Teoria mistriei

           M-am întrebat de ce vinde Mihaela Rădulescu atâtea cărţi, fără să aibă brumă de talent.
Acum m-am dumirit. Ea dă de înţeles că ştie multe lucruri rămase inaccesibile oamenilor de rând, mai ales dacă aceştia sunt bărbaţi. Un scriitor semnalează, pe Facebook, un text de pe blogul Mihaelei, în care diva ne lămureşte ce e cu psihologia femeii. Pe scurt, femeile caută în jur ceea ce nu au acasă : "De aceea, când un alt bărbat îţi face exact complimentul după care tânjeşti cu limba scoasă, aventura e ca şi ambalată. Acceleraţia se calcă până la fund, se încalcă mai toate regulile de circulaţie socială, adrenalina şi foliculina izbucnesc în lacrimi de plăcere şi frâna se foloseşte doar când ce ai acasă e, totuşi, mai convenabil şi mai trainic decât varianta adulterină."
          Nu e vorba de spirit, cultură, inteligenţă, rafinament. Nu. Totul se reduce la ideea de pat, de volan şi de... mistrie. Omul e făcut să simtă, să mângîie şi să guste, adică să trăiască la nivel epidermic : "Oricât ne amăgim că femeia e cucerită de spiritul, mintea, talentul sau romantismul unui alt bărbat interzis, deznodământul conţine sex. Bine, dragoste făcută cu disperare, cu minuţiozitate şi chiar perversitate. Când e rost de aventură, nimic nu te mai opreşte să fii exact opusul femeii blajine şi decente pe care o ştiu familia, colegii şi vecinii...Femeile sunt la fel de libere ca şi bărbaţii să simtă, să mângâie, să guste, să primească, să trăiască". Aşteptam dezvăluiri senzaţionale, dar, după cum se  vede, MIhaela ne comunică, în felul ei, lucruri bănuite de noi toţi. E clar : romantismul e mort, iubirea a devenit dorinţă şi e condiţionată de repere ştiute de când lumea. Şi mai departe : "Femeile sofisticate nu povestesc din aşternut, însă ar avea cele mai năucitoare poveşti. O minte deschisă, cu o inimă încinsă de amor, e în stare de orice în materie de dorinţă, sex, gest curajos sau minciună dusă la perfecţiune...Cu cât ochelarii femeii sunt mai vizibili pe nas, cu atât s-ar putea să descoperim o încălcare mai spectaculoasă a preceptelor morale. Nevoia de aventură, dorinţa de a fi… dorită există în orice femeie, chiar dacă mărturisirea li se pare mai păcătoasă decât sexul oral sau în grup. Şi culmea e că dacă astfel de femei ar fi prinse asupra faptului, aproape nimănui nu i-ar veni să creadă că ceea ce vede este adevărat. Aparenţele înşală mai bine decât nevestele disperate, totuşi..." Cu alte cuvinte, cu cât pare mai serioasă, o femeie e cu atât mai...răvăşită de fantezii sexuale şi mai infidelă. Parcă îl aud pe un mucalit - căruia îi dispăruse şi simţul umorului cu prilejul respectiv ! -  vorbind despre o femeie care îi deziluzionase pe toţi când se aflase că ea se drăgosteşte, pe bani puţini, cu un boşorog obsedat de sex : " Bă, cu cât pare mai deşteaptă, cu atât o femeie este mai proastă. Credeam că e ceva de capul ăsteia." Cât despre faptul că femeile sunt potrivite să deruleze operaţiuni...secrete, mă pufneşte râsul. Am ajunge să vedem secrete de stat dezbătute la Măruţă şi la Dan Diaconescu. Chestia aia populară cu "nu te ştie nici vântul, nici pământul" e de o naivitate înduioşătoare. Comunitatea ştie ce face fiecare persoană de sex feminin, de parcă bravii cetăţeni ar avea ochelari magici cu care văd prin ziduri. Dacă se întâmplă ca vreo frumoasă să fie mai discretă, are grijă hăndrălăul ei să-i facă publicitate, lăudându-se la târg, la moară şi la intersecţii. 
         Culmea e că Mihaela Rădulescu descoperă o temă interesantă din punct de vedere literar, dar nu ştie sau nu poate s-o expună decent, chit că ea încearcă să dea problemei o dimensiune mitică : "Fiecare femeie are vocaţia Anei, care acceptă să fie zidită de un Manole, pentru plăcerea lui, dar şi pentru că ştie sigur, în adâncul ei, că doar de ea depinde să dărâme zidul şi să-l lase pe Manole cu mistria dezamăgită.” Sigur, o mistrie rămâne foarte dezamăgită, dacă este prost ambalată - într-o Dacie veche ori într-o garsonieră sărăcăcioasă - şi se învecinează cu un buzunar modest.
Până la urmă, în viziunea Mihaelei, tărăşenia e destul de simplă : femeile aleargă mai tot timpul după mistrii măreţe şi entuziaste, pe măsura visurilor lor. Altele decât cele pe care le au la domiciliu. Că, în acest război, unii rămân cu mistriile...decepţionate e altă treabă.

P. S. Ar fi interesant de ştiut dacă Freud a psihanalizat mistria ca simbol falic. Volanul, în mod sigur nu. În orice caz, gânditoarei noastre i--ar fi venit mai la îndemână să folosească noţiunea de tulumbă a pompierilor. Cred că ea i-a lăsat pe unii cu "mistriile dezamăgite", dar nu ar fugi niciodată de un pompier cu tulumba plină. În plus, fata asta a demonstrat că lucrurile sunt mai complexe şi că o mistrie mare nu-ţi asigură fericirea sau succesul pe termen lung. A avut la dispoziţie un instrument de aproximativ 30 de cm, dar, fire perfecţionistă fiind, a căutat şi altele. Se dovedeşte - a câta oară ? - că mistriile mari sunt păguboase, le orientează greşit pe femei - o doamnă care a încercat acelaşi dispozitiv s-a înverşunat să caute zidari pe malurile Bosforului ! - şi le induc în eroare în legătură cu posibilităţile bărbaţilor. Ele ajung să creadă că un amorez normal trebuie să fie dotat cât cinci măgari, o balenă şi un elefant la un loc. Dacă nimeresc unul care are numai o zestre de armăsar, consideră că n-au avut pic de noroc pe lumea asta şi sunt profund nefericite.