duminică, 3 ianuarie 2010

Depresii înzăpezite şi tăceri noroaioase

Ninsori şterse repede de un mogul al timpului prea grăbit ca să câştige ceva, telefoane cu zbierete de entuziasm, mesaje lirice, marcând renaşterea unor prietenii, masturbări ale unor vanităţi pentru care nu mai avem puterea de găsi o expresie decentă , tăceri pline de nesimţire, noroaie care nu-ţi făgăduiesc nimic... În sfârşit o linişte murdară, suspectă, de cocină, lăsată peste încăperea în care porcii din "Ferma animalelor" de Orwell au tras prima beţie...
Rămâne doar bucuria de a mai descoperi bloguri ale unor oameni care sunt miracole prin ei înşişi... Şi, desigur,un film în care minunatul Richard Gere face un rol de neuitat.

P.S. Şi mereu gândul că valorile din alte părţi sunt recunoscute şi bine plătite, în timp ce la noi... Un mare scriitor ca Radu Aldulescu - un creator unic, comparabil cu Rebreanu, Preda şi Petru Dumitriu - nu stă pe roze.. Tocmai am scos o postare de pe blog, referitoare la el, fiindcă mi s-a părut că textul meu nu este suficient de dens pentru valoarea romanelor sale ! Mi-a fost ruşine că nu am găsit cuvintele cele mai potrivite şi m-am temut să nu dau impresia că îi bagatelizez opera !

4 comentarii:

Irina Alexandra spunea...

Pe noi ne durea noroiul din măsele. Topit şi impresionat, pământul se transformase în bucăţi de om. Şi romanele scriitorilor nordici şi japonezii cu gene lungi şi slugile din alte poveşti de dragoste. Toţi stropiţi de vin fiert şi sfânt şi mirat de anul cel nou. Peste noi se scurgea cafea cernută prin sita ruptă de victoriile impresioniste din deşert. Cad pietre. Feriţi-vă de nămol! Măsele pustnice în guri pline de graţie. Nămol pe pereţii lumii. Aici ninge.

La mulţi ani!

Dan Ioanitescu spunea...

Draga Serban,
Am citit si inainte de a deschide comentariile am iesit sa fumez o tigara in curte. E alb peste tot si irizeaza pe intuneric. Si m-am gandit: ce-ar fi sa fie un "acum" cu doi ani mai incolo... Iernile noastre sunt un fel de remember in mic ale glaciatiunilor si deglaciatiunilor la care a fost supus Pamantul pana azi. Si in mintea mea ocupata pana atunci de greata exitentiala ce te cotropise pe tine, se-ntampla deodata sa fie luna iunie a anului 2013... Cum ar fi daca ar arata astfel... Si-atunci ca si acum ar "ramane doar bucuria de a mai descoperi bloguri ale unor oameni care sunt miracole prin ei înşişi..."

Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Şerban Tomşa spunea...

Irina Alexandra,
ce replică reuşită la o postare total nereuşită ! Scriitorii nordici au case de lemn, în Laponia, şi aşteaptă ca o poetă cu un manuscris în mână să le bată la uşă...


Dragul meu Dan,
ce splendidă idee de om care înţelege cosmicul şi reversibilitatea timpului, fără să-şi piardă o clipă umorul...Tu eşti unul dintre miracolele pe care le-am descoperit în lumea blogosferei...
Poate ne vom întâlni cândva, pân-a nu obosi făcând oameni de zăpadă pentru copiii absenţi...