sâmbătă, 9 august 2014

Transferul responsabilității și falimentul moral

Profesorii de altădată erau stresați ca și cei de acum, dar din motive diferite. Erau însă respectați și mai bine plătiți. Aveau mai mult timp pentru citit și efectuarea activităților. E drept, în ultimii ani ai lui Ceaușescu au fost umiliți în ultimul hal. Salariile au rămas totuși decente. Un lucru li s-ar putea reproșa. Mulți dintre ei erau tirani în relația cu elevul și se purtau discreționar cu cei mici, ca niște privilegiați ai soartei care nu erau în stare să se pună în pielea altora. Acum, teoretic vorbind, dascălii sunt mai aproape de atitudinea ideală față de meserie, devenind partenerii copiilor.
Dar elevii de odinioară? E, ăstora ar trebui să li se ridice un monument. Erau, într-o proporție covârșitoare, silitori, serioși, corecți, cu un simț etic superior. Își apreciau colegii mai buni și îi respectau pe profesorii bine pregătiți. Nu puneau mâna pe ce nu era al lor și dovedeau o educație temeinică. Necazul e că mâncau bătaie ca la balamuc. Un bătrân mi-a spus că atunci când ajungea acasă, după orele de școală, nu putea să pună mâna pe clanța ușii din cauza mâinilor umflate cu ciomagul de învățător și uneori îi era imposibil să stea în șezut, fiindcă avea posteriorul inflamat cu aceeași didactică bâtă. Acum s-au schimbat lucrurile. Dacă magiștrii s-au umanizat, elevii au descoperit că își pot transfera responsabilitățile asupra tiranilor săi de ieri. Nu sunt rezultate? Oamenii de la catedră sunt vinovați. O spun în cor discipolii și părinții. Școlarii își manipulează cu iscusință babacii, povestind acasă cum nu se fac cursurile și cum unii colegi ai lor sunt favorizați, în timp ce ei sunt nedreptățiți. Cum după '89 vanitatea românilor a crescut amețitor, părinții sar în sus și încep să-i înjure pe apostoli, discreditându-i. Puțini își mai văd de treabă. După modelul politicienilor, se arată unii pe alții cu degetul. Profesorii dezaprobă atitudinea familiei față de școală și a copilului față de carte. Iar toată lumea îi condamnă pe educatori și îi consideră niște criminali. De multe ori, dându-și seama că lucrează într-un sistem falimentar - e demodat să amintești de învățătură în incinta unei școli! -, unii profesori nu mai pun nici ei suflet în ceea ce fac. Las la o parte faptul că la salariile mizerabile care se dau în învățământ nu trag marii specialiști. Și așa se ajunge într-un cerc vicios. Răul s-a produs. Iresponsabilitatea, miza pe necinste și înclinația de a găsi țapi ispășitori pentru propria lene duc la lipsă de demnitate și lașitate morală. Acestea sunt valorile care îi sunt inoculate copilului încă din primii ani de viață.
Și atunci de ce să ne mai mirăm că a apărut tipul elevului nou, acela care își admiră colegii analfabeți și scandalagii, îi apreciază pe dascălii care nu fac nimic la cursuri și trăiesc, cu mândrie de șmecher, din fraudă?

2 comentarii:

mrpye1 spunea...

Foarte corect, din pacate. Insa este firesc sa fie asa. Scoala nu este izolata de lumea din jur, deci valorile promovate la nivelul societatii se regasesc - cel putin partial - in conceptiile si comportamentul elevilor, parintilor si profesorilor.

Cred ca, in mare masura, aceste conceptii si modele de comportament au legatura cu banii. Multi elevi isi doresc sa aiba cat mai multi bani (si in timpul scolii si dupa terminarea ei) si ii admira, evident, pe cei care "au reusit in viata", adica au devenit bogati, adesea peste noapte - nu mai conteaza cum. Implicit si explicit, copiilor li se transmite ideea ca nu merita sa inveti, pentru ca poti avea succes si fara asta; si oricum, rezultatele bune la invatatura nu-ti garanteaza nici un loc de munca, nici aprecierea celorlalti. Intradevar, intr-o lume in care totul se traduce in bani, invatatul nu pare sa aiba prea multa valoare.

Parintii, la randul lor, considera adesea ca se pot amesteca in procesul de predare pentru ca "au dat bani pe meditatii", deci copilul lor nu are cum sa nu fie bun la clasa. In plus, cam toata lumea crede ca-i poate dispretui pe profesori pentru ca "au fost fraieri" si "nu s-au descurcat". Am intalnit si argumentul potrivit caruia profesorii de la stat muncesc putine ore, deci nu merita mai multi bani decat castiga deja, mai ales ca oricum "nu produc nimic". E foarte greu sa-i explici cuiva ca munca de profesor e altfel decat cea de birou, ca nu se poate evalua folosind aceeasi masura... uneori am impresia ca nici macar toti profesorii nu sunt constienti de asta.

Profesorii se simt umiliti - din motive financiare si din lipsa generala de respect si intelegere pentru ceea ce fac. Unii folosesc asta ca pe un motiv pentru a nu-si face meseria asa cum trebuie. Nu cred ca este in regula. Pe de alta parte, e foarte trist ca a fi profesor la stat a devenit aproape o forma de martiriu sau, oricum, o lupta extrem de frustranta pentru supravietuire.

A cui este vina pentru toate astea? A haosului social-politic-economic in care ne aflam de ani buni. A presei, care de atatea ori a descris profesorii intr-o lumina ridicola sau alarmist-denigratoare. A unora dintre politicieni, care uneori au promovat cliseele stupide despre care vorbeam mai sus (de ex. retorica inflamatoare a lui Basescu de acum cativa ani, atunci cand au fost reduse salariile bugetarilor, prin care incerca sa promoveze ideea ca bugetarii traiesc pe spatele celor din mediul privat si ca profesorii oricum nu merita mai mult, vizitele in scoli la 15 septembrie, cand le spunea copiilor ca el a luat 5 la scoala si uite unde a ajuns, ha-ha-ha).

Cert este ca din aceste motive (si altele, cum ar fi ponderea notei din timpul anilor pentru intrarea la facultate), apar tot felul de cercuri vicioase: elevii "trebuie trecuti" sau trebuie sa primeasca note mari, iar profesorii cedeaza de obicei mai devreme sau mai tarziu presiunii, pentru ca nu te poti opune decat pana la un punct unui intreg sistem. Ceea ce bineinteles ca intareste si perpetueaza sistemul deja viciat. Elevilor li se transmite ca "merge si asa" si li se pare firesc sa substituie invatarii si responsabilitatii mici smecherii.

Acum cativa ani, imediat dupa terminarea facultatii, am predat un an la liceu. La un moment dat, a trebuit sa asist la o simulare de BAC, la care, spre surprinderea generala, am refuzat sa las pe cineva sa copieze. Cativa baieti m-au intrebat contrariati: "De ce? Ce castigati din asta?", apoi, cateva zile mai tarziu m-am intalnit cu unul dintre ei pe scari. Era foarte suparat si mi-a spus cu repros: "Din cauza dumneavoastra am luat 3 la simulare. Sper ca sunteti multumita." Nu i-am raspuns atunci, pentru ca n-am stiut cum sa-l fac sa inteleaga. Nu aveam acelasi sistem de referinta.


Şerban Tomşa spunea...

mrpye1,
Faceți iarăși o excelentă analiză a situației din învățământ. Nu cred că mai e nimic de făcut. Personajul politic pe care-l amintiți a făcut cel mai mare rău învățământului și a produs celor implicați traume cu urmări grave. E trist, foarte trist.