Marii poeți nu sunt niciodată uitați

Un tânăr entuziast pregătește o lucrare de doctorat despre Ion Stratan. Vestea mă bucură foarte mult, mai ales că Alexandru Mușina este cel care coordonează viitoarea monografie. I-am trimis tânărului cercetător toate textele în care l-am evocat pe Stratan. Astăzi, deschizând revista Luceafărul, am văzut că în numărul viitor al publicației va fi evocat același Nino Stratan... Totuși, marii poeți nu sunt niciodată uitați...
Stratan era tot timpul în vervă, sclipitor, plin de poante, calambururi și replici năucitoare. Părea special antrenat pentru asta. Nu puteai decât să-l admiri.  Jay Leno este nimic pe lângă ce era el. ( De altfel, nimeni n-a sesizat că numele unei emisiuni, Cafeaua cu sare, a copiat, ani buni, titlul unui volum de maxime semnat de Nino. ) Bănuiesc că un prost l-ar fi urât de îndată ce l-ar fi cunoscut. În necrologul închinat ploieșteanului ( în Jurnalul național ), Mircea Cărtărescu a făcut un adevărat inventar al vorbelor de spirit inconfundabile pe care le-a produs Stratan de-a lungul anilor... Mușina însuși, care avea și el replică și era într-o veșnică și amicală confruntare cu Nino, a spus în câteva rânduri ( l-am auzit cu urechile mele ) :
- Stratan este cel mai mare autor de calambururi pe care l-am văzut în viața mea!
De o inteligență eclatantă, Stratan era fermecător și protocolar cu oricine intra în contact cu el. Nu refuza și nu jignea pe nimeni. Era imposibil să nu-l iubești.
Cu toate astea, primele mele întâlniri cu el s-au soldat cu impresii contradictorii. Îmi plăcea tânărul înalt, frumos, cu mustață de palicar, care stătea lungit într-un pat și glumea pe seama unui coleg... Părea un fel de frate geamăn al lui Nikita Mihalkov, un rus venit dintr-o Siberie albă... Iar gura nu-i tăcea o clipă... Tocmai se lăuda cu o ispravă amoroasă. Se culcase cu o avocată. După momentele fierbinți, ea își aprinsese o țigară și, stând așa, goală, în cearșafuri, îi spusese :
- Să mă vezi cum perorez !
Vorbele tinerei femei îl amuzau teribil, căci le repeta continuu și râdea de se prăpădea :
- Auzi, mă ! Să mă vezi cum pe-ro-rez !
Cu o zi înainte îl auzisem că nu se va căsători niciodată, deoarece n-ar putea să stea nouă luni fără...
Mi-am zis că vlăjganul acela simpatic e un soi de fanfaron și o vreme n-am mai căscat gura la ce spunea.
Nu știam că îmi va deveni unul dintre cei mai buni prieteni pe care i-am avut.
Și cine ar fi bănuit că Stratan,  Mircea Vasilescu,  Valentin Emil Mușat, Alexandru Mușina, Romulus Bucur și alții câțiva scriau atunci, în Căminul Studențesc Grozăvești, o pagină de istorie literară de neuitat ?