Etalonul Messi

Messi şi Pepe ( jucătorul lui Real Madrid ) sunt două feţe ale fotbalului. Primul e profesionist până-n unghii şi este preocupat exclusiv de joc. Al doilea păcăleşte meseria, cum ar spune Ţiriac. Faultează urât, loveşte mişeleşte şi simulează în mod grotesc. După un contact cu adversarii, se strâmbă, urlă, se victimizează şi se rostogoleşte neputincios pe gazon, de parcă ar fi fost atacat cu sabia. Pepe e simbolul căcăciosului. Din păcate, Real Madrid a avut prea mulţi jucători de felul acesta. Vi-l amintiţi pe mexicanul Hugo Sanchez ? Iar acum Mourinho propune un fotbal bazat pe forţă şi intervenţii de măcelari. Îmi place jocul sclipitor al lui Cristiano Ronaldo  şi sunt încântat de viteza sa, de forţa şuturilor, de floricelele şi bicicletele cu care îi delectează pe spectatori. Deşi nu am înclinaţii homosexuale, îmi place şi cum arată. Dar Ronaldo joacă de multe ori teatru, faultează urât ( o dată sau de două ori, chiar pe Messi ! ), se preface, se milogeşte şi e preocupat mai mult de lucruri paralele cu jocul de fotbal. Nu înţeleg de ce e socotit rivalul lui Messi. Între cei doi mai sunt cel puţin trei jucători : Neymar, Xavi şi Iniesta. Una e să fii talentat, alta înseamnă să ai valoare.
Atitudinea protagonistului este foarte importantă în sport. Nu voi uita o finală la Wimbledon, când Agassi a terminat meciul în lacrimi, iar învinsul său, croatul Goran Ivanisievici, îl susţinea şi îl încuraja ca un prieten bun. Noi lucrăm după modelul surorilor Williams, care îşi îmbrânceau adversarele, la schimbarea terenului, şi căutau cu ochii un retevei pentru a le lovi pe acelea în moalele capului. Facem nu numai un sport de tot râsul, dar introducem articole de regulament care nu respectă Constituţia ţării. Cei care îi înjură pe Mitică Dragomir şi Mircea Sandu sunt alungaţi de pe stadioane. Înţeleg că suporterii violenţi nu au ce să caute în spaţiul public. Dar nu mai avem voie nici să protestăm ?  Suntem în Evul Mediu sau pe vremea lui Ceauşescu ?
În ceea ce-l priveşte, Messi ia totul în serios. Joacă, pur şi simplu, cât poate el de bine. Şi are posibilităţi nelimitate în această direcţie, fiindcă picioarele lui gândesc ! Nu protestează niciodată şi nu l-am văzut faultând. Este, ca şi Federer, etalonul moral al sportivului adevărat. Nu ştiu dacă noi, românii, avem şansa să ne apropiem vreodată de acest nivel. Ne mulţumim cu puţin şi ne plac măscăricii şi spectacolele de bâlci. Dobrin era cel mai talentat jucător pe care l-am văzut vreodată, dar plutea mai tot timpul pe ape de foc, care îi luau picioarele. Privitorii erau însă mulţumiţi cu atât. Într-o zi, i-am văzut antrenându-se simultan, pe Arena Progresul, pe Borg şi pe Năstase, înaintea unui meci de Cupa Davis. Borg venea după o finală epuizantă la Wimbledon, pe care o câştigase, dar se pregătea deja de două ore, pe un teren periferic, când a descins şi Năstase, bine dispus şi pus pe glume. Nasty a făcut câteva jonglerii, s-a frânt de mijloc, apoi şi-a strâns catrafusele şi a dispărut în uralele admiratorilor. Nu cred că a stat mai mult de treizeci de minute. Borg alerga în continuare şi l-am lăsat acolo, lac de transpiraţie, încercând să ajungă la fiecare minge pe care i-o returna partenerul său. A doua zi, suedezul l-a spulberat pe băiatul nostru de aur. Cum zicea Ţiriac ? " Domnul Năstase este cel mai inteligent om pe care l-am cunoscut, fiindcă n-a muncit nici măcar o singură zi, toată viaţa lui ! "
Vorbind despre fotbalişti cu performanţi notabile, pot spune că Lăcătuş nu este, pentru mine, un jucător important, fiindcă a rupt piciorul unui adversar, la centrul terenului, nenorocindu-l pe viaţă. Cornel Dinu, da. Într-un meci cu Steaua, a înscris un gol cu mâna, iar arbitrul, prost plasat, l-a validat. Atunci Dinu s-a dus la omul în negru şi şi-a recunoscut greşeala. Echipa lui nu trebuia să câştige în mod ruşinos ! Profesionişti sunt, de asemenea, Hagi şi Gică Popescu. Mutu, deloc. E un om care ar fi putut lua Balonul de Aur, dar şi-a bătut joc de talentul său. O vreme a renăscut din propria cenuşă, după fiecare ieşire în decor, datorită voinţei cu care este înzestrat. Acum vârsta îşi spune cuvântul şi nu mai poate recupera nimic.
Meleagurile argeşene i-au dat, în istoria fotbalului nostru, pe cei mai talentaţi jucători, dar şi pe cei mai mari rataţi. Acolo se produce o licoare atât de parfumată şi de tare, încât influenţează decisiv destinul unora. Asta e. Suntem nişte oameni uşor de dus în ispită, când e vorba de plăceri, dar greu de adus pe calea unei munci oneste şi perseverente.

P.S. Ar trebui să scriem un studiu de sociologie, Absurdul românesc. În orice localitate veţi merge, dacă veţi căuta să aflaţi numele celor care au omorât oameni cu puşca, pistolul, mitraliera sau sabia, veţi constata nu numai că respectivii n-au păţit mare lucru, dar au şi acum în dotare câte un arsenal din care nu lipsesc armele menţionate mai sus ! Legal, pe baza unor permise de port-armă şi cu patalamale eliberate de instituţii serioase ! Oamenii care n-au ucis măcar câteva pisici n-au acces la asemenea articole ! Aşa se face că un criminal oarecare omoară câini pe stradă când are chef, după ce în urmă cu câţiva ani împuşcase un om neînarmat, care fugea de el !
Lăsând la o parte iresponsabilitatea factorilor de decizie, unii cetăţeni mor şi de proşti, să-mi fie iertată expresia.  Aţi văzut pietoni care pun de un colocviu în mijlocul traficului ? ( Abia după ce am început să conduc, am înţeles ura animalică pe care şoferii o au faţă de paşnicii umblători pe propriile picioare ! ) Iar să fii faţa în faţă cu un bolnav mintal care ţine în mână un pistol încărcat şi să-l ameninţi înseamnă că ţi s-a urât cu viaţa. Înţeleg că aşa au făcut unele dintre femeile aflate în coaforul Perla.