Impresia finală pe care o lasă Evanghelia după Arania este, ca și în cazul altor romane fals istorice, de aglomerare a unor detalii fără justificare estetică. Excesul deranjează, cititorul pierzându-se în luxurianța unor scene fără orizont artistic. De la jumătatea volumului încolo, senzația de monotonie devine copleșitoare. E ca și când ai înghiți la nesfârșit același fel sățios de mâncare.
În schimb, Relatare despre regele David de Stefan Heym conține, dincolo de textura faptelor relatate, desenul unor idei care fac ca romanul să aibă o bătaie mai lungă în planul semnificațiilor de tot felul. E o splendidă parabolă despre putere. Același lucru se întâmplă cu Princepele lui Eugen Barbu și Calpuzanii de Silviu Angelescu.
Nu spun că o carte de proză trebuie să mizeze în primul rând pe idei. Dar se cuvine ca niciun roman să nu fie refuzat de idee.
P.S. Felul de a fi al lui Eugen Barbu l-a făcut pe acesta să fie oarecum marginalizat în peisajul literar al secolului trecut. Dar oricine recitește Groapa, Princepele, Săptămâna nebunilor și Ianus își dă seama că are de-a face, fără dubii, cu un mare scriitor.
E adevărat că proza sa scurtă pare, cu excepția câtorva bucăți, fanată.
8 comentarii:
si mie mi-a placut relatare despre regele davis, ba chiar am citit-o de 2 ori. as putea spune ca nu este numai despre putere, ci si despre manipulare, adevar si credinta. ce trebuie spus? ce nu? putem vorbi de adevar istoric sau numai de cel religios? ce inseamna responsabilitate in marturisirea adevarului?
nu cred ca vreun roman romanesc - sintre cele amintite - trateaza asa ceva. principele - rasfoit - nu e decat agloemerari de arhaisme - frumoase, ce-i drept - dar prea multe. dar poate ma insel.
Dragoș,
aveți dreptate în toate privințele. Relatare... este o carte mult mai complexă decât am prezentat-o eu, fugitiv.
Iar Princepele și Calpuzanii sunt, prin comparație, groaie și fără semnificații de adâncime ( mai ales romanul lui Barbu ! ). Scriitorii noștri sunt apăsați prea mult de ideea expresivității și pierd contactul cu cititorii. E un standard impus de criticii din anii 60.. Dacă Relatare... ar fi apărut la noi, ar fi fost un volum lăudat cu jumătate de gură, cum s-a întâmplat cu Calpuzanii ( „o mică performanță literară”, a scris Manolescu ).
Tot de două ori am citit și eu Relatare despre regele David. :)
despre opera lui Eugen Barbu,parcă se spunea că-i plagiată...aceste diversiuni ce intervin atunci când cineva are succes în viaţă,şi nu mă refer doar la personalităţi,ci şi la oamenii obişnuiţi,ştirbesc mult din calitatea unui om...oare de ce o mie de cuvinte frumoase nu reuşesc să fie zid în faţa unei vorbe încărcată cu otravă?..
Ryanna,
a plagiat în Incognito și s-a luat în gură cu mai toți scriitorii români importanți. Chestia asta nu prea mi-o explic, dar „Groapa” este un mare roman.
La sugestia lui Dragoș, am recitit chiar azi Pricepele. Rămâne cum am discutat. Descrierile au o mare forță artistică, dar acțiunea trenează și arhaismele împovărează lectura. Las că unele denumiri de țesături sunt amestecate cu nume de alimente ! De ce multe romane românești par ofilite, dacă le scoatem din contextul în care au apărut ?
M-am gândit că Barbu folosea arhaismele așa cum utiliza Breban neologismele. :)
Abia am terminat de citit Groapa si mi-a placut foarte mult. Voi scrie in curand impresii despre carte.
Andreea,
„Groapa” e o carte mare. Ca să-și facă mâna, autorul a copiat, mai întâi, romanele lui Călinescu ! Iar Groapa a fost scrisă și rescrisă de vreo șase ori !
Voi urmări cu interes ce vei zice despre roman.
Sper sa fie gata mica mea recenzie zilele astea. Am scris ceva, dar parca nu reda cum trebuie starea de spirit...trebuie sa o finisez. Dau de veste cand e gata. Acum citesc "Maidanul cu dragoste". Am redescoperit literatura romana si nu ma pot desparti de ea. :)
Andreea,
mă bucur pentru tine și te invidiez prietenește. E un sentiment unic acela pe care îl trăiești când descoperi o carte formidabilă !
Trimiteți un comentariu