Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu
Motto: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza).
Spusă de un călugăr bătrân (care avea mare evlavie la faimosul stareț de la Sâmbăta), am putut citi pe internet povestea morţii martirice a părintelui ieromonah Arsenie Boca. În mod curios, în nici unul din cele trei volume ale Părintelui Arsenie Boca îngrijite de P.S. Daniil Stoenescu (Cărarea împărăţiei, Deva, 2004 şi 2006; “Cuvinte vii”, Deva, 2006; Biserica de la Drăgănescu –“Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti, Deva, 2005), nici în volumul care are pe cotor trecut (fără sfială) “Episcop Daniil - Părintele Arsenie” (Deva, 2008) nu este menţionată moartea martirică şi nici pătimirea Sfântului Ardealului, arestat de Securitate de nenumărate ori, fără a i se putea înscena nici un proces prin care să fie condamnat cu ajutorul unor martori schingiuiți, cum se proceda adesea. Cu mare greutate am putut afla că părintele ieromonah Arsenie (care prevăzuse bombardarea Bucureştilor din aprilie 1944) a fost prima oară anchetat în toamna lui 1944 după o slujbă ținută de el la Sălişte. La vremea înstaurării „regimului comunist al Anei Pauker” (Virgil Ierunca) au urmat „reținerile” si anchetările Părintelui ieromonah (fără de procese juridice nefiind nicicând stabilită vreo încălcare a legii), întâi de „Brigada mobilă” condusă la Brașov de J. Kolasek, apoi de către Securitatea înființată în 1948 și dirijată de la Moscova de NKVD/KGB.
Iată puținele informații pe care le-am găsit despre pătimirea starețului de la Mânăstirea Brâncoveanu, unde muncise zece ani (1939-1948) la refacerea și înfrumusețarea (printr-o minunată grădină impresionând - si după mutarea Părintelui Arsenie Boca la Prislop-, vizitatorii străini aduși la Sâmbăta de Sus de Mitropolitul Bălan) locului găsit în paragină: După „reținerea” din toamna anului 1944, a doua oară a fost închis circa o lună la Râmnicul Vâlcei si la București între 17 iulie –30 iulie 1945. A treia oară, detenția fără motiv s-a prelungit între Sf. Paşti (începutul lui mai) şi august 1948. A patra oară a fost arestat de la M-rea Prislop dus întâi în închisoare apoi în lagărul de exterminare de la Canalul Dunăre - Marea Neagră („Drumul fără pulbere” al oportunistului Petru Dumitriu) pentru 14 luni de zile, din 15/16 ianuarie 1951până pe 23 martie 1952. Anul imediat următor este arestat de Rusalii 1953 într-o încercare de a-l amesteca în grupul unor antropozofi clujeni, iar când în 1955 trupe de circa trei sute de Securiști condusi de generalul NKVD Al. Nikolschi/Nicolau arestează cam tot atâtea măicuțe de la Manastirea Vladimiresti, Părintele Arsenie Boca este si el anchetat si schingiuit vreo sase luni (fară condamnarea nici unui proces), din septembrie 1955 până pe 7 aprilie1956, când a ajuns din nou la Jilava, fiind eliberat de la Oradea. De alte „rețineri” (cum trebuie să fi fost cea din 1968, când a fost arestat preotul Spiridon Cândea, parohul Bisericii de la Bogata Olteană) este greu de aflat, căci dosarul de urmărire a Părintelui Arsenie Boca a fost probabil curățat de aceste abuzuri ale unui stat polițienesc menținut 45 de ani prin teroare.
Interesant (chiar memorabil!) este faptul că cei care au putut selecta oarece pagini din cele peste 1200 de file ale dosarelor de Securitate a Părintelui Arsenie Boca nu si-au pus problema clarificării perioadelor de detenție, în volumele tipărite de aceștia arestările fiind vag amintite, ca ceva secundar, cum lipsită de importanță le-a părut și problema contrafacerii unor documente menite să ascundă adevărul morții călugărului iconar ca urmare a unei atroce schingiuiri in noiembrie 1989.
Ne referim la falsitatea unor documente ce „atestează”, vezi-Doamne, o așa-zisă „scoatere de sub urmărire”, datată 29 septembrie 1989, document-„cheie” (citat de toți naivii!) precedat (spre a fi cât mai veridic) de note în care Părintele este prezentat de un securist din Sinaia ca țintuit la pat si în imposibilitate de a se deplasa, exact la vremea când fusese văzut la M-rea Prislop (în iarna 1988/1989 si la Biserica Drăgănescu de Sfintele Sărbători de Paști ale anului 1989), cum aflăm din diversele mărturii ale celor care îl cunoscuseră pe Arsenie Boca, „cel mai mare duhovnic român din secolul XX”.
Cu prilejul desființării Mânăstirii de la Prislop, Părintele Arsenie Boca întâi a fost arestat (în mai 1959) apoi scos abuziv din preoţie. „Reținut” si interogat de Securitate trebuie să mai fi fost si când trebuia sfințită (de ziua Sfintei Parascheva) frumoasa biserică din Bogata Olteană (unde fresca interioară fusese pictată de el în vreo șapte veri, începând din 1961-1962 până în 1968 când parohul bisericii (fost deținut politic) a fost din nou arestat, după cum aflăm din acea selecție a Dosarului de Securitate al lui Emil Cioran tipărită de Editura Polirom de la Iași.
