Un artist pe care îl apreciez ia apărarea unor valori româneşti, târâte în noroi de gazetarii amatori de scandaluri şi lipsiţi de orice urmă de cultură. Tudor Chirilă se referă la Marian Drăgulescu, gimnastul care a revenit miraculos şi a obţinut două titluri mondiale, după ce trecuse, cu un an în urmă, prin mari dificultăţi. Drept răsplată, "comentatorii" săi găsesc de cuvinţă să-l scalde în zoaie... Reiau, din textul lui Chirilă, o idee care mi-a inspirat câteva gânduri.
Oamenii mari fac lucruri mari şi, uneori, lucruri mici.
Oamenii mici fac numai lucruri mici.
Oamenii mari ajung deseori legende.
Oamenii mici nu ajung nimic.
Cum trăieşte un om mare printre oamenii mari ?
Cum trăieşte un om mic printre oamenii mari ?
Cel mai mult mă interesează cum trăieşte un om mare printre oamenii mici. Ce face el pentru a supravieţui ?
În fine, nu mă interesează deloc cum îşi duce zilele un om mic printre oamenii mici...
Exemple de oameni mari : Nichita Stănescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Andrei Pleşu.
Exemple de oameni mici : ziariştii cu comportament de ţaţe, care caută prin coşurile de gunoaie ale oamenilor mari.
E interesant că mulţi oameni din România au plecat în Occident, unde au devenit foarte mari : Eliade, Cioran, Ionesco, George Astaloş, Matei Vişniec. Mircea Vulcănescu, C. Noica şi Petre Ţuţea au rămas în ţară. Primul a murit în închisoare, iar ceilalţi doi au făcut puşcărie cât Nelson Mandela... Ţuţea, de altminteri, n-a mai reuşit să scrie nimic semnificativ. Suntem un popor care nu ştie să-şi tolereze valorile ? Că de admiraţie nici nu poate fi vorba...
Ce se întâmplă când în fruntea unei ţări ajung numai oameni mici ? Spune asta ceva despre naţiunea respectivă ? Îşi merită oamenii aceia soarta ?
E vreo lege a existenţei care spune că oamenii mari trebuie să fie la cheremul oamenilor mici ?
Dar dacă nu există "oameni mari" şi "oameni mici" ?
P.S. Oamenii mari îi iubesc pe toţi ceilalţi oameni. Oamenii mici.... De fapt, nu vreau să ştiu cum îşi privesc oamenii mici semenii...
Oamenii printre care vieţuiesc acum nu doresc să fie nici mari, nici mici : vor, pur şi simplu, să fie oameni adevăraţi.
18 comentarii:
si eu cred ca trebuie trimise prin email: claudiu_bolozan@yahoo.com
merci :)
Mulţumesc, Panta...
:)
(cuvantul de verificare: 'chiar')
Masura de protectie impotriva oamenilor mici: deschideti larg ferestrele ... oamenilor mici nu le place aerul curat ;o)
Fanfan,
e o idee bună...În general, nu este bine să ai de-a face cu oameni mici...
Cum supravietuieste un om valoros printre hiene? Usor de vorbit, greu de infaptuit...
Unii spun: tot raul este in tine, ceea ce vezi in semenii din jurul tau este doar o oglinda a ta...mi-e greu sa cred oamenii buni au parti atat de intunecate pe care si le reprima.
Altii indeamna la un comportament de evitare si ignorare completa a oricaror provocari, asta fiind calea cea mai usoara de a razbate printre uscaturi, dar unele se dovedesc a fi extrem de perseverente in micimea lor, cum ati spus, si atunci e foarte dificil sa treci demn mai departe, neatins de ura lor.
Sa-i inteleaga la nesfarsit si sa-i iubeasca...sa intoarca obrazul celalalt, pfii...cine poate spune ca i-a fost bine cand i s-a intamplat sa fie umilit de oameni fara scrupule? Dalai Lama sa fii...
O noua teorie ne spune (sau, ma rog, veche) ca toti oamenii mari au fost mici, in virtutea evolutiei de la regnul mineral pana la homo sapiens, deci trebuie priviti ca niste copii care nu stiu ce fac.
