luni, 10 august 2009
Cea mai potrivită slujbă pentru un scriitor
M-am întrebat deseori care ar fi cea mai potrivită ocupaţie pentru un scriitor. Medic ? Funcţionar ? Militar ? Medicul, mai ales dacă este psihiatru, are posibilitatea de a cunoaşte perfect fiinţa umană, până în cele mai întunecate străfunduri, dar are neajunsul că nu prea are timp să scrie...Şi atunci ? Brusc mi-am adus aminte că George Geacăr mi-a scris de curând că Dumitru Ungureanu lucrează într-o centrală termică ! "Ca Faulkner", a precizat poetul târgoviştean. Păi, da ! Aceasta este cea mai potrivită postură pentru un scriitor : să aibă experienţa de viaţă a lui Radu Aldulescu, orizontul literar al lui Mircea Cărtărescu, talentul şi inteligenţa lui Claudiu Komartin, cunoştinţele unui psihiatru şi să muncească, liniştit şi ritmic, în singurătate, ca fochist... O singură situaţie mă seduce mai mult : aceea în care scriitorul este paznic de far... Să întreţină flacăra după care se orientează vapoarele şi să scrie, legănat între nemărginiri lichide şi celeste...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Buna, Serban!
Am trait o experienta foarte ciudata, pe care nu am discutat-o cu partenerul de adiscutie care a generat-o. Cineva care in momentul acela - chestie de vreo 3 luni - imi aprecia cele pe care le scriam, m-a intrebat ce meserie am, de scriu atat de detaliat!! Nu stiu ce era in capul lui, cert este ca, spunandu-i ca sunt economist intr-o uzina veche, a avut o deziluzie atat de puternica, incat aerul din jurul lui a devenit cam vascos.
Ideea era ca trag oamenii catre mental, atunci cand in lume omul trebuie sa traiasca numai prin emotional. Si lega acest lucru de meseria mea, iar din context reiesea ca numai un economist poate sa fie asa de inconstient s-o faca...
In curand m-a dat afara de pe forumul sau, mi-a interzis sa mai scriu acolo (desi imi ceruse permanent, in mod expres, sa scriu), motivand ca nu fac de loc bine ca vreau sa pun multidimensionalitatea universului in cuvinte de 3D... Oricum stiam ca ideea sa de inaltare era ca, daca vrea cineva inaltare, sa se straduiasca sa-l ajunga din urma si pe urma vorbesc amandoi pe aceeasi limba.
Am raspuns cu candoare la orice provocare. Nu puteam sa spun ca un om care nu se apleaca frecvent nu va scapa de coloana vertebrala rigida. Una este verticalitatea - alta este rigiditatea... Dar buninteles ca fiecare om vede lucrurile in felul sau.
Cat poate sa schimbe sau sa nu schimbe o meserie?! Eu datorez meseriei mele puterea de concentrare, in conditiile in care am facut mai mult dosare de omologare produse si jocuri economice decat contabilitate, iar acum fac mai mult verificare de documente decat altceva!! Iarlocul de munca mi l-am pastrat.. pentru ca scriu frumos si ordonat!!
Inca mai reflectez asupra acestei situatii. Oricum - multumesc lui Dumnezeu in sfarsit!! ca viata m-a obligat sa fiu economist, in loc de profesor de literatura!! Cat mi-am dorit, cat am plans, cat am.. am.. Nu as fi stiut niciodata ce talent am la sintetizarea si exprimarea in 3D a multidimensionalitatii universurilor!! Nu sunt eu experta, dar simt ca sunt pe calea cea buna. Si cel mai bun lucru este s-o fac in vazul lumii, caci numai asa simt pulsul devenirilor mele...
De fapt, gandurile acestea mi s-au cristalizat acum in minte... mi-am dat seama ca amandoi m-ati ajutat sa inteleg cat de bine mi-a potrivit - SI din acest punct de vedere - Dumnezeu viata...
Si raman cu gandul luminos catre cineva care ar fi vrut sa-si retraga lumina din fata mea... degeaba!! lumina a ramas acolo in veci si nimic nu o mai poate inlocui..
(nu prea sunt econoama cu cuvintele.. sau acolo unde adevaratii experti contabili numara cu multul banii.. eu numar cuvintele cu multul!! o fi si asta ceva!!)
Multumesc, Serban!
Ţi-am mai spus : eşti o fiinţă cu totul ieşită din comun şi sunt fericit că te cunosc. Măcar prin intermediul blogurilor...
După cum ai observat, m-am abţinut să exprim o idee foarte importantă : cea mai nepotrivită ipostază pentru un scriitor este meseria de profesor. Spaţiul este închis, limitat, relaţiile sociale sunt bătute în cuie, iar materia primă, puţină.
Foarte interesant ceea ce spui... mie mi-a parut intotdeauna foarte rau pentru ca nu am putut deveni profesor, de limba si literatura romana (bineinteles!!) si dureros a fost faptul ca, dupa terminarea facultatii mi s-a propus un post de asistent universitar la catedra de marketing.. Imi placea sa tin prelegeri incurajate de profesorul nostru,a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea... Ma uitam in ochii colegilor mei (elevi pentru o ora - doua!!) si mi se parea ca ma scald in sufletele lor, radeam si parca cantam vorbele cu ei!! Imi propuneam sa scriu despre frumusetea simtamantului total pe care il poate avea un profesor, un orice fel de conferentiar.. scaldandu-se in bucuria cu care poate fi ascultat..
Doamne...
Si legam scrisul... faceam romane in gand!.. de activitatea de profesor...
..si a trebuit sa revin pe pamant, pentru ca oriunde se pare ca este nevoie de visatori!!
Acum ma oglindesc in ochii sufletelor voastre si ma odihnesc langa voi, mergand mai departe.. Generatii de oamenii care au trecut prin viata alaturi de mine au primit orice fel de explicatii economice, tehnice, de ordine si evidenta... multumiti ca aveam placerea sa le explic, sa le arat... este foarte mult sa vezi multumirea in ochii oamenilor, sa stii ca un cuvant a mers la inima lor... nu a tuturor, dar macar acolo... cativa...
Poate de aceea fac adevarate romane din scrierile mele.. Am scris 34 de romane... fiecare viata a mea de-a lungul lumii stravechi, vechi si contemporane... Scriu in continuare, mi se rupe inima de placerea cu care scriu... scriu... nu ma pot opri... pur si simplu nu ma pot opri...
Sunt si eu o pasare nebuna, Serban!
Eşti o pasăre care refuză orice colivie şi care ne învaţă pe toţi să zburăm.
Ceea ce mai era frumos în învăţământ a dispărut. Şcolile sunt făcute parcă acum numai pentru a-i împiedica pe elevi să mai înveţe ceva ! Acum cuvintele lui Bernard Shaw - "A trebuit să-mi întrerup de timpuriu educaţia, pentru a merge la şcoală" - sunt mai actuale ca oricând. Degeaba se străduiesc învăţătorii şi profesorii, încercând să facă lucruri frumoase : hârtiile au prioritate, iar copiii nu mai au deloc motivaţie... Ştii la ce mă gândesc, draga mea Cristiana ? Dacă n-am putea scrie împreună nişte cărţi... Ce zici ?
Trimiteți un comentariu