Ca să nu se adune lumea care îl venera ca pe un sfânt, Părintele Arsenie Boca a fost oprit în 1983 să vină chiar si la sfințiirea Bisericii din Drăgănescu, de pictarea căreia s-a apucat după ce Securitatea s-a îndeletnicit cu distrugerea picturii interioare de la Biserica Bogata Olteană sub pretextul că în zidurile bisericii ar fi fost ascunse scrieri ilegale.
De-a lungul întregii sale vieți petrecută într-un regim de teroare în care ateismul era obligatoriu, Părintele Arsenie Boca n-a lipsit nici o secundă din „vizorul” poliției politice, așa cum n-au fost „neglijați” de Securitate nici unul dintre românii de valoare din țară sau din exil, precum Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran si Relu Cioran, parintele Galeriu, logicianul Anton Dumitriu, matematicianul Octav Onicescu, etc., etc.
Hărţuit încontinuu de Securitate la M-rea Sâmbăta de Sus, la Mânăstirea Prislop, la București (la Schitul Maicilor, la Biserica Elefterie cel Nou, la Biserica Boteanu), apoi la Biserica din Bogata Olateană, la Biserica din Drăgănescu si la așezământul de la Sinaia, Părintele văzător cu duhul a fost omorât de securiștii care l-au bătut mai bestial decât obișnuiau ei să-l bată pe Părintele Bejan căruia abia în decembrie 1989 i-au spus că „e liber” si nu se vor mai atinge de el. În urma acestei schingiuiri de la 79 de ani, Părintele Arsenie Boca si-a dat duhul pe 28 noiembrie 1989, de ziua Cuviosului Mucenic Ştefan cel Nou, “a cărei mucenicie tocmai o pictase pe absida altarului din Biserica Drăgănescu”.
Deşi sfinţilor li se povesteşte pătimirea pentru care au primit cunună de martiri, Î.P.S Laurenţiu Streza (Mitropolitul Ardealului si mai marele Comisiei de Canonizare) spunea la Centenarul Părintelui Arsenie Boca organizat la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus că: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis”. Desigur, pe 25 septembrie 2010 părerea sa era menită să-mi taie mie avântul de a vorbi despre pătimirile de o viaţă ale Sfântului Ardealului pe care făgărăşenii îl pictează în biserici alături de sfinţii canonizaţi. Falsificările securiste menite să-i scoată bazma curată pe cei care au ordonat schingiuirea Părintelui Arsenie Boca le-am regăsit si în numărul omagial „Arsenie Boca” scos de revista „Rost” a lui Claudiu Târziu, într-un articol atât de lipsit de discernământ încât toate documentele oferite de cei interesați să-și ascundă crimele cumulate aproape jumătate de veac erau prezentate ca revelând adevărul adevărat.
In scurta mea interventie de la Centenarul Părintelui Arsenie Boca (29 sept. 1910 - 28 nov. 1989) din Aula Academiei de cultură şi religie din cadrul Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus am atras atenţia asupra modului cum în prefaţa albumului Biserica de la Drăgănescu (Deva, 2005, p. 11-13), îngrijitorul volumului a trecut o declaraţie de anchetă poliţienească drept Autobiografie a Părintelui Arsenie, fără specificarea provenienţei, așa cum s-ar fi cuvenit. Declarația fusese dată după arestarea ieromonahului Arsenie Boca pe când se afla la Mânăstirea Bistriţa (din Vâlcea) unde fusese invitat să ţină prelegeri. Textul Autobiografieieste postat și pe Wikipedia.ro, unde încercasem fără succes (fiind blocată de wikipedistul „Alexandru Tendler”) a-i trece proveniența (vezi Isabela Vasiliu-Scraba,Wikipedia.ro citită printre rânduri, http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Wikipedia-ro%20citita%20printre%20randuri%20de%20IVS.htm ). În cuvântarea sa din 4 decembrie 1989 de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca, parohul Bisericii Drăgănescu (între 1937-1999) spunea că prelegerile starețului Arsenie Boca la seminariile monahale urmăreau (după 1944) să lămurească „adevărurile credinței, dogmele Bisericii și istoria ei” (preot Savian Bunescu).
