vineri, 22 ianuarie 2010

Cea mai frumoasă poveste de dragoste

Scenă reală, petrecută în 1974.
La intrarea unui parc dintr-un orăşel de provincie, un bărbat vede o femeie frumoasă care voia să pătrundă în acelaşi timp cu el în spaţiul verde şi de care aproape că se ciocneşte. Cei doi se privesc şi rămân ca trăsniţi. Două minute se privesc unul pe celălalt. Cine îi priveşte îşi dă seama că ei nu s-au mai văzut niciodată şi că se comportă de parcă acum ar fi deschis prima dată ochii asupra lumii. E sfârşitul unei zile înăbuşitoare de august şi nu contează deloc cum arată sau ce vârstă au necunoscuţii. Să spunem, totuşi, că sunt plini de farmec şi au în jur de 30 de ani... Îşi zâmbesc reciproc, cu timiditate, apoi, într-un elan spontan, se apucă de mână şi păşesc împreună pe aleile parcului. Merg foarte încet, se sorb din ochi, iar cei care s-au aşezat pe bănci se bucură pentru fericirea lor. Iată, spun privirile lor, un cuplu într-adevăr fericit, care a rezistat asaltului nemilos al timpului şi al problemelor de tot felul. Femeia şi bărbatul merg din ce în ce mai încet, dau impresia că ar vrea ca drumul acesta să nu se mai termine niciodată, fac ocoluri din ce în ce mai largi, dar nu scot un cuvânt.
O tristeţe inefabilă se aşterne, ca un văl foarte subţire, peste surâsul lor, când ajung, în sfârşit, la ieşire.
Ezită amândoi, apoi se apucă de ambele mâini, întorcându-se cu faţa unul către altul, se privesc pentru ultima dată în ochi, dau să se sărute, sunt însă stângaci şi nu se sincronizează, aşa că renunţă la acest gest de tandreţe. Îşi strâng mâinile cu putere, se înclină amândoi în semn de rămas bun, nu rostesc nicio silabă şi se îndreaptă, cu picioare de plumb, în direcţii opuse. După cincisprezece paşi, el se întoarce şi se uită după ea. Trec câteva secunde şi se întoarce şi ea, dar el îşi vede deja de drum şi tânăra îi zăreşte numai spatele şi mersul nesigur.
M-am întrebat de multe ori dacă se vor mai fi văzut vreodată. Desigur, întâmplător.

24 de comentarii:

Kaos Moon spunea...

http://kaosmoon.blogspot.com

cam tot literatura :

verbiaj. spunea...

să înţeleg că te-ai însurat cu alta.

BlueIris spunea...

Pe cat de sublima, pe atat de rara e o astfel de clipa de nebunie.

Nu mi s-a intamplat, recunosc, dar ar fi fost o amintire frumoasa.

Liviu Drugă spunea...

Eu as prefera ca povestea ta sa nu fie una reala. Ca literatura e frumoasa, te atinge, dar ca viata e naspa, traumatizanta, "inestetica" :) as zice

pantacruel spunea...

serban,
minunata ta amintirea a devenit, deja, o frumoasa intmplare de vara a memoriei mele :)
dar, cred, asa se intampla cu toate povestile bune...

day-dreamer spunea...

Atât de frumos, că mi-aş însuşi şi eu întâmplarea.

xia spunea...

Serban, incepi precizand ca povestea e reala. Putini sunt acei alesi sa traiesca un asemenea moment. Si totusi...eu cred ca se cunoscusera candva...ca erau mult mai "asaltati" de trecerea timpului si a problemelor de tot felul...batrani de-acum...
Doi oameni care nu se putusera uita niciodata si care visau sa se revada...Se intampla uneori ca dintr-un vis sa nu ma ramana mare lucru. Cu trecerea timpului renunti pe rand la buchetele de roze, la rochia alba, la diminetile care te gasesc in fata focului care arde, arde... Sti ce mai ramane?Ramane aceasta intalnire,prea mult visata, cind numai atingerea mainilor inseamna ca nu a fost in zadar ...
Asa cred eu ca s-a intamplat, in alta poveste de dragoste, desigur, cea mai frumoasa...

xia spunea...

Ma bucur ca te-ai insanatosit!
m-am luat cu vorba si uitasem...

Ryana spunea...

