marți, 23 august 2011

Cărțile și filmele

Un poet, prieten ( în sensul că eu îi sunt lui prieten, iar el mai puțin mie ), a atins în treacăt problema ecranizărilor unor opere literare. Vorbea și de un oarecare profit pe care îl obții atunci când citești o carte de valoare ori vezi un film bun. 
A face una dintre acțiunile menționate mai sus înseamnă a a asista pe viu la reinventarea lumii. Orice operă artistică este și o lecție de creație, în sensul larg al cuvântului. Într-adevăr, ce profit mai mare poți avea pe lumea asta ? Amicul meu are dreptate.
Literatura și filmul au limbaje diferite. Dar scopurile diferă ? Poate că nu.
Se întâmplă ca un film să fie echivalentul perfect al unui roman. Ghepardul prințului Giuseppe Tomasi di Lampedusa a fost ecranizat magnific de Luchino Visconti. La fel stau lucrurile în cazul celebrei cărți semnate de Margaret Mitchell, Pe aripile vântului. Poate că, totuși, Fleming e mai bun regizor decât a fost Mitchell  scriitoare. Probabil că  Moara cu noroc și Pădureanca sunt niște reușite.
Numele trandafirului și cărțile lui Durrenmatt se pretează foarte bine la ecranizări. Dar rareori filmul bate textul. ( Așa mi s-a părut  Berlin Alexanderplatz, dar cred că sunt subiectiv. ) De cele mai multe ori, filmul exploatează doar o fațetă a operei. E  varianta personală a regizorului asupra unei închipuiri de cuvinte. Moromeții  lui Gulea e mai sărac decât Moromeții lui Preda, cu toate că imaginea are un impact mai puternic asupra receptorului decât cuvântul. Iar Cel mai iubit dintre pământeni, în regia lui Șerban Marinescu, cu o distribuție actoricească grandioasă, reprezintă numai un fir din drama trăită de Victor Petrini, în romanul lui Marin Preda. Nici nu vreau să mă gândesc la Felix și Otilia, cu Sergiu Nicolaescu distribuit în rolul unui fante irezistibil ! Nu neg că există și filme mai reușite decât unele scenarii descriptivo-epice încâlcite, prinse între copertele unui op. Dar nu am exemple la îndemână.
Pe urmă, sunt cărți care nu pot fi ecranizate decât de genii regizorale, cu actori unicat. Cum să traduci în imagini Toba de tinichea, Idiotul ( cred că am văzut în adolescență o oroare franțuzească după Dostoievski ! ), Frații Karamazov, Un veac de singurătate ? Dragostea în vremea holerei ar fi, pe ecran, o istorie plicticoasă la culme. Maestrul și Margareta, ca film, ar cădea în derizoriu.
Pe scurt, magia cuvântului este atotputernică. Imaginea pe celuloid e ca un fel de mâncare pe care o mesteci tu, o scuipi pe o farfurie de aur, apoi o servești spectatorului cu mare fală.
Oricum, aș vrea să gust niște filme după Rodul pământului, Deșertul tătarilor ( există unul, dar nu l-am văzut ), Orbirea, Sub vulcan, Ora de germană, Relatare despre regele David, Secretul pădurii bătrâne și Barnabo, omul munților.

P.S. Am citit toată seria James Bond a lui Ian Fleming. Am făcut-o cu eforturi de neînchipuit, deși textul este subțirel și pe înțelesul oricui : n-am văzut în viața mea cărți de spionaj mai proaste !  ( Nici nu se compară cu ce au scris John Le Carré, Colin Forbes și ceilalți.) Care o fi misterul celebrității lor ? Filmele făcute după așa-zisele romane James Bond sunt și mai îngrozitoare. Eufemistic vorbind, pot fi numite niște SF-uri aiuritoare.
       S-a dovedit că Gorki și Cehov pot fi ecranizați, dar numai de cineaști ruși. Cine nu-și amintește de Piesă neterminată pentru pianină mecanică, Stepa, O dramă la vânătoare, Șatra ( ah, Emil Loteanu al nostru ! ) Cred că povestirile lui Gogol, dar mai ales poemul epic Suflete moarte ar duce la niște realizări demențiale.

10 comentarii:

Ana Ayana spunea...

Eseu despre orbire, a lui Saramago, e de o mie de ori mai bună decât filmul Orbirea.
La fel și Insuportabila ușurătate a ființei, a lui Milan Kundera. Cartea e atât de bine structurată, detaliile nu sunt obscene iar filmul e de duzină.

Şerban Tomşa spunea...

Ana Ayana,
riscând să-l supăr pe un prieten scenarist, voi spune că filmul este o artă dacă nu mai simplă, mai comodă, cu siguranță. Dar scenariile prietenului meu sunt complexe, inteligente, concurând valoric cu marile texte literare. :)
Mulțumesc pentru vizită. Te voi căuta și eu. :)

gabi c. spunea...

Filmul este doar un rezumat al cărţilor. Altfel nu se poate că ar trebui să stăm la cinema câteva zile. Niciodată o ecranizare după roman nu poate bate sursa, aceasta fiind de multe ori doar o părere regizorală mult cu diferită . Am văzut în schimb filmul" Dragostea în vremea holerei" şi mi-a plăcut mult.
Ce se poate face la noi cu un scenariu de film scris de un debutant fără nume? Am participat cu el la un concurs, dar...

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
da, filmul cuprinde numai un aspect dintr-o carte. Părerile mele sunt subiective. E posibil ca filmul după Marquez ( făcut de sud-americani ? ) să fie foarte bun.

mina spunea...

Aş adăuga două dintre experienţele mele care mi-au arătat că filmul se ridică uneori la înălţimea cărţii.
Este vorba despre "Portocala mecanică".
Şi despre o ecranizare dupa "Unchiul Vanea". Filmul se numeşte "August" şi-l are în rolul principal pe Anthony Hopkins.
Probabil sunt multe astfel de exemple. Acestea două mi-au venit acum în minte.

Şerban Tomşa spunea...

Mina,
e binevenită completarea. S-ar putea face o carte pe această temă.
„Portocala mecanică” mi-a dat dureri de cap și mi-a provocat depresie. E o carte a cărei violență nu este întrecută decât de filmul „Vânătorul de cerbi” (cu De Niro, Walken, Dafoe )

mina spunea...

Am văzut "The deer hunter" de vreo câteva ori. Mi-a plăcut mult.
Cât despre "Portocala mecanică", n-aş putea spune că m-a deprimat. Mai degrabă m-a şocat puţin.
Am înţeles mai bine filmul după ce am citit cartea.

Dar, dacă am vorbi despre categoria filmelor care pot genera o stare de trecătoare depresie, primele la care mă gândesc ar fi "Requiem for a dream", "Leaving las Vegas" şi poate "Iris".

Acum îmi dau seama că primele două sunt, de asemenea, ecranizări ale unor romane pe care nu le-aş citi. Le-am răsfoit. Dar cred că de această dată impactul filmului este mult mai puternic decât al cărţii.

Şerban Tomşa spunea...

Mina,
splendide completări !
Încă un lucru. Ecranizările după scriitorii japonezi mi se par reușite.

gabi c. spunea...

Nu stiu dacă există ecranizare sud-americană după "Dragostea în vremea holerei". Filmul văzut de mine este făcut de americani în 2007 cu actori latini Javier Bardem joacă rolul lui Florentino Ariza şi Giovanna Mezzogiorno interpreta lui Fermina Daza. Mie mi-a plăcut, dar nici de această dată filmul nu poate bate romanul lui Marquez. Oricum merită văzut.

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
am văzut vreo trei-patru filmulețe după niște povestiri de Marquez. Slabe, foarte slabe ! Și erau făcute de sud-americani.
Unii scriitori sunt intraductibili în limbaj cinematografic.