Punând cap la cap nişte informaţii din surse diferite, ajunsesem la concluzia că eliberarea ieromonahului Arsenie Boca s-a datorat atunci Patriarhului Nicodim Munteanu (decedat în condiţii suspecte la începutul anului 1948), care a condiţionat prezenţa preotului Burducea (Ministru al Cultelor) în Sinodul din 30 iulie 1945 de eliberarea preoţilor arestaţi. Din păcate nu am reuşit să duc ideea până la capăt fiindcă am fost întreruptă cu fraza: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza). Din dosarul de Securitate (contrafăcut în partea lui finală) si intrat în atenţia unor cercetători (de o stupefiantă credulitate) s-a mai fotocopiat prima pagină dintr-o a doua declaraţie semnată pe 23 iulie 1945 care însă n-a mai fost scanată în întregime, spre a se vedea ce informaţii mai fuseseră smulse în urma torturii. La Centenar, neputând vorbi de „reținerile”, adică arestările abuzive ale„ctitorului de frunte al Filocaliei românești” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele traducerii Filocaliei, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul XIII, Nr. 149, mai 2014, p. 10037, de citit pe www.isabelavs.go.ro ori pe scribd la http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia ) si nici despre perioadele de încarcerare (pe care „naivii” le prezintă cumulat, de genul „a fost în total închis cam doi ani”), n-am ajuns nici la pătimirea finală din care i s-a tras Părintelui Arsenie Boca moartea martirică din 28 noiembrie 1989.
In cele patru volume de mărturii din Ţara Făgăraşului (Ed. Agathon, Făgăraş, 2004, 2005 şi 2008, 2011), ing. Ion Cişmileanu inserează povestea schingiuirii de către Securitate a “călugărului iconar” Arsenie Boca la 79 de ani, cu precizarea că despre moartea sa martirică vorbeau pe şoptite toţi cei veniţi în 4 decembrie 1989 să-l conducă la Prislop pe ultimul drum. Iată ce spunea călugărul Pantelimon Munteanu (n. 1925) care a fost la Sinaia când a agonizat și a murit Părintele ieromonah Arsenie Boca, prorocul care a prevăzut că după moartea sa “ţara va lua foc” [duhovnicesc] de la Prislop:
“ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. În ultimii ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul Drăgănescu iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo mai mult de o săptămână. Si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. Se vedea la degete şi la faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau pur şi simplu zmulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon Munteanu, M-rea Ghighiu, 2007).
Transcrierea spuselor părintelui Pantelimon Munteanu figurează ca interviu luat la M-rea Ghighiu în toamna lui 2007 de Claudiu Târziu, directorul Revistei „Rost”. Numai că spusele dinspre sfârşitul interviului pe care le-am citat mai sus au dispărut ca prin miracol, după ce le-am citat în articolul meu Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns, publicat în rev. „Argeș”, Pitești, oct. 2010. În final ar mai fi de remarcat ceva: când se îndrăzneşte a se ignora consemnul tăcerii asupra martirajului Părintelui Arsenie se invocă imediat lipsa „documentelor de Securitate” care să ateste schingiurea Părintelui de către securiști la 79 de ani, subiectivitatea martorilor care au îndrăznit să mai spună ceva, precum şi lipsa de credibilitate a mărturiei celor care au povestit ce au văzut cu ochii lor la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca.
Ca să-mi publice acest articol despre martirajul Părintelui Arsenie Boca o revista literară din Ardeal mi-a cerut “o documentaţie mai vastă” pentru că textul ar “conţine prea puţină documentaţie, mărturiile prezentate par subiective şi puţin credibile”. La astfel de observaţii oricine s-ar putea întreba: de ce o revistă de literatură la citirea unui text intitulat Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu devine brusc preocupată de probleme juridice, precum credibilitatea martorilor, documentaţie care să ateste un fapt constatat după producerea sa, etc. In ce mă priveşte, răspunsul l-am aflat chiar în cuprinsul revistei „Discobolul” , la citirea următorului pasaj decupat de redacţie dintr-o lucrare de licență tipărită în 2002: “Se fac fel de fel de vorbe, aprecieri de către oameni necompetenţi, de către oameni care nu ştiu realitatea şi care vreau să îl pună pe Părintele în atenţia altora. Că a vorbit cu Ceauşescu, că i-a spus lui Ceauşescu că va muri, şi nu ştiu ce…Nu-i adevărat! Sunt nişte lucruri care nu s-au întâmplat şi pe care le inventează oamenii” (rev. „Discobulul”, Alba Iulia, oct.-nov.-dec., 2010, p.274).
Ca să fie repetată şi răsrepetată această variantă oficială nimeni nu se îngrijorează de subiectivitatea ei, de lipsa de credibilitate a unei mărturii prezentate de un nevăzător a cărui chilie este oferită spre vizitare la Sâmbăta de Sus în vreme ce chilia Părintelui Arsenie Boca e (permanent) „în lucru” si nu poate fi vizitată, sau delipsa documentației.
Chiar dacă este fără îndoială subiectivă, părerea extrem de mediatizată a călugărului nevăzător este citată ca singura părere obiectivă. Dacă apare cam ciudată tăcerea „oficială” asupra morții martirice a Părintelui Arsenie Boca (probabil spre a nu se vorbi de comanda Securității care a decis „atenționarea” prin bătaie a bătrânului preot Galeriu în vara anului 1989, maltratarea bestială a Parintelui Arsenie în noiembrie 1989, și schingiuirea teologului Tudor Popescu sau a scriitorului Ernest Bernea la 80 de ani), încă și mai ciudată este colportarea biografiei Părintelui Arsenie Boca în care nu se detaliază perioadele de întemniţare fară vină a Parintelui, aspect neclarificat nici măcar de așa-zișii „cercetători” al miilor de pagini din dosarul său de Securitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu