Unde ar putea să fie absurdul și diabolicul la ele acasă ?
Firește că pe șosele, unde viața noastră atârnă de un fir de păr.
Las la o parte regulile de circulație și marcajele făcute după o logică răsucită și paradoxală, împrumutată parcă din filosofia lui Gigi Becali. Nici cu polițiștii nu am nimic de împărțit, deși mă împiedic la tot pasul de ei. Când ies cu mașina, îi văd mișunând pretutindeni. În schimb,
dacă mă plimbă altcineva, oamenii legii par inexistenți. Acum o săptămână am făcut un drum mai lung cu mașina unui prieten și nu am văzut picior de curcan !
Nu pot însă să nu remarc că șoferii români sunt cei mai exploatați oameni din lume. Plătesc zeci de taxe, impozite și asigurări și circulă pe drumuri demne de Evul Mediu, când căile de comunicație erau mai proaste chiar decât în Antichitate. În ce buzunare or fi intrând sutele de milioane de euro colectate cu japca ? Dacă locuiești în oraș, e o eroare gravă să-ți cumperi mașină.
M-a intrigat o chestie. Am observat că atunci când conduc, în momentul în care din față se apropie o altă mașină, în dreapta mea se cască o groapă ! Ca să nu deformez roata și să nu sparg baia de ulei, sunt tentat să virez pe contrasens și să mă năpustesc în celălalt. S-a întâmplat o dată, de două ori, de o mie de ori. Suspectă treabă ! Groapa apare odată cu mașina . Câte gropi, atâtea mașini întâlnite pe drum ! Am crezut că numai mie mi se întâmplă asta, că sunt urmărit de forțe diabolice, că sunt ținta unor acte de magie ! Când mă urcam în automobilul cuiva și nu șofam eu, am fost multă vreme atent la gropile de pe drum și la celelalte vehicule. Am constatat însă că evenimentele decurg la fel pentru toți conducătorii auto. Groapa și mașina ! Zeii drumurile ne tratează pe toți la fel. Fără favoritisme ori discriminări !
Zilele trecute, fiind în BMV-ul cuiva, mi-am amintit de strania coincidență când am dat într-un gropan adânc, în timp ce din sens opus venea un camion cât toate zilele. M-am uitat la cel de la volan.
- Ce, nu știai ? mi-a zis el, simțind privirea mea, deși era cu ochii la trafic. Dracul este stăpânul șoselelor !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu