Voci din cer şi bunătate românească

În ultimele zile a plouat mai tot timpul şi fost vânt, aşa că n-am apucat să stropesc pomii. Nici albinele n-au avut răgazul să polenizeze florile. O vecină îmi spunea că piersicii ei n-au înflorit deloc. Nici ai mei, i-am răspuns. În alţi ani, pe vremea asta, umblam în cămaşă cu mânecă scurtă. Văd că acum plouă cu soare.
Vine sfârşitul, spun unii. Nişte amici mi-au mărturisit că au văzut, la televizor, imagini acompaniate de vaiete venite din cer. Am tras şi eu cu ochiul la grozăveniile astea şi am rămas impresionat.
Chiar mai mult, o prietenă, Maestru în Reiki şi în Karuna Reiki, mi-a spus că ea a auzit, de pe balconul propriului apartament, ţipete similare, neomeneşti. Omenirea este căzută în păcat, spun iluminaţii, Pământul nu ne mai suportă şi schimbarea nu este departe. Cele mai grave erori sunt făcute de Orient. Sunt lucruri inimaginabile care întrec nu numai graniţele morale între care poate trăi omul, ci depăşesc chiar ideea de monstruos ! Noi, cei de aici, suntem doar nişte mieluşei blânzi, prin comparaţie cu trăitorii majoritari din Orient. Atenţie, nu cu toţi ! Fiindcă acolo îşi duc existenţele Maeştri Spirituali incomparabili. S-a părea că înţelepciunea şi morala e prea puţină ca să ajungă pentru toţi.
Dar, cum spuneam,  în Europa educaţia oamenilor este cumva mai omogenă. Cu diferenţele de rigoare. Mă uit la francezi care îşi pot spune direct opiniile, într-un climat civilizat. Modelul intelectualului rămâne definitoriu în Occident. Am fost impresionat când am citit observaţia unui exeget care susţinea că în imansa operă literară a lui Thomas Mann nu există  niciun personaj negativ ! N-am stat să le număr pe toate, dar sunt convins că în paginile germanului nu există ticăloşi. Când aceştia au ajuns la putere - mă gândesc la Hitler -, intelectualitatea a fost vânată fără milă. Ceea ce nu înţeleg este de ce sudul românesc a fost mereu mai înveninat decât alte spaţii, dând culturii noastre pe cei mai mari pamfletari, de la Radu Popescu la Zaharia Stancu. Pamfil Şeicaru era născut în Buzău. Acum,  din altă zonă a ţării, Mircea Mihăieş ţine sus steagul. Ar fi nedrept, totuţi, să susţinem că suntem oameni răi. Nişte cuvinte sunt doar nişte cuvinte, chiar dacă pe plaiurile mioritice dezbaterea unor idei degenerează repede în cârcoteli şi insulte. Se consideră, în mod infantil, că dacă nu l-ai făcut prost pe adversar, n-ai câştigat disputa. Trebuie să anulăm, în noi, această pronunţată înclinaţie pamfletară care ne strică orice pretenţie de ţinută intelectuală cu ştaif.
De aceea le cer iertare celor pe care i-am lezat prin scrisul meu şi promit, orice s-ar întâmpla, că nu voi mai jigni pe nimeni.
Dar până la Mann mai avem.