Vasile Mişu. Ora despărţirii de un prieten

Ultimele trei zile au fost printre cele mai triste din viaţa mea. Un foarte bun prieten a murit duminică şi a fost înmormântat azi. Vasile Mişu ( 1938-2009) mi-a fost, în ultimii trei-patru ani, tovarăş de plimbări şi partener de discuţii politice. Mult mai în vârstă decât mine, domnul Mişu se purta extraordinar de politicos şi de îndatoritor cu toată lumea. Nu repezea, nu jignea şi nu bârfea pe nimeni. Nu l-am văzut supărat sau enervat şi nu l-am auzit niciodată înjurând pe cineva. Avea un caracter ales, datorită educaţiei deosebite pe care o primise. Crescuse într-o familie înstărită, posesoare de pământuri şi de moară, dar şi de bun-simţ şi de ştiinţa de a convieţui cu ceilalţi oameni. După ce au venit la putere, comuniştii au deposedat familia Mişu de toate bunurile şi au trecut-o la "chiaburi". Copilul de atunci a avut de suferit, fiind persecutat şi supus la tot felul de interdicţii prin şcolile pe care le-a urmat. Cu exact o zi înainte de a muri, domnul Mişu mi se plângea că instanţele de judecată tergiversează înapoierea morii şi mai ales a utilajelor respective ! ( Aşa de bine au administrat noii proprietari afacerea, că din moară nu au mai rămas decât zidurile ! ) Om de înaltă calitate, domnul Mişu nu avea niciun resentiment faţă de societatea care adusese atâtea nenorociri familiei sale. Aborda cu blândeţe acest subiect.
Prietenul meu era atât de harnic, încât mă uimea în fiecare zi. Deşi ieşit la pensie şi suferind, omul era într-o continuă mişcare : n-am văzut în viaţa mea un bărbat mai activ decât domnul Mişu. ( Îmi vine extraordinar de greu să vorbesc despre el la timpul trecut. ) Muncea la câmp, pe lângă casă şi în grădină. Nu se oprea o clipă din treabă. În plimbările noastre, mi-a arătat toate împrejurimile pădurii, câmpia, lunca şi proprietăţile oamenilor. După ce dădea o ploaie bună, domnul Mişu mergea în mijlocul câmpiei, să-şi vadă locurile cultivate şi îl vedeam, când se întorcea, că era mulţumit. Era perfect informat cu tot ce se întâmpla în ţară şi avea păreri temeinic argumentate. Plănuiam ca peste câteva zile să ne reluăm drumeţiile. N-a mai fost să fie.
În urma lui rămâne o familie deosebită : soţia şi trei copii - Ileana, Carmen şi Alexandru - frumoşi, inteligenţi, foarte bine educaţi şi ajunşi pe picioarele lor. Sunt oameni de mare valoare. L-am socotit un adevărat model pe prietenul a cărui dispariţie o regret acum, negăsind cele mai potrivite cuvinte. De fapt, toată minunata lui familie este un model pentru cei care o cunosc.
Ne vom reîntâlni cândva, în eternitate, prietene drag !