joi, 12 aprilie 2012

Fărâma de lumină din noi

În România, pensia medie a unui agricultor, adică a celui care produce hrana noastră de toate zilele, este de 311 lei, iar a unui avocat, de 1891 de lei. Nu ştiu exact cât primesc judecătorii şi procurorii, dar şi din datele menţionate se vede clar că, la noi, mâncatul căcatului este un sport naţional, fiind bine remunerat.
Într-un parc din Timişoara, municipalitatea pusese, în ţarcuri frumos amenajate, optsprezece iepuraşi aduşi de la o grădină zoologică. Într-o noapte, toate acle fragile făpturi au fost ucise în bătaie. De cine ?
Am constatat un lucru uimitor. Oamenii nu văd ce prostii fac ei înşişi, dar ştiu precis ce rău comit cei din jurul lor. Cu mulţi ani în urmă am cunoscut inspectori şcolari care făceau observaţii devastatoare la adresa profesorilor pe care îi verificau. Păreau competenţi şi siguri de ei. Evident că vedeau mai mult ce era necorespunzător în activitatea dascălilor. Ei, bine, aceiaşi exigenţi corectori au dovedit, când au trecut la catedră, că sunt incapabili să ţină o lecţie ! Erau cele mai slabe cadre didactice din unităţile şcolare care se procopsiseră cu ei ! Ştiu cel puţin trei asemenea cazuri.
Am văzut, în schimb, la televizor, o scenă care m-a pus pe gânduri. Doi soldaţi torturau un prizonier. Unul dintre militari îl lovea metodic, cu stil, pe captiv, folosind un baston de cauciuc. M-am mirat că prinsul nu mişca. I se auzeau doar urletele. Pe urmă am observat că era legat cu mâinile la spate şi întins cu faţa în jos. Bastonul a fost trecut celuilalt ostaş care a început să-l bată pe încătuşat cu furie,  într-un mod necontrolat. Îl pocnea pe cap şi peste braţe. Strigătele de durere s-au înteţit. Atunci primul torţionar i-a smuls bâta celui de-al doilea şi l-a îndepărtat de inamicul neajutorat. Iată, mi-am zis, cum un călău nu vede caracterul criminal al actului său, dar sesizează anomalia în ceea ce face camaradul său.
Poate că ar trebui să ne îndreptăm atenţia către răul din noi şi să alungăm bestia care s-a instalat confortabil în adâncurile fiinţei noastre.  Iar din existenţa celorlalţi să percepem lumina caldă care ne învăluie deseori, dar pe care o ignorăm. Altminteri cum mai putem spune că suntem creştini şi vrem să ne mântuim ? Sau este şi ăsta tot un tertip de drept civil ?

6 comentarii:

Octavian / spunea...

Uneori am senzatia ca lumea este o hazna ce asteapta vidanja (a se citi apocalipsa).

Şerban Tomşa spunea...

Mr. Hyde,
îţi împărtăşesc opinia. Ar fi necesară însă o vidanjă specială, care să nu se corodeze la dejecţiile tari pe care le conţine lumea în care trăim.

Unknown spunea...

În România tuturor timpurilor ţăranul a fost privit ca un mare "bogătan" ce are de toate şi nu duce lipsă de nimic, chiar dacă nu avea după ce bea apă. Şi asta pentru că ţăranul român, obişnuit cu munca, nu avea timp decât pentru muncă la câmp şi în gospodărie, iar când nu mai răzbea se refugia la cârciuma din sat. Cei care-şi petreceau toată ziua la cârciumă erau "descurcăreţii" care se îndeletniceau cu tot felul de matrapazlâcuri.
De aici s-a născut şi sadismul în oameni, iar cei care ajungeau la "un post călduţ" deveneau nişte brute cu semenii lor.
Nu am pretenţia că susţin noutăţi sau că eu sunt îndreptăţit să dau sfaturi, dar aşa văd eu lucrurile.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu Bimbea,
e trist, dar adevărat ceea ce îmi scrieţi. Cum oare am putea să măturăm ticăloşia din societate şi din noi înşine ?

Radu spunea...

Vai ...câtă dreptate ai Şerban ! Ai surprins foarte bine trăsătura asta ce se pare că a supravieţuit în noi , dincolo de aşteptările noastre de reformare a moravurilor odată cu schimbarea de acum 22 de ani .

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
mulţumesc. E trist, foarte trist.