marți, 27 august 2013

Şi jucăriile sunt vii

         O fetiţă este încredinţată că păpuşile ei sunt fiinţe adevărate, care au nevoie de ocrotirea ei maternă. La spală, le piaptănă, le îmbracă, le culcă. Abia când copilul adoarme cu jucăria în braţe, este clar că aceasta din urmă îi oferă micuţei o iluzorie protecţie în faţa necunoscutului din somn.
          Udam legumele în solar şi furtunul avea mici orificii - e foarte vechi - prin care apa se scurgea pe potecă, unde se formase o baltă cu apă rece şi limpede. La un moment dat şi-a făcut apariţia o pasăre minusculă, drăgălaşă, cenuşie. A băut apă, apoi s-a îmbăiat cu bucurie în micul lac, fără să se teamă de mine. Mulţumită, s-a retras prin tufele de leuştean şi a început să ciugulească seminţe de ţelină. După o vreme a dispărut. Era tipul de pasăre care trăieşte prin tufişuri şi buruieni, pentru a se feri de prădătoare. M-am rugat lui Dumnezeu să aibă grijă de ea.
         Printre motanii mei, Mitea este cel mai tânăr, cel mai voinic, dar şi cel mai fricos. De la o vreme este terorizat de Mieluşel, cândva cea mai blândă pisică a mea. Cum se întâmplă şi cu oamenii, pisoiul Mieluşel a devenit o fiară şi deja mi-a alungat un alt pisic, Gyan. De teama lui Mieluşel, Mitea hălăduieşte prin grădini şi numai când miroase că sunt pe acolo îşi face apariţia. E inocenţa întruchipată.
           Am ieşit din solar şi am continuat să ud legumele. După o jumătate de oră l-am văzut pe Mitea trecând cu pasărea cea minunată în gură. S-a oprit a început să se joace cu ea. O arunca în sus, o prindea şi încerca s-o facă să se mişte. M-am dus şi i-am luat-o.  (Mitea nu e fioros şi nu mârâie când intră în contact cu ceva apetisant.) Nu mai era nimic de făcut.  Era cât un deget. Avea un cioc ca un ac şi nişte picioruşe mai subţiri decât un fir de aţă. Dar era moartă, moartă pentru vecie. ( Ah, Brătescu-Voineşti, dacă tu n-ai fi epuizat toate ipostazele duioşiei literare, câte aş mai fi zis aici ! ).
Şi atunci credinţa mea s-a clătinat puternic.
Ce ne dai, Doamne,  să ne jucăm, până când va trece automobilul negru ?

5 comentarii:

stefan s. spunea...

Si trist, si bine scris...Felicitari!

Nu-mi plac astfel de ,,scene", asa e cand ii citesti, in copilarie, pe Garleanu si Bratescu-Voinesti. Dar asa e viata: care pe care, cum se zice!

Am un cantec vechi, o naivitate proprie, cu o pasare lovita de o masina. In acel cantec, copilul din fereastra se ruga pentru pasare...Numai ca, bine a spus Zaharia Stancu, ,,Ce-ai omorat, omorat ramane"!

Spor la scris si in toate!

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
am fost puternic impresionat de scena respectivă şi am început să am îndoieli în ceea ce priveşte atotputernicia BINELUI. ( În fond, eu sunt foarte fragil afectiv. Tot adopt câini şi pisici, am o puzderie. Am pierdut două zile ca să fac, împreună cu un amic, o cuşcă uriaşă pentru încă doi maidanezi. )Totuşi, peste două zile, motanul cu pricina a fost bătut de altul, care i-a luxat un picior...
Scuze în legătură cu Brătescu-Voineşti : am corectat expresia dură cu care m-am referit la el.

stefan s. spunea...

Domnule Serban Tomsa,
toti oamenii normali sunt sensibili si afectivi. Ati vazut pe acei motociclisti fiorosi, pletosi, mustaciosi si plini de tatuaje, cu cata delicatete ingrijesc vreun pisoi maidanez!

Si mai cred ca nu exista scriitor lipsit de un suflet sensibil. Pana si Creanga, lucrat cam din topor, dupa unii, avea acasa vreo 13 pisici, fiecare cu numele ei, si pe care scriitorul le adora de-a dreptul.

Ma bucur ca ati eliminat acea eticheta de pe numele lui Bratescu-Voinesti, e un scriitor la care tin f. mult.

In ce priveste ,,atotputernicia BINELUI" eu am mai putine indoieli, dar asta depinde de perceptia fiecaruia dintre noi.

O zi frumoasa sa aveti!

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
nici eu nu ştiu ce m-a apucat în legătură cu Brătescu-Voineşti. El exprimă nişte adevăruri umane, indiferent de curentele estetice moderne, defavorabile atitudinilor afective. Ani în şir am exersat cu elevii schimbarea finalului din "Puiul". Eram încântat de imaginaţia lor. O singură fetiţă, azi mamă a doi copii, a scris, spre uluiala mea, că ar fi gătit puiul şi l-ar fi făcut ciulama.În sfârşit, Brătescu-Voineşti are o povestire ( nu mai ştiu titlul ) în care naratorul cumpără o pupăză de la un nerod care o prinsese şi o ţinea în colivie, oferind-o spre vânzare. Pasărea este eliberată într-un parc, dar, neatentă fiind, e sfâşiată de o pisică. Cam ca în povestirea mea. În sfârşit, Brătescu-Voineşti e un scriitor al fragilităţii vieţii, al frumuseţii delicate şi duioase. Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase.

Şerban Tomşa spunea...

P.S. Copiii n-ar avea decât de câştigat din lectura textelor lui Brătescu-Voineşti.