Au înflorit cireşii

Pomii mei înfloresc în această ordine : caisul ( pe care îl arde totdeauna prima brumă şi nu produce nimic), cireşii, corcoduşii roşii, prunii şi piersicii. Cei mai leneşi sunt cei doi meri pe care i-au devorat, ani în şir, acarienii, până am aflat metodele de combatere a insectelor.
Mircea Dinescu spunea că unui anumit om politic îi place, mai mult şi mai mult pe lumea asta, whisky-ul. E o opţiune pe care trebuie să o respectăm. ( În treacăt fie spus, îndrăznesc să sper că Dinescu este un bucătar pe măsura marelui poet care era/este, nu la nivelul lăutarilor pe care îi invită să-i lălăie la masă ! ) Dacă mi s-ar cere să numesc mâncarea pe o iubesc cel mai mult, aş alege, fără ezitare, pepenii şi cireşele. M-am străduit multă vreme să am cireşi şi tei în curte. Cu cireşii am reuşit, graţie unui prieten care se pricepe la altoit. Nu reuşesc însă să mă bucur de fructele magice, fiindcă am tolerat, în ideea că nu trebuie să trăiesc numai eu, un cuib de grauri care îşi stabiliseră reşedinţa în apropierea casei mele. Păsările astea par să fi instruit sute de surate ale lor, care vin în iureş nebun, la coacerea micilor lampioane roşii, şi mănâncă tot. Fiinţele gureşe mă lasă, toamna, şi fără strugurii produşi de cele câteva viţe pe care le tund şi la ud cu grijă.
Dar de ce să mă plâng ? Îmi rămâne bucuria florilor, care se răsfaţă, în jerbe şi roiuri albe, pe fundalul cerului de primăvară. Mereu schimbător, cum sunt, ştim toţi, şi oamenii.