L-am redescoperit, pe Facebook, pe Mircea Florin Șandru, un poet care m-a fascinat încă de la primele poeme pe care le-a publicat.
Prin 1973 eram un puștan care citea cu sârg România literară, încântat de cronicile lui Valeriu Cristea, Nicolae Manolescu, Eugen Simion și Lucian Raicu. Geo Dumitrescu răspundea la Poșta redacției. La un moment dat, la rubrica Vă propunem un nou poet, au apărut poemele lui Mircea Florin Șandru. Am fost uluit. Nicicând nu mai văzusem o asemenea explozie de frumusețe și prospețime. Textele sale erau inspirate, firești, de o imagistică seducătoare, într-un decor citadin, aspect remarcat imediat de comentatorii entuziasmați de noua voce lirică. Prin comparație, Nichita și Dinescu, preferații mei de atunci, îmi păreau puțin căzniți, iar Adrian Păunescu parcă nu mai avea strălucire !
Ce n-aș da să mai pot ține în mână volumul de debut al lui Mircea Florin Șandru, Elegie pentru puterea orașului, Ed. Eminescu, 1974 !
Citiți-l pe Mircea Florin Șandru ! Scrie poezie adevărată, cum ar spune tinerii.
Informații despre el se găsesc pe Wikipedia.
P.S. În anii de studenție am fost foarte bucuros când am auzit-o pe poeta Constanța Păduraru spunând că Mircea Florin Șandru este poetul care îi inspiră cea mai mare încredere. De Constanța Păduraru ce s-o fi ales ? Luase repartiție, dacă nu mă înșel, la Gura Humorului.
2 comentarii:
Si eu am debutat la Geo Dumitrescu, cu o primire foarte calduroasa...De mine ce s-o fi ales?
Maria,
tu ești o poetă excepțională, consacrată, recunoscută.
Constanța n-a mai scris și n-a mai trecut prin... Weimar.
Știi care e culmea ? Că și mie tot Geo Dumitrescu mi-a publicat prima poezie, în Luceafărul, 1974. Eram un puști.
Trimiteți un comentariu