Cand ajung acesti copii sa se joace la carma tarii, ei bine, avem o mare problema. Atunci chiar suntem la cheremul lor. Toti, mari si mici. Cei mari incep sa simta o lehamite si-i lasa pe cei mai mici si multi sa le aleaga viitorul presedinte.
Ramona,
e foarte interesant ce îmi scrii. S-ar putea ca răul cu care ne confruntăm să fie şi opera noastră mentală... Dar nu în totalitate. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să te trezeşti detestată de oameni cărora nu le-ai făcut niciun rău şi la care nu te-ai gândit niciodată cu ură?
Treaba cu celălalt obraz e mai complicată. Am observat că, în lumea de azi, dacă îl laşi pe unul să te pălmuiască o dată, omul se considerră, pe urmă, dator să te zvânte cu bătaia în fiecare zi. Aşa că te poţi lăsa prima dată pălmuit, dar e bine ca a două oară să ai pregătită o bâtă măiastră...
Nu vreau sa fac stiinta spirituala acum pe blogul tau, dar..
..Parerea mea este ca ei nu se joaca, sau pentru ei este o "joaca" cat se poate de serioasa.. Doar ca nu se pricep sa faca mai multe, iar disperarea lor se bazeaza pe nepriceperea de care sunt foarte constienti: chiar am auzit pe cineva care spunea ca are doua maini stangi, nu se pricepe decat la treaba cu mintea.
Este drept ca se pricep la treaba cu mintea, dar nu se pricep sa organizeze treaba altora. Se bazeaza pe acapararea prin specularea poftelor, dorintelor celor care se pricep, si in multe mii de ani s-au specializat in adunatul cu grebla, prin diferite metode. Altii le fac treaba, ei sunt acolo pentru a lua niste hotarari prin intermediul analistilor lor. Cand o fac de capul lor.. vai si jale..
Care analisti, care priceputi sunt si ei pe diferite trepte de constientizare a nepriceperii lor. Din randurile lor, daca ajung unii la un grad de constiinta mai mare, constientizata intre timp, nu mai au loc de intors si sunt sacrificati din mers. Stim bine asta.
Si asa mai departe.
Dar disperarea lor tine de faptul ca nu pot trai decat cu suficienta, nu o gasesc nicidecum si istoria lumii devine astfel istoria presiunilor ingrozitoare asupra trupului si psihicului popular, apoi istoria represaliilor asupra celor care misca sau gandesc in front... Istoria contemporana cuprinde de toate, unde multe au devenit atat de subtile, de neclare, de perverse, incat nu mai stii ce este adevar si ce este minciuna, nu-ti mai dai seama cata cruzime sta in spatele unei asa-zise sinceritati, cine pe cine ajuta, ce ne omoara si cum se valuresc toate catre forte din ce in ce mai subtile...
Caci e bine zis... numai mintea lor functioneaza (in trecut nici la fund nu se stergeau singuri..) si functioneaza numai pe canalul suficientei.. Pe care, cum spuneam, nu o gasesc niciodata..
..Caci (totusi.. stiinta spirituala!!) nu vor gasi alinare decat parasind Pamantul..
Uita-te in ochii lor.. Sunt ochi de oameni disperati.. Numai ochii care pot oferi mila, compasiune (chiar si numai punctiform) se pot linisti.. isi pot gasi asezarea..
Cristiana,
eşti astrală...
Cristiana,
de fiecare dată învăţ de la tine lucruri extrem de importante... Şi le spui atât de frumos! Mă înclin şi îţi mulţumesc...
Stai, stai, stai... Ai zis astrala...
Paiiii... nu sunt astrala... as vrea eu sa fiu!!!.. pt ca astralii sunt atat de cunoscatori, incat nu ne putem tine de ei... Inca!! Si ei stiu asta si ne spun tot totul: "INCA!! dar va veni si vremea ceea!!" Si sunt atat de simtitori incat ceea ce simtim noi este... parere, chiar si ce credem noi mai-tare-si-mai-tare-si-mai-tare!!!
Si apoi... ce inseamna comparatia... MIE MI SE PARE CA SPUN PLATITUDINI. Uneori... Nu m-am obisnuit sa cred ca totul este chiar normal sa vi le spun, INCA nu m-am obisnuit ca va scriu toate acestea.. in fond nu am decat un an si un pic de cand am iesit... pe sticla, vorba celor "sus-pusi" !! Nu pot sa scriu multe deodata, de aceea ma limitez la cateva lucruri esentiale. As vrea ca lumea sa creada macar un pic, sa nu ne mai uram, dispretui... E singurul lucru pe care il doresc cu adevarat pe lumea asta... si vine. Chiar simt ca vine, chiar daca azi lumea ma crede nebuna. Am citi undeva cum a spun par. Arsenie Boca... trebuie sa fie lucrurile cum au fost, asa e lumea asta (citez din memorie, iertata se fiu).
Mi-e mila de oamenii care se cred mari. Nu pot sa fiu sportiva cu ei, INCA. Ii inteleg, nu-i urasc, nu ma manie, mi-e realmente mila, o mila din aceea blanda, cum ti-e mila de un catel care si-a scrantit piciorul...
Lumea ma judeca aspru pentru ca am mila pt ei si bucurie pentru restul vietii. Vreau ca fiecare om sa traiasca sportiv, cinstit-sportiv (!!), fiecare sa simta ca alergam cot la cot, da da sportiv... dar inca e greu...
Mai vorbim.. ma duc sa fac sportul meu preferat.. alergarea cu condeiul pe foaia alba!!!
Vreme buna si ganduri frumoase iti doresc!!
Cristiana,
de fapt, cine stabileşte care sunt "marii" şi care sunt "micii" ? Şi care este criteriul ? Iubirea faţă de semeni ?
Eu am preluat ideea de-a gata, n-am mai rumegat-o... Ai dreptate, mai mult ca sigur că oamenii mici - care fac şi ei... treabă mare ! - se consideră cei mai mari... Cum ţi-am zis, vreau să fiu doar un om... Unul care încearcă să facă lucruri frumoase...
Iubirea ar trebui sa fie sincera, fără faţadă. Fara sa se caute doar imaginea de om bun si iubitor, sa se profite de ea in vederea obtinerii de privilegii.. O iubire constructiva pentru optimul de trai al fiecarui om cunoscut. O iubire care sa indrume in lucru - si nu sa ofere de-a gata. Sa ofere numai intelepciune, sa indrume catre optim material, moderatie, calitate mereu avansata.
Exista timpuri si timpuri. La inceput conducatorii societatilor (acele societati ai oamenilor creatori mentali despre care am discutat in ultima vreme) erau intr-adevar "marii" si la propriu, si la figurat. Erau conducatorii-lucratori-invatatori cel mai puternici ai lumii pamantene. Ei traiau cam 10-12 vieti de oameni organizati, invatati si ajutati de ei sa traiasca optim in lumea vietuitoarelor planetare, pe care tot ei o ajutau sa se adapteze mereu prezentei oamenilor pe planeta.
De aceea oamenii au avut si au inca incredere in conducatorii lor, fie ei ai intregii societati, fie ai unor grupuri mici (azi: patroni, administratori, directori, sefi de compartimente). Dar in timpurile care azi stim ca ne-au format istoria cunoscuta, oamenii au invatat sa priveasca cu ochi severi treburile pe care le fac conducatorii, cinstea, corectitudinea lor - dupa ce au trecut prin cateva milenii de jefuire de sentimente bune, incredere. Daca nu au invatat - vor invata.-
Pe de alta parte, conducatorii sunt cei care, asa cum spuneam, nu sunt priceputi, nu vor sa devina priceputi si singura lor "mana dreapta" este mintea. Mintea care nu se poate concentra la lucrul creativ, ci doar la subterfugii pt. a scapa de el, folosind-o pentru o obliga lumea sa munceasca pentru ei. Prin orice mijloace.
Caci cei "mari" (conducatorii) sunt de fapt cei mai mici din punct de vedere evolutiv. Nu sunt priceputi si atunci se folosesc de durere pentru a-i obliga pe altii sa munceasca pentru ei. Acesti mititei i-am putea numi cu adevarat "mentalii ajutaţi", ajutati de ceilalti, lucratorii priceputi, care invata aici altceva: oferirea de ajutor in orice conditii, consolidarea creatiei lor, priceperii lor apoi toleranta, sacrificiul, iubirea. Dar si formarea unui ochi critic asupra conducatorilor, evaluarea lor, si curajul de a-si spune parerea, sa schimbe situatia, chiar daca vor veni altii la fel, caci sunt multi care trebuie sa invete sa-si inteleaga greselile, nepriceperile, sa ajunga sa ofere locul lor de buna voie, celor cu adevarat buni organizatori, lucratori si invatatori.
