luni, 13 aprilie 2009

Nefericirea leilor

Nu ştiu de ce, dar toţi leii pe care i-am văzut în viaţa mea au fost trişti. Poate fiindcă sunt nevoiţi să fie cruzi cu graţioasele antilope. Sau cu propriii pui. Dacă un leu matur se hrăneşte şi un pui vrea şi el să mănânce, acesta din urmă este ucis cu brutalitate de capul familiei... Hotărât lucru : leii sunt nefericiţi. Curiozitatea este că nici gheparzii, tigrii şi jaguarii nu par împăcaţi cu soarta. Desigur că nu mă aştept ca felinele să zâmbească, însă vi se pare firească melancolia care se poate citi în ochii tuturor pisicilor din lume ?

3 comentarii:

George Adam spunea...

Eu cred ca leii sunt asemeni oamenilor si revin la ideea puterii care ma obsedeaza de ceva vreme dar careia nu am inca energia de a ma dedica.

Am vazut lei la gradina zoologica si am vazut lei in safari, in pseudo-salbaticie. Sunt diferiti. Da, cei de la zoo au o tristete absoluta in priviri, dar in salbaticie au privirea invingatorului, a regelui, a celui caruia nu-i sta nimic in cale.

Asa sunt si oamenii, cu inima sfasiata in tarana atunci cand sunt calcati in picioare ori traind zece vieti atunci cand se pot manifesta in plenitudinea fiintei lor.

Şerban Tomşa spunea...

E extraordinar ce imi spui. Se pare ca eu cunosc numai un aspect al problemei... I-am văzut numai pe învinşi...

gabi c. spunea...

Ochii lui frumoşi dar trişti căutau libertatea junglei africane a deşertului asiatic sau al zăpezilor siberiene. Tigrul cerea din priviri globalizare în sensul liber al cuvântului. .Degeaba are condiţii dacă nu poate vâna sau alerga în voie, dacă nu îşi poate face o familie pe gustul lui, cu tigroaicele lui şi în spatele tufişurilor alese de el..Căuta câmpul lui cu gazele unde orice fotograf sau vânător rătăcit poate deveni oricând un prânz copios sau o alternativă la cină. Mi-a mai comunicat că nu îi plac oamenii.iar eu l-am înţeles şi am încercat să îi explic că nu sunt toţi răi aşa cum crede el. Privind spre el de departe ca un prieten vizitator căruia îi este limitat dreptul la comunicarea cu un condamnat nevinovat am remarcat urmele săpate prin pământ şi betoane spre ceea ce el aspiră neîncetat într-o deplasare continuă şi sacadată. Am privit ore întregi la truda lui de a găsi o scăpare. Nu a stat o secundă şi din ce am observat , cred că nu stă de o viaţă. Sunt sigur că de la trezirea primelor instincte face încontinuu aceeaşi şi aceeaşi. trudă căutând mereu o ieşire, visând perpetuum evadarea dintr-un paradis artificial creat de alţii pentru el. Nu am crezut vreodată că paradisul se poate transforma într-o banală şi stupidă puşcărie. Când nu ai vreo vină orice pedeapsă devine automat stupidă, absurdă. Răbdător şi tenace aşteaptă să apară undeva o gaură în gard, o lumină undeva la capătul penibilului tunelhttp://generatianimanui.blogspot.com/2010/12/tigrul-din-europa.html