.aici povestea ma duce cu gandul la basmul lui fat-frumos si al ilenei cosanzene..care insa nu se incheie cu;”si au trait fericiti pana la adanci batranete..ci; s-au despartit gandind unul la altul pana la adanci batranete…...viata insa isi scrie povestile cum vrea ea….pe unii ii rasplateste unindu-i in destin mai curand,pe altii mai tarziu….dar pe majoritate ii lasa uniti in soarta la intimplare uitand de ei,…iar acestia isi traiesc povestea in genul bancului;
“ Ion si cu Maria in pat intr-o seara.
La un moment dat Maria care nu avea somn il intreaba pe Ion:
- Ioane, dormi?
- Nu!
- Ma iubesti?
- Dorm!!..”
revenind la subiect, ma gandeam cum ii dadeam eu dreptate lui Octavian Paler cand spunea ;” in iubire se simte mai mult decat e nevoie,se sufera mai mult decat se cugeta,se viseaza mai mult decat se traieste..”;acum insa dupa ce am citit povestea ta, incep sa ma indoiesc de spusele marelui filozof….frumoasa poveste,deosebita…un week-end minunat,sa ai!:)

Şerban Tomşa spunea...

Verbiaj,
ce naiba insinuezi ? Nu mi s-a întâmplat mie ( atunci aveam aproape jumătate din vârsta celor doi ), dar recunosc că m-ai "citit" bine : mi s-ar fi putut întâmpla... În altă ordine de idei, foarte mulţi dintre noi ne căsătorim exact cu cine nu trebuie...

BlueIris,
gândeşte-te cum s-au simţit cei doi când au ieşit din transă şi şi-au dat seama ce au pierdut... Apropo de verbul "a trebui"... Uneori ne îndrăgostim de cine " nu trebuie" şi nu pierdem, la sfârşit, decât anii care au trecut şi suferinţa care ne-a consumat... Dar cine ştie ce ar trebui şi ce nu, pe lumea asta ?

Liviu,
sunt de acord cu tine. Ar fi fost mai bine să fi imaginat povestea, chiar dacă pagina respectivă ar fi fost un pic sentimentală... Sau nu ?

Panta,
îţi mulţumesc pentru gândul tău frumos... Până la urmă, tot ce trăim este sau devine literatură...Tu ştii mai bine acest lucru.

Day-Dreamer,
unde ai fost ? Mi-a fost tare dor de tine... Te-aş vedea trăind o asemenea poveste...

Xia,
tu pe unde ai călătorit ? M-am gândit dacă nu ţi s-a întâmplat ceva rău şi mi-am făcut griji. Înţelegi atât de bine totul : dintr-un vis rămâne foarte puţin, dintr-o scenă de viaţă nu rămâne nimic...
Promit să nu îmi mai pierd somnul niciodată. Dacă şi el e de acord...

Ryana,
dintr-o dată ies din tunel şi dau de lumină. Mi-e tare drag de tine şi simt cum voioşia ta alungă ceţurile în care mă rătăcesc uneori. Să stai pe aproape, ca să mă auzi când te strig... Să ai un sfârşit de săptămână cum îţi doreşti.

BlueIris spunea...

Serban, cred ca ar fi neinspirat din partea mea sa fac presupuneri. Fiindca nu au dus pana la capat relatia, emotia initiala si-a pastrat savoarea inefabila. Poate ca magia s-ar fi risipit sub presiunea cotidianului, cine stie?
Ca fire romantica ce mi-s, spun ca pornind de la fiorul de-o clipa, cei doi au putut broda, in reveriile lor, o poveste la fel de frumoasa. Au avut libertatea de a completa piesele lipsa ale puzzle-ului, dupa dorinta, construindu-si propriul tablou.
E discutabil daca in realitate ar fi fost la fel. Poate ca da. As vrea sa cred ca da...

Despre ce-au simtit? Pareri de rau, dor, nostalgie...sau bucuria de-a se numara printre cei ALESI sa traiasca o astfel de intamplare.
Dupa o vreme ajungi sa multumesti Cerului ca, intr-o lume care si-a pierdut minunile, tu ai avut privilegiul sa traiesti una.

Ryana spunea...

Nici o grije,sunt mereu acolo unde sunt strigata..chiar daca ma mai fura cateodata refluxul(ptr.ca asa cum intr-un comentariu la o postare de a lui Dan Ioanitescu,.unde destinul unui om era asemanat unui peron de gara in care mereu asteptam un tren,si tot cumparam bilete pt.diferite directii..etc)eu am spus ca imi vad destinul prins in apele marii….supus permanent fluxului si refluxului,si ma repet si aici..de aceea mi-am si ales avatarul cu iesirea din mare..a nu se intelege ca ma cred zeitza afrodita:)…acum ,multumesc mult pentru cuvintele deosebite ce mi le-ai adresat…deja mi s-a urcat la “mansarda”..ma inchipui statuia libertatii din America:)….…asta apropos de”luminita de la capatul tunelului”…ca tot imi spun eu deseori cum ca nu vad decat tunelul de la capatul luminitei,nerealizand ca probabil flacara luminii imi arde deasupra capului si eu nu vreau sa o vad….glumesc desigur,desi as dori sa fie si adevarat dar eu mai am o vorba in ce ma priveste;e mult pana departe:)…multumesc mult inca odata pentru incredere:)...

Şerban Tomşa spunea...

BlueIris,
unul dintre cei mai talentaţi scriitori romîni din toate timpurile - nu-i dau numele pentru a nu stârni mânia altor creatori, cum mi s-a mai întâmplat ! - spunea cândva că năluca unei iubiri este incomparabil mai frumoasă decât o iubire adevărată... Nu ştiu ce să zic...

Ryana,
îţi mulţumesc că îmi eşti aproape. Cât de frumos îţi vezi destinul ! Ai o inteligenţă luminoasă, care te face să vezi lucrurile aşa cum ar face-o un înger care scrie poezii şi are simţul umorului... Citindu-ţi rândurile, mă simt revogorat şi fără griji. :)
Da, îl urmăresc şi eu, cu cel mai mare interes, pe Dan Ioaniţescu... Şi nu fără folos spiritual...

BlueIris spunea...

Eu inclin sa-l cred, Serban.

Fiindca in realitate, minunile acestea nu mai tin nici macar trei zile. E nevoie de doi adevarati vrajitori pentru ca magia sa reziste o viata.
Tu n-ai observat? In lumea noastra, Magii sunt tot mai rari. De fapt, locul si timpul abunda de simpli iluzionisti, nici vorba de magie adevarata!

Şerban Tomşa spunea...

BlueIris,
pe cine să cred şi în ce privinţă ?


În comentariul anterior, în loc de "revogorat" ( ! ), se va citi "revigorat" !

BlueIris spunea...

Raspundeam la notita ta:
"unul dintre cei mai talentaţi scriitori romîni din toate timpurile - nu-i dau numele pentru a nu stârni mânia altor creatori, cum mi s-a mai întâmplat ! - spunea cândva că năluca unei iubiri este incomparabil mai frumoasă decât o iubire adevărată... Nu ştiu ce să zic..."

Inclinam sa fiu de acord cu spusele scriitorului caruia nu-i dai numele. Si faceam legatura cu o posibila continuare a povestii celor doi, din insemnarea ta.

mariusaldea spunea...

daca povestea este adevarata
(si nu vad de ce nu ar fi din moment ce dumneata o spui)
cu siguranta ca cei doi s-au gandit o viata unul la altul, asta in cazul in care nu s/au mai intalnit...

de aceea este o poveste frumoasa, dar si uracioasa :)

te salut, Serban. O zi faina!

Şerban Tomşa spunea...

BlueIris,
iartă-mă că nu am înţeles... :) Şi eu l-am crezut pe marele prozator, acum bătrân şi bolnav...

Marius,
povestea este sută la sută adevărată. Mă bucur mult că ţi-a plăcut şi te mai aştept...
Îţi citesc admirabilele poeme cu cu mare interes. :)

mmi spunea...

Îmi aduci aminte de Cortazar. E frumos când o clipă de viaţă devine amintirea unei vieţi.

Şerban Tomşa spunea...

Mmi,
bine ai venit pe blogul meu ! E măgulitoare comparaţia cu Julio Cortazar... Meritul este al protagoniştilor... Vezi cum realitatea copiază literatura ? ( La data respectivă, marele Cortazar îşi scrisese cele mai multe povestiri şi toate romanele, în frunte cu "Şotron". )
Îţi mulţumesc pentru comentariu şi te aştept în continuare. Ai gusturi literare imperiale...

BlueIris spunea...

Nu ai de ce sa-ti ceri scuze, Serban. Sunt multe comentarii si abordarile difera, iar eu cred ca am comentat destul de alambicat si confuz. Asta si din cauza propriei mele experiente de viata.

Şerban Tomşa spunea...

BlueIris,
e vina mea. Nu-ţi face probleme.Te rog, încă o dată, să mă scuzi. Am fost puţin dezorientat.

day-dreamer spunea...

Am fost pe-aici şi n-am prea fost. Am fost pe dincolo şi m-am lăsat sedusă. Am fost şi, câteodată, n-am mai fost deloc.
Mi-am luat răgaz pentru trăire.

Şerban Tomşa spunea...

Day-Dreamer,
mă emoţionezi. Scrii frumos ca într-un vis de ianuarie...