De ce nu au crezut țăranii că americanii au aselenizat în 1969

Erau vreo două televizoare în tot ținutul. Unul dintre proprietari îl scotea pe pervazul prispei și jumătate de sat privea, cu un entuziasm sporit de sticlele aduse de acasă, concursurile de muzică populară și meciurile de fotbal. Stătea fiecare pe ce se nimerea : scaune, butuci de lemn, hulube de căruță, coșuri, butoaie, găleți întoarse cu fundul în sus. Oamenii au tot petrecut în curtea lui Pătru vreo doi ani și ceva, până ce acestuia i s-a părut că un localnic mai tânăr îi face ochi dulci neveste-sii. Amfitrionul s-a supărat și a băgat televizorul în casă. Numai vreo doi vecini, prieteni din copilărie ai posesorului de aparatură electronică, au mai fost îngăduiți ca musafiri.
În noaptea aceea de iulie 1969, vecinii lui Pătru, Anghel și Pisică, se înființaseră mai devreme cu o coșniță plină cu plăcintă de dovleac și două clondire de vin. Se așezaseră confortabil în fața micului ecran, iar Pătru se considerase dator să scoată și el două „kile” de tămâioasă... Erau la jumătatea băuturii când au început dubiile...
- - Băi, Pătrule, a zis Anghel luptându-se cu un colț de plăcinte în care era numai cocă scorojită... Băi, Pătrule, parcă mie tot nu-mi vine, bă, să crez că ăștia au ajuns pe Lună...
- De ce, mă, Anghele să nu crezi? Sunt americani dați dracu, au aparate specializate... au de toate...tot ce le trebuie... De ce să nu ajungă pe Lună ?
- Uite așa, a zis Anghel.  Ai văzut și tu că Luna aia e destul de mică... N-au unde să stea pe ea...Se poate prăbuși... Se strică, dracu, echilibru...
Pătru a rămas gânditor și parcă nițel înspăimântat, de era să se înece cu o îmbucătură de plăcintă, iar Pisică a dat repede pe gât un păhăroi mare de vin ca să-și revină din năuceala în care îl aruncase Anghel.
- Păi, n-avem decât să ieșim afară și să verificăm, a spus Pisică după câteva momente de confuzie, iluminat de ideea salvatoare.
S-au uitat unii la alții și și-au dat seama cât de simplă era problema. Afară era lumină ca ziua. Așa că s-au bulucit pe ușă, înțepenind aolo câteva momente, și nu s-au oprit decât în mijlocul bătăturii. Luna era albă, strălucitoare și se vedeau toate gropile de pe suprafața ei. Dar nici urmă de americani.
- Ai văzut, mă, Pătrule ? a zis Anghel triumfător, cu mâna dreaptă făcută strașină la ochi și dând din cap dojenitor.
- Bă, ai dracu oți, a exclamat și Pisică, uitându-se incredul la nisipurile selenare pustii.
Au intrat în casă și s-au uitat cât vin mai aveau în sticle. Pătru a turnat în pahare cu o mână nesigură.
- Mda..., a a făcut el, șovăind. Dacă ar fi fost, să punem cazul, măcar un pic de fum de la motoarele alea... Sau să fi văzut steagul lor fluturând pe vreun dâmb... Dar așa ?...
Și n-a mai zis niciunul nimic până când au terminat toate bucățile de plăcintă și au băut vinul pus pe masă.

P.S. Întâmplarea relatată aici este, în linii mari, reală.