Chiar vor ajunge asa, chiar daca nu ne vine sa credem azi.
Deocamdata nu toata lumea poate sa deceleze falsii conducatori de conducatorii priceputi. De fapt, oamenii priceputi sunt tinuti inca deoparte de catre ceilalti. Cei care se pierd inmultime, sau stau in marginea societatilor umane, sunt cei carora inca nu le-a venit timpul. Si nici nu vor fi mari conducatori vreodata, de fapt, de acum incolo, caci oamenii nu vor mai trai in aglomeratii, se vor gospodari singuri, vor trai la fel ca si in trecutul pe care nu ni-l cunoastem cu totii, azi.
Sau nu vrem, lipsiti de incredere. Caci ne-am pierdut pana si increderea in noi insine, iar acesti conducatori se fac astfel vinovati de ceva mult mai greu de indurat chiar si decat durerea carnii strivite cu cruzime: strivirea sufletelor, strivirea increderii de spirit inaltat..
Dar sa-i privim cu compasiune.
Si spunandu-ne cu sinceritatea pe care ne-ai oferit-o si tu, noua, acum, Serban: "..Vreau să fiu doar un om.. Unul care încearcă să facă lucruri frumoase.."
De fapt nu stabileste nimeni cine si ce sa faca, asa-numita (dar corect-numita!!)lege a atractiilor functioneaza la nivel de normalitate, mai ales la inceputul evolutiilor. Constiinta remodeleaza apoi manifestarile, dar instinctiv/intuitiv lucrurile se desfasoara in mod aproape natural. Cred ca este foarte important sa stim acest lucru. Liberul-arbitru functioneaza, odata ce ne dam seama ce este bine pentru evolutiile noastre. Apoi aglomerarea si atractiile isi fac treaba, trebuie sa facem ce este mai bun dupa constiinta noastra, dupa priceperea noastra, dupa sufletul nostru.
Spune-mi daca am fost prea... astrala!! Stiu ca sunt mai eliptica in exprimare!!Deocamdata imi e greu sa fiu altfel, dar vreau sa ma straduiesc sa ma fac inteleasa.
Imi dau seama ca am copiat dupa ciorna(!!!Hi!!hi!!hi!!)fara sa cuprind textul integral.
La primul raspuns inceputul suna asa:
"Foarte interesanta intrebare... Si da, iubirea fata de semeni, la nivele si grade de intelegere a greutatilor pe care ei le intampina in lumea in care traiesc. Dar nu lozinca aceea fluturata una-doua azi. Toata lumea se declara iubitoare si la o adica sfatuieste sa nu te "cobori lanivelul ei"... Dureros..."
Scuze, mii de scuze!!!
(Stiu ca ma scuzi, dar...)
Scrii minunat, Cristiana...Sunt copleşit. Îţi mulţumesc pentru lucrurile nemaipomenite pe care le postezi aici...
În ceea ce mă priveşte, mă lupt cu propriile limite. Trebuie să-mi domin furia care mă stăpâneşte în unele momente. Vreau să ajung la un echilibru pe care să nu mi-l poată strica nimeni...
Eşti unul dintre îngerii mei. Te îmbrăţişez şi îţi sărut mâinile...
Dragă Ramona, nu e neapărat adevărat că cei care spun că " tot raul este in tine, ceea ce vezi in semenii din jurul tau este doar o oglinda a ta"! Poate cei care văd răul în cei din jurul lor, ştiu să deosebească binele de rău, prin educaţie ,pRin cultura însuşită, prin meditaţie asupra ce e bine şi ce e rău şi nu neapărat pentru că găsesc în ei, ceea ce văd rău la alţii !Să nu-i băgăm pe toţi oamenii inteligenţi în aceeaşi oală !
Elvis,
oamenii mari sunt oamenii buni, cei care deosebesc binele de rău şi îl aleg pe primul...
Trimiteți un comentariu