Dan Bitman este un mare artist.
Este un aristocrat al muzicii şi al vieţii sociale.
Are o notă de nobleţe în tot ceea ce face. L-am văzut şi auzit într-o emisiune tv- aceeaşi în care Ion Cristoiu era, spre consternarea mea, vânăt de furie şi de invidie - cum spunea cuvinte pline de simpatie faţă de Costel Busuioc, pe care îl lăuda fără rezerve pentru calităţile vocale graţie cărora modestul muncitor câştigase un concurs de televiziune în Spania. Am fost profund impresionat de atitudinea lui Bitman.
Dan Bitman pare mereu îndrăgostit şi inspirat.
El îmi aminteşte de cuvintele memorabile ale astralului Oreste Teodorescu, după părerea căruia omul este, înainte de toate, "un gând al lui Dumnezeu". Este un domn veritabil.
Pentru toate aceste motive, îl iubesc pe Dan Bitman.
Din aceleaşi considerente, îl iubesc şi pe Ovidiu Komornic, care este mai discret şi pe care nu l-am studiat îndeajuns.
Menţionez că nu-i cunosc personal pe cei doi.
Există numeroşi artişti talentaţi în "scumpa nostră patrie", dar aroganţa, suficienţa şi nesimţirea au, pentru persoana mea, un miros pestilenţial, insuportabil. Sunt semne care îţi arată precis că omul respectiv nu este şi nu poate fi un geniu... Şi nici un om adevărat. Am învăţat această lecţie de la Eminescu şi Nichita Stănescu, care nu-şi pizmuiau confraţii şi înaintaşii. Dimpotrivă, îi săltau în slăvi, cu toate că respectivii le erau net inferiori. Ştiau să vadă numai ce era frumos în tot ce făceau oamenii şi scriitorii pe care îi cunoşteau. A arunca necontenit cu lături în capul confraţilor este, până la urmă, lipsă de respect faţă de tine însuţi şi faţă de zestea cu care te-a binecuvântat Dumnezeu.
2 comentarii:
Ai dreptate ! Si mie imi plac f mult Dan Bitman si Ovidiu Komornic si iar ai f mare dreptate cand spui ca trebuie sa vedem si frumosul din artistii sau interpretii de muzica usoara cu adevarat valorosi ! De aceea altii care se pricep la muzica ,gen Virgil Iantu,care nu stiu sa aprecieze si talentul pus de Dumnezeu in acei oameni prezinta "Copiii spun lucruri traznite" pana mor,sa invete sa vada si lumina din oameni si vor ramane in memoria oamenilor ,doar cu refrenele tampite gen "Uap si iara,iara",cantate in umbra altor cantareti mediocri!
Solidaritatea şi căutarea frumosului ar trebui să constituie raţiunea noastră de a fi. E foarte adevărat ce spui, sunt tot felul de inşi dubioşi care şi-au făcut o meserie din a-i judeca pe alţii. Marea nenorocire este că nu au suficientă bogăţie sufletească să-i înţeleagă pe cei de lângă ei şi sunt, profesional vorbind, de o incompetenţă multilaterală... Îţi mulţumesc pentru comentariu şi te aştept cu drag, în continuare, să-mi comunici şi alte păreri.
Trimiteți un comentariu