Prin potențialul artistic de care dispune și prin textele pe care ni le propune, Igor Ursenco poate fi unul dintre marile nume ale literaturii române de mâine. Reproduc o prezentare pe care i-am făcut-o acum doi ani :
Tărâmul ascuns şi magia literaturii sau despre trans-bordarea limitelor
Personalitate polivalentă, Igor Ursenco vine dintr-un loc în care spiritul diferitelor etnii arde cu flacără mare, sub semnul curcubeului. Versurile sale – pline nu numai de copleşitoare aluzii culturale, ci şi de referinţe istorice şi politice – capătă adesea valoare de mituri ale re-naşterii şi proiectării intangibile a germenelui uman.
Poet situat în descendenţa lui Nichita Stănescu şi Ion Stratan, rafinat, cult, hiperinteligent şi ludic, Igor Ursenco crede în forţa incantatorie a Cuvîntului, iar poemele sale, pline de imagini puternice şi viziuni inspirate, stau sub semnul unei adevărate mistici a simbolurilor. Schiţînd o hartă spirituală în care se simte acasă, el caută neîncetat sensurile primordiale ale creaţiei şi ale existenţei. Aş spune că nota definitorie a creaţiei sale este ”trans-bordarea” limitelor de tot felul, transgresarea genurilor, speciilor şi noţiunilor, a frontierelor senzoriale și telurice, filosofice şi spirituale.
În volumul ”apoptosium” e de găsit chiar un inventar al porţilor de acces către alte dimensiuni, pentru că poezia lui Igor Ursenco este iluminare pură, trăită într-o stare de luciditate maximă a conştiinţei poetice (printre altele, coperțile volumului sunt foarte sugestive pentru magia dinăuntru!).
Suprasaturate de simboluri şi termeni încifraţi care își așteaptă decodificatorul ideal, textele lui Igor Ursenco au strălucirea stranie a unor amulete, brăţări şi pietre protectoare, purtate de şamanii ancestrali.
Profiler rusesc
Aici unde locuiesc eu, tot mai des ploile
vin odată cu anemiile
estetice, iar primăvara nu are
suficient clorofil să răzbată dincolo
de calendarele oficiale. Tocmai
cînd mă așteptam
cel mai puțin la idiotul dostoievskian
să se materializeze, iată-l
pe însuși Anton Pavlovici. În propria
persoană și cu pușca în mînă răsarind
dintre tufișuri, bătrînul
Cehov mă fixează cu privirea sa de doctor priceput
în ale sufletelor. Nu e de mirare
că toată amorțeala
mi-a ieșit pe creier ca petele
pe eclipsa de soare. O, în clipa ceea
aș fi fost capabil să iubesc
o mulțime de femei
reproductibile, să le fac copii geniali ori
să le citesc din textele originale
care nu vor mai vedea
lumina zilei. Atunci sufletele noastre
s-ar fi făcut mai ușoare
ca și gîndurile
fără stres, au început să se îndepărteze
de la pămînt, părînd baloane multicolore
amenințate doar de obiectele
ascuțite lăsate
fără supraveghere: fără nicio
îndoială, e mîna lungă
și răzbunătoare a destinulu
sau, mai curînd, a fraților
Karamazov (nu știu exact care dintre ei:
Dmitri, Ivan sau Alioșa). Dar, ca întotdeauna,
aștepți să se ivească
vreun Smerdeakov, presupus fiu
nelegitim dornic să îți confiște toate
pornirile de nobilitate
înnăscută: pînă face spume albe
la gura sa de epileptic, părînd un trunchi
doborît dintr-o livadă
de vișini, toată
explodată
de curînd în floare
Pașalîcul România
Cu spaimele și soarta reîncălzite
de-a valma în oalele zilei de ieri, te așteaptă
orașul-în-care-nu-ai-mai-fost și nu
vei fi murit
vreodată cu gîndul la rădăcinile ereditare. Așa cum se întîmplă
cu toți cei care înving
legea gravitației doar ținîndu-se cu ambele mîini
de nas. Așa se explică enigmele istoriei: dintre
toți cuceritorii lumii,
turcii au fost cei mai sensibili
la nurii Colentinelor. Dar nu vei înțelege pînă în ziua
în care te veu strecura prin bulevardele
Capitalei ce duc previzibil spre gurile de canalizare
și cele de metrou, dar
sfîrșești
invariabil ajungînd
în Piața Matache. La final
de săptămână acolo intră grăbiți doar bătrînii
cu bani și tinerii
cu speranțe, fără ca niciunii
să observe cum prin ei trece ritualic
aceeași femeie
cu coasa. Românii veniți cu trenul
din Nordul țării ies din vagoane
rași la față
de ceasul morții, înaintînd
prin corpul
românilor din Sud odată cu mîlul
întineritor al Techirgiolului. La asfințit
Bulevardul Averescu e tot
numai o Deltă
patriotică cu pescăruși, cormorani și pești
la fiecare colț al său
care dă în străzile dosite. Stația terminus
coincide cu Cimitirul
Vesel din Săpînța sau în Capitala
cea mai apropiată
de frecvența akașă. Cînd ieși
pe peron, te pomenești singur
cuc pe o insulă izolată
de democrația
vecinilor de la frontiră, dar nu te lași
pînă nu găsești pe cineva suficent
de speriat cît să-l botezi
cu una din zilele
săptămînii. Acum poți
să ții mai departe jurnalul
de unde Robinson Crusoe intrase
ireversibil în panică
severă. Și cum semaforul
clipește roșu
în ochii tuturor, treci de cercurile
Afumaților mai repede
ca Ulisse, cu toate dovezile evidenței materiale
ale cormoranilor și peștilor
de la capătul străzii. E suficient doar cu mîinile
fierbinți să îți smulgi
inima
de lup dacic, și uite cum spahiile
vor întîmpina zorii
cu capetele
înfipte în lăncile distribuite egal
pe ambele sensuri
ale Autostrăzii Soarelui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu