duminică, 19 aprilie 2009
Patriarhul Daniel sau despre credinţă
L-am ascultat cu atenţie, prin intermediul canalelor de televiziune, pe Preafericitul Patriarh Daniel şi cred că este un cleric care ştie să răspândească adevărata credinţă. Este convingător, coerent, are logică şi "ştie carte", cum se spune în popor despre cineva care îşi stăpâneşte meseria. Nu împrăştie fumul obscurantismului şi nu se adresează numai bătrânilor care abia îşi mai trag sufletul şi aşteaptă lăsarea cortinei. Ideile şi explicaţiile sale sunt destinate în primul rând celor instruiţi şi de aceea el a apelat la noţiuni care ţin de fizică şi de alte ştiinţe cu implicaţii adânci în viaţa noastră. Foarte important este că Preafericitul a spus că lumina pe care o ţinem în mână simbolizează lumina nevăzută, eternă, a lui Dumnezeu. Sunt profund credincios, dar nu sunt bigot şi nu cred că am nevoie de intermediari între mine şi Dumnezeu. ( Îi accept şi pe ei, dar să fie cu adevărat luminaţi de Dumnezeu şi smeriţi, aşa cum sunt numeroşi preoţi şi călugări de la noi şi din lume. ) Din cele spuse de Patriarh, am dedus destule răspunsuri la multe probleme care mă frământau. Este demn de salutat faptul că Preafericirea Sa încearcă să înnoiască mesajul pe care Biserica Ortodoxă Română îl trimite credincioşilor. Aşa înţeleg eu cuvintele lui. Aşa îmi place să cred. Mulţumim, Preafericite Daniel ! Paşte fericit ! Hristos a înviat !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu