Invidia, resentimentele, furia și celelalte păcate ale noastre se pot vindeca prin lectură. Rețeta e simplă. În fiecare vară este recitit măcar un volum aparținând unui scriitor rus. Catharsis-ul e garantat ! Vom fi senini, ușori, optimiști, binevoitori și animați de iubire față de aproapele nostru.
Vă recomand să începeți cu Ilf și Petrov și să continuați cu Mihail Bulgakov.
Vițelul de aur, de pildă, este cel puțin la nivelul romanului Douăsprezece scaune. Minus finalul, destul de slab.
Aș scrie o carte despre finalurile de roman. Mulți scriitori mari le ratează. Iar încheierea atârnă mult în impresia finală despre valoarea unui text. Ce ar fi fost Un veac de singurătate fără sfârșitul perfect, gândit de Márquez ? Dar romanele lui Rebreanu ?
Cititul ar reduce și rata alcoolismului. Îmi este greu să-mi imaginez că un amator de buchiseală, beat fiind, se poate delecta cu o operă literară. Este, de asemenea, un fals mit acela care spune că scriitorii au nevoie de stimulente bachice pentru a putea lucra. Eroare ! Fără o minte limpede nu poți realiza nimic. Hemingway era depedent de alcool, dar scria numai când nu punea picătură în gură. Faulkner, la fel. Chiar și Fănuș Neagu își impunea un regim de austeritate în perioadele de efervescență creatoare. Nichita a fost o excepție, dar se pare că la beție nu a izbutit să conceapă cele mai bune poeme ale sale.
Creația și băutura sunt oarecum incompatibile. Ori scrii, ori bei.
11 comentarii:
Eu am citit "Maestrul şi Margareta" prin primăvară.
Nu sunt convinsă ca toate cele pe care le-aţi enumerat se pot vindeca prin lectură.
În cazul meu, cel puţin, n-a funcţionat. Poate mai trebuie s-aştept o vreme:)
Cert este că sunt cărţi care te ajută să creşti. Şi nu mă refer la îmbogăţirea culturii aici.
E vorba de o altfel de creştere. Pentru mine, e cea mai importantă.
Şi pentru c-aţi amintit de Marquez, deşi mi-au plăcut cam toate scrierile lui, cel mai aproape mi-a fost "Despre dragoste şi alţi demoni".
O carte cu finaluri de roman ar fi interesanta! Un scurt rezumat despre roman, apoi sa scrii doar finalul!
MIna,
e necesar și un mediu potrivit.
Mă omor după Maestrul și Margareta. Am rămas consternat când i amică, cititoare avizată și pasionată, mi-a spus că nu i-a plăcut cartea lui Bulgakov.
Din Marquez îmi place acum Dragostea în vremea holerei, dar tot ce a scris el este special.
Invizibilul,
da, e interesantă idee. Să dăm începutul și sfârșitul. Restul, rezumat.
Mă gândisem însă la un eseu despre finaluri. E un critic literar care are o carte despre începutul. Majoritatea scriitorilor români au finaluri nereușite.
Terminam liceul şi una dintre colegele noastre (cred că din prin a X-a) a venit cu o coală de hârtie (coală de bloc cum spuneam noi pe atunci, A3 acum), cu arborele genealogic al marii familii Buendia, erau acolo toţi Jose Arcadio şi Aureliano, toate "ele" femeile tari ale familiei, era toată cartea, tot romanul.
Nu numai eu, dar şi mulţi colegi care nu citiseră cartea au rămas impresionaţi de această "hartă", păcat că n-am insistat să mi-o lase mie.
Fata aceea citise Marquez (numai în colecţia bpt era atunci "Un veac de singurătate") la îndemnul nostru, al celor mai mari, ea ne-a întors îndemnul cu plus.
Vreau un exemplu asemănător din zilele de azi!
Scuze Şerban că am deviat puţin.
P.S. Cred şi eu, la fel ca mulţi alţii, că "Un veac de singurătate" este cel mai bun roman din secolul trecut!
Scorchfield,
îmi este atât de greu să spun care este cel mai bun roman din secolul trecut, când mă gândesc că atunci au scris Joyce, Mann, Kafka, Faulkner, Lowry, Hamsun, etc. În orice caz, Un veac de singurătate a fost cartea care mi-a plăcut cel mai mult la prima lectură. La o altă vârstă trăisem aceeași senzație cu Portretul lui Dorian Gray.
Prin anul doi de facultate eram coleg de cameră, la cămin, cu unul dintre nepoții lui Marin Preda. Se numea tot Marin Preda. Pe la el venea fratele său, actualul scriitor Sorin Preda. Am fost neplăcut surprins să aud, la acesta din urmă, o remarcă la adresa Cărții Milionarului De Bănulescu : „Căcaturi marqueziene... ”
Ideea de căcături nu este nouă, în epoca romană se numeau vespasiene :) (mă refer acum la toalete)
Fiul împăratul Vespasian vine brusc într-o audienţă neanunţată, vrea bani, sigur nu pentru X6 sau Q7, vrea pentru distracţia proprie. Împăratul scârbit de felul în care fiul cerea bani îi arată colecta (o grămadă de monede de cupru -ieftine) primiţi în dis-de-dimineaţa întâlnirii. "Ia de aici, de la «vespasiene»..." şi fiul strâmbă. "Banii nu au miros, fiule!"
De aici expresia!!!
Cât despre cele scrise de tine; literatura nu pute, se întâmplă să pută cel de la care nu te aşteptai!
:)
Scorchfield,
a folosi în legătură cu Marquez și Bănulescu cuvântul respectiv arată o suficiență deloc îmbucurătoare. Măcar dacă Sorin ar fi scris ceva peste autorul Dropiei !
Asta e.
Cred că nu am fost înţeles :)
Oamenii se lasă pe cele pe care nu le pot copia, la animale se numeşte însemn.
De aceea întâlnim faptele pe care Esop le relatează în "Vulpea şi strugurii", în gura celor care ar trebui să se bucure de un vin bun, nicidecum de-o bârfă! Dar dacă Mitică ar fi subiectul bârfei?! vorba lui Caragiale.
Scorchfield,
ba am înțeles foarte bine ce ai vrut să spui.
P.S. 1. Să nu se înțeleagă că eu condamn băutura sau beția. Prin firea mea, nu „condamn” și nu judec pe nimeni și nimic. Am vrut doar să spun că nu poți să scrii când bei și nu poți să bei când scrii.
2. Dacă Mitică ar fi subiectul bârfei, prost cum e, s-ar supăra.
Trimiteți un comentariu