Probabil că puţine idei exprimate de Iisus au ajuns până la noi. Se ştie că au existat mai multe Evanghelii, dar au fost acceptate numai patru dintre ele. Opera lui spirituală s-a bazat pe fapte şi pe ceea ce a transmis discipolilor pe cale orală. Ni se vând de multe ori lucruri care nu au nicio legătură cu sfintele Sale cuvinte.Acestea sunt utile numai pentru construirea unei doctrine. Sunt profund tulburat de fiecare dată când citesc următoarele afirmaţii ale lui Iisus :
"Vă mai spun, iarăşi, că dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor."
Nu este emoţionant ? Iisus spune aici, printre altele, că destinul omului nu este să trăiască izolat, în solitudine, ci în mijlocul semenilor, bucurându-se cu ei întru iubire, solidaritate, prietenie şi credinţă. Împlinirea umană îl implică obligatoriu şi pe celălalt, despre care Sartre spunea că este sursa nefericirii fiecăruia. În singurătate nici credinţa nu are forţa necesară pentru a răzbate până la El !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu