duminică, 5 aprilie 2009

Ipocrizie urât mirositoare

Ştie toată lumea cine este Gigi Becali. Nu vreau să-l caracterizez eu. În orice caz, nu este un înger. Mai nimeni nu-l iubeşte. Nici suporterii echipei "Steaua". Totuşi, cei mai mari duşmani se prefac că-i iau apărarea. Îi vezi pe toate posturile cum îi deplâng soarta şi cum condamnă abuzurile statului, când, în realitate, unora dintre ei le vine să urle de bucurie, iar pe alţii îi ia cu rece pe şira spinării, căci s-ar putea ca ei să urmeze la mititica, după Becali. În fond, se respectă principiul : "Dacă-mi dai ceva, ţin cu tine. Dacă nu, nu." Interesul poartă fesul. Nu e corect cum e legal. E corect cum am eu interesul. Cei mai interesaţi sunt, şi de data aceasta, tot o anumită categorie socială, foarte prosperă,dar cu mâna întinsă şi cu burta revărsată întru slava neamului românesc. Imparţiala presă urlă şi ea. Cum să se ducă ăia cu atâţia mascaţi să-i aresteze pe sensibilii Becali şi Zmărăndescu ? Ziariştii lu' peşte au dreptate. Poliţia trebuia să trimită acolo o domnişoară, cu o plăcintă din brânză de oaie, iar Becali şi bătăuşii săi ar fi dat fuga la secţie, cu mâinile ridicate...
Nu mă bucur pentru arestarea lui Becali, fiindcă nu mă bucură răul nimănui. Şi trăim într-o ţară în care, dacă nu te ajuţi singur, eşti pierdut. Dar atâta ipocrizie şi "dezinteres" mă îngreţoşează. Chiar acum nişte justiţiari, care, nu-i aşa, ţin la principii, încearcă să-l scoată erou.

Niciun comentariu: