marți, 26 mai 2009

Cireşe, pisici şi icoane

Am vrut totdeauna să am cireşi în curte. Ca şi pepenii, fragii şi strugurii, fructele lor mă obsedează încă din copilărie. Am plantat mai mulţi asemenea pomi, dar numai unul a rodit până acum. Ceilalţi s-au uscat în urma unor inundaţii. Cel rămas a făcut fructe care s-au copt. O familie de grauri stabilită în apropiere şi câteva ciori numai piele şi os se înfruptă din ele. Nici nu le lasă să se înroşească bine. Mi-e milă de păsări şi nu le alung. ( Iarna trecuta am cumparat în mod special grâu ca să hrănesc un stol mare de guguştiuci înfometaţi. Se vede însă treaba că îi vâna cineva, pentru că au rămas, până în primăvară, doar vreo doisprezece. ) Totuşi, am reuşit să gust şi eu din micile lampioane aprinse printre frunze.

Pisicuţa Maya a făcut, pe 3 mai, trei puişori graşi, pufoşi, drăgălaşi. Sunt doi băieţi şi o fetiţă. Unul este alb, cu câteva pete negre, iar ceilalţi sunt negri, cu puţin alb. Cred că îi voi păstra pe toţi, în ciuda copiilor din vecini care mă solicită să li-i dăruiesc.

Surprins, descopăr în poetul Adrian Păunescu un apărător îndârjit al icoanelor care ar trebui să împodobească pereţii şcolilor. Nu voi comenta, de dragul lui George Adam, în niciun fel acest lucru.
Mă interesează altceva. Care este componenta de mentalitate care face ca unele popoare să fie pupătoare ( şi negustori ! ) de icoane, iar altele să creadă necondiţionat în Dumnezeul Unic şi Atotputernic ? Mi-am dat seama de un lucru : popoarele foarte evoluate au încercat şi au reuşit să se ridice la nivelul miturilor civilizatoare, în timp ce alte seminţii au coborât în mocirlă chiar şi cele mai înalte principii. Cum ar apărea Ulise în viziune românească ? Dar un Prometeu iudaic ?

5 comentarii:

George Adam spunea...

Nu am background-ul necesar pentru a ma baga intr-o polemica despre introducerea/pastrarea icoanelor in scoli dar sