 2011
Ne trebuie săbii noi
Ne trebuie săbii noi să putem traversa
aceste păduri de reziduuri crescute din pulpana imperiului
în pulbere se joacă la ruletă destinele noastre
imagini otrăvite sunt eliberate pe cauțiune în somnul rațiunii
pe retina orașului un copil își desenează coșmarul de a doua zi
fără instrucțiuni de folosință și fără termen de garanție
în timp mișună viermii sub frunza de stejar sintetică de ultimă generație.
La granițele imperiului e un masacru de inocenți înrolați voluntar
într-o cruciadă în travesti căreia un i se cunoaște identitatea și orientarea sexuală
regele se mișcă în somn și apasă aiurea pe tastatură
coșmarul copilului capătă brațe și chip
îndrăgostiții își pun masca de castitate și repetă jurămintele
din care omit te voi iubi până la sfârșitul vieții .Au căzut în genunchi
căutând ultima silabă a parolei fără de care un vor intra niciodată în paradis.
Ne trebuie săbii noi să răzbatem prin jungla de la capătul orașului
sau noi nu suntem decât ultimul refugiu de la capătul junglei
Cutia promisă
În loc de răspuns
împingi spre mine
această cutie uriașă
ca un dar cu care ai vrea să-mi cumperi neliniștea
împachetată în colierele nopților mele albe,
o apropii de mine ca să-i inhalez mirosul
care ascunde atâtea victime,
dacă aș deschide-o tăind cordonul ombilical
dintre noi doi și ea
ar țâșni una câte una amintirile
femeilor abandonate sau trădate.
Cutia te însoțește ca spada pe cavalerul rătăcitor
acolo sunt puterile tale, secretul seducției tale
cum își ține un clovn chipul adevărat
departe de ochii nesățioși ai publicului
nimeni nu ți l-a văzut vreodată
oglinzile martore au fost decapitate
straturile de machiaj se așează cuminți și peste cutia vrăjită
al cărei cifru nici tu nu îl mai știi
și la ce bun să spargi misterul
să rupi gingiile șerpilor cu rol decorativ
să privești în ochii celui de care te ascunzi ?
Deodată îți privești în față interlocutorul
cu care ochi nu știu încă
rezemându-ți protector palma de umerii cutiei
care crește în fiecare clipă că abia te mai zăresc
îi spui umil ai răbdare în curând vom fi iar pe scenă
le voi arăta tuturor numărul nostru
când voi scoate din cutie
ceva ce nimeni un ar putea bănui
nici măcar eu care am desfăcut în viața mea
tone de panglici și cutii prețioase
fără să găsesc niciodată cadoul dorit
4 comentarii:
Minunate ambele! :)
El Desdichado,
vă mulțumesc. Zilele astea m-am gândit la dumneavoastră de câteva ori. Îmi puteți trimite o adresă de e-mail pe biblioteca_lui_noe@yahoo.com ?
Multumesc, Serban si multumesc si comentatorilor tai.O mica...indreptare:stiai ca scriu, gusturile comune de scriitori de fapt ne-au apropiat, ti-am si citit o multime din poemele mele, acum 2o si ceva de ani cel mult.
Bianca,
mulțumesc. Mă bucur mult că îți plac cele două poeme.
Te mai aștept.
Cu drag.
Trimiteți un comentariu