miercuri, 21 martie 2012

Băutura noastră cea de toate zilele

Organismul nostru conţine apă, în proporţie de peste 70% . Suntem o specie acvatică şi nişte fiinţe însetate. Fiecare bea ce îi place  şi cât îl duc puterile. Dacă apa simplă rugineşte instalaţie, alte licori ne dau aripi. Laptele, de pildă, e bun, dar nu pentru toată lumea. "Un om inteligent se îmbată ori de câte ori este nevoit să-şi petreacă timpul alături de proşti", spunea Hemingway. Frank Sinatra avea şi el o părere fermă în această privinţă :"Într-adevar, este posibil ca alcoolul să fie cel mai mare duşman al omului. Dar Biblia ne învaţă că trebuie să ne iubim duşmanii... " Aş adăuga că Biblia ne învaţă multe alte lucruri periculoase.
Relaţia literaturii cu alcoolul este o temă fascinantă. Sunt autori în opera cărora se bea pe fiecare pagină, dar nicăieri ca în Erich Maria Remarque şi în Hemingway nu se duce mai frumos paharul la gură. Am auzit despre bărbaţi care s-au apucat de băutură, fiindcă l-au citit pe Remarque. Uluitor ! Să devii adept al lui Bachus din motive livreşti ! Unii socotesc că alcoolul este un stimulent pentru creaţie.  Au fost poeţi, precum Poe, Dylan Thomas, Baudelaire, Bacovia şi Nichita Stănescu care au trăit o inspiraţie continuă, datorită băuturii şi au erupt toată viaţa asemenea unor vulcani. Poate că poezia izvorăşte şi din clondir, dar lucrurile se complică atunci când este vorba de proză. De aceea Faulkner nu amesteca scrisul cu... ameţeala. Scria câteva luni, apoi se îmbăta două săptămâni şi tot aşa. Total dependent, Hemingway bea zilnic şi asta l-a dus la faliment, în ciuda faptului că a avut un organism de fier.
 Mă gândesc ce frumos este să bei cu un om mare. Să-l fi ascultat pe Nichita recitând ori pe Preda povestind întâmplări din lumea lui însemna un privilegiu. Aici sunt de acord că întâlnirea, la un chef, cu nişte genii artistice îţi stimulează propria creativitate, făcându-te să reinventezi lumea, dându-i un alt cer şi o altă lumină. Cum sunau versurile unui cântec al lui Tudor Chirilă ? " Am să-mi trag un glonţ în cap/ Şi-am să-mi fac o gaură / şi-am să văd lumea prin ea / Într-o altă aură..." Să fi pierdut nopţile cu Baudelaire, Cioran ( care se îmbăta des în tinereţe ) sau Sartre ! Ce străfulgerări ! Ce revelaţii ! Ne-am fi depăşit condiţia şi am fi păşit în rând cu cu zeii. Poate că marii  artişti au instinctul autodistrugerii, iar băutura este o formă de sinucidere. Dar ei se salvează prin creaţie. Se  ştie că Romul Munteanu bea aproximativ două sticle de whisky pe zi, reuşind, totuşi, să conducă o editură de prestigiu, să-şi ţină cursurile la Universitate şi să citească anual cinci-şase mii de cărţi ! Setea sa legendară l-a salvat de la moarte  în 1977. Fusese invitat, împreună cu alţi scriitori, în casa unor prieteni. După o vreme a aflat că s-a terminat băutura. Oarecum supărat, a declarat că el nu stă pe uscat. Şi-a luat servieta şi a plecat. Când a ajuns în stradă, a început cutremurul şi toţi prietenii săi, de care se despărţise cu două minute în urmă, au murit sub dărâmături. Printre ei, celebrul A. E. Baconski.
Al. Piru era la fel de sforţos în această direcţie şi avea o memorie fabuloasă.
Băutura are însă şi latura ei întunecată. Dacă bei zilnic chiar şi o cantitate infimă, eşti dependent,  te numeşti alcoolic şi te-ai ars, spun doctorii. O cârmeşti către Infern. Ca şi Grigore Leşe, nu mai beau de multă vreme, dar nu mi se pare că băutura e un pericol pentru oameni, atâta vreme cât ei au voinţă.   Nu condamn aceată înclinaţie a fiinţei omeneşti şi nu o satirizez, cum cred unii, în scrierile mele. Dimpotrivă, consider că petrecerile sunt prilejuri de bucurie. O băutură bună este un imn închinat vieţii. Cine înţelege altfel textele mele, o face pe propria răspundere. Am însă şi eu prejudecata mea : nu poţi scrie romane de valoare, dacă eşti pradă extazului bahic. În concluzie, ori bei, ori scrii. Numai poezia este o fericită excepţie de la această regulă.
Să bei cu un prost este o experienţă pe care nu trebuie să o faci, îmi spunea un profesor pensionar. Prostia, zicea el,  prezintă o infinitate de manifestări şi ipostaze, iar proştii sunt de o varietate comparabilă cu aceea specifică insectelor.  (Poate de aceea dascălului respectiv îi plac reptilele ! )  Prost însemna, în vechime, un am care nu ştia să scrie şi să citească. Mai târziu, prost a devenit sinonim cu tâmpit. Dar cine mai este azi bătut în cap ? Colegul meu îl defineşte pe prost ca pe un tip uman conflictual şi toxic, a cărui ciorbă fierbe mereu prin oalele altora. E cel care îşi vâră nasul şi se pronunţă în domenii pentru care nu are nicio pregătire. Fără să-şi vadă lungul nasului, prostul e mereu cu ochii pe ceilalţi, urmărindu-i şi judecându-i. Însă cel mai sigur semn că ai de-a face cu un prost este că el ia foc când aude că un ins bine văzut are opinii diferite de ale sale. Prostul face alergie la valoare şi la inteligenţă. Se înroşeşte şi se albăstreşte asemenea turnesolului în prezenţa altor substanţe chimice. Abia aşteaptă să-i găsească respectivului nod în papură. Pe scurt, prostul vede numai proşti în jurul său şi se erijează într-un fel de instanţă morală în faţa căreia trebuie să dea seamă toată lumea.  E cel care nu are loc de semenii săi şi moare de grija de a-i băga în rahat ( unde el e în elementul său ! ) pe nefericiţii care intră în contact cu el . Dacă vei chefui cu un prost, acela te va cânta la toate instrumentele, de la ţambal la trompetă şi balalaică, pe toate şanţurile şi pe la toate morile şi târgurile. În sfârşit, familia lui te va urî, fiindcă el se plânge acasă că tu îl târăşti în fiecare seară pe calea păcatului şi îl forţezi să bea.
Şi aici am altă părere. Prostia, aşa cum o defineşte amicul meu, este tot o boală. Şi încă netratată. Un om normal nu este interesat de beţiile celorlalţi şi nu face liste cu cei mai însetaţi contemporani ai săi.  Un moralist care îi culpabilizează pe ceilalţi poate fi un fost beţivan - ah, cât de exigente sunt curvele pocăite ! -, un alcoolic ascuns sau un năpăstuit care a avut în familie băutori de calibru şi a fost marcat puternic de acest lucru.  Bolnavul condamnă, la alţii, propriile păcate. E amuzant că el vede beţivi şi acolo unde aceştia nu există. Aduci vorba despre cineva. E o femeie tânără. Am auzit că bea, spune persoana cu care discuţi. Zău ? te miri. Vine vorba despre altcineva. Bea de rupe pământul, spune cunoştinţa ta, care vede peste tot numai umanoizi cu sticle şi cu butoaie la gură. Dacă îi vei cerceta biografia noului inchizitor, vei afla lucruri surprinzătoare. Inclusiv că....bea de stinge. Cumpăraţi o sticlă de alcool în văzul mai multor persoane şi îi veţi vedea pe cei cu comportament deviant cum trec de o mie de ori prin dreptul ferestrelor voastre şi cum vă spionează, doar-doar vă vor vedea cu stacana în mână. La nivelul inconştientului, evaluatorul moral se crede ultimul om, dar fiindcă o aseemenea părere nu poate trece de cenzura conştientului, opinia lui este deviată către ceilalţi : ei sunt blestemaţii. În fond, vorbind despre amicii săi, bolnavul vorbeşe despre sine. Se pare că nu putem emite păreri decât despre fiinţa noastră : râdem de ceilalţi fără să ne dăm seama că ne batem joc de noi înşine. O atitudine rezonabilă este să-i recunoaştem fiecăruia dreptul de a face cu propria viaţă ce îl taie capul. A-l condamna pe un om căzut în greşeală înseamnă să admitem că suntem nişte fiinţe inferioare.
Ce mai încoace şi încolo, medicii au dreptate. Jos băutura ! E un flagel, o nenorocire pentru toţi pământenii ! Dar, în ceea ce mă priveşte, nu am de dat sfaturi nimănui, pentru că este mai frumos să guşti un pahar de vin cu un om inteligent, decât să bei apă plată, alături de un mâncător de căcat.

8 comentarii:

Scorchfield spunea...

Eu vreau să beau!

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
Felicitări ! Ai făcut o alegere deşteaptă, dar să fii atent cu cine stai la masă !

Liviu Drugă spunea...

Alcoolul este atat o poarta spre niste teritorii seducatoare, dar si o iesire catre niste jegoşenii care, usor-usor, te pot scoate de tot din peisaj.

Serban, ai pus bine nu punctul pe "i", ci paharul lângă sticlă - opţiunile sunt deschise :))

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
discutând cu sinceritate, sunt convins că nimic nu este mai rău pentru un scriitor decât etilismul. Îl trage la fund pe scribălău, chiar dacă respectivul este un geniu. Un autor trebuie să se întreţină asemenea unui jucător de tenis.

Liviu Drugă spunea...

Şerban,

poate marcat şi de postarea ta cu băutura, azi noapte m-am trezit căutat de o idee. de dimineaţă i-am dat dreptul la cuvinte si a ieşit asta http://liviudruga.blogspot.com/2012/03/complementul-circumstantial-de-timp.html

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
voi citi cu cel mai mare interes. Îţi mulţumesc.

Karina spunea...

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
mulţumesc. Probabil că ar fi trebuit să păstrez numai o parte din text.