Peter Falk a murit fără să mai știe cine este, fără să-și amintească nimic din viața sa, nici măcar faptul că l-a jucat, în filme, pe locotenentul Columbo. Când și-a dat sufletul, credea că este un nimeni.
Suntem propria memorie. Dacă ne aaducem aminte că avem / am avut o mamă, un tată și niște prieteni, că am fost îndrăgostiți de o femeie, că am citit niște cărți, iar câțiva semeni ne-au făcut bine, în momente grele pentru noi, totul e în regulă. Trecutul e suma lucrurilor bune și frumoase pe care le-am făcut. O poiană cu flori de lavandă, în care citeam, vara, Cireșarii ori romanele lui Faulkner și Dino Buzzati. Prunul bătrân de care eram legat cu o frânghie și din care cădeau dulciuri aruncate de Dumnezeu, credeam eu, când eram cuminte și citeam sub crengile lui. Păpușile de tutun auriu, puternic mirositoare, ale bunicului. Aroma de gutui din focar. Socul și dudul, prietenii mei. Jucăriile și cărțile aduse de tatăl meu de la oraș. Crinii violeți, liliecii și fragii sălbatici din cimitir. Ninsorile siberiene care mă învăluiau când mergeam la săniuș. Râul magic în care mă scăldam vara. Gâscanul fioros care îmi ținea calea și mă teroriza în primul an de școală. Profesorii pe care i-am simțit ca pe niște oameni superiori. Cei doi veri cu care mă duceam uneori la școală. Camera friguroasă în care am stat în anii de liceu. Căminele studențești însuflețite de vocile amicilor din facultate. Amfiteatrul Odobescu.
Suntem cine ne amintim că suntem. Când ai memorie, nu ești niciodată singur și nu poți fi animat de ură împotriva nimănui.
Se întâmplă să afli că o femeie la care ai ținut te blamează. Ești informat că unul dintre cei pe care i-ai tratat ca pe niște frați te-a înjurat într-o împrejurare oarecare. Te gândești că persoanele respective fac parte din viața ta, că te-au ajutat și ele cu ceva, că ați trăit împreună momente de neuitat. Dacă îți este rudă, îți dai seama că sângele apă nu se face, oricâte orgolii sunt în joc.
Când ai uitat toate astea, devii un mostru : ești mai jos, pe scara civilizației, chiar decât un sălbatic, fiindcă acela ține minte coliba și focul strămoșilor. Ești un nimeni.
Numai nebunii și creatorii sunt cine cred ei că sunt.
Dar și ei au memorie.
P.S. Am descoperit un anticariat online extraordinar, Colțul Colecționarului. La sume modice, poți cumpăra orice carte dorești. Am fost încântat să constat că prietenii noștri au, aproape în întregime, colecțiile Meridiane și Globus ale fostei și prestigioasei Edituri Univers. Diversitatea fondului de carte este de natură să ne încânte.
Cu 90 de lei noi am achiziționat 13 capodopere !
http://www.coltulcolectionarului.ro/
4 comentarii:
Poate că a fost om bun şi divinitatea l-a cruţat de ultimele amintiri de chin şi suferinţă luându-i-le în schimb pe toate celelalte. E bine să ne bucurăm de viaţă cât suntem bine, sănătoşi şi putem, iar Colombo cred că a ştiut să o facă atunci când a trebuit.
La fel a fost şi cu marele nostru actor Gheorghe Dinică. Ultimele filme le-a făcut pierdut prin cosmos, în lipsa amintirilor, poate fără să mai conştientizeze de ce .Dar cu ajutorul soţiei care a ştiut pe ce clape să apese în locul lui a reuşit.Cu dragoste, până şi memoria poate reînvia.Dar e nevoie de multă, multă dragoste. Amândoi jucau ultimul rol. Rolul lui Nimeni şi l-au făcut şi pe acesta perfect.
Gabi,
nu știam că Dinică a sfârșit așa. Memoria e deseori o povară grea, care ne strivește. M-au uimit totdeauna nenorociții care au făcut numai rău și își amintesc că au săvârșit numai acte de caritate. În literatură, Victor Petrini al lui Preda omoară doi oameni, însă conștiința lui rămâne senină, ca și a scriitorului. Ticăloșii au numai un anumit tip de memorie. ( Se înțelege că nu-l consider pe Preda un nemernic ! )
Cei pe cre i-a omort nu pre mai erau oameni.E adevarat, unii oameni chiar si in situatii de acest gen prefera sa fie victime nu calai.Se pare ca Preda avea alta opinie.S-a facut un experiment de catre uyn psiholog care a sustinut ca orice om este un potential criminal.Unii l-au contrazis.dar , stiu, nu te uiti la filme, dar am vazut un film, Fratii, extrordinar in care se pune problema supravietuirii a unui comandant drazboi si un prieten de-l sau, subaltern, amandoi prozonieri in Afganistan.Este foarte bine surprinsa problema asta.O sa caut denumirea in engleza, merita sa fie vazut, il am in comp ti-l pot trimite.
Maria,
mă uluiește seninătatea ticăloșilor, a torționarilor și a mincinoșilor. Cred că nu le funcționează anumiți centri nervoși. Dacă stau să mă gândesc prin câte am trecut aici, îi înțeleg și pe eroii lui Preda. Dacă noi, exasperați, am crăpa capul unui tembel, se va găsi cineva care să ne înțeleagă ?
Trimiteți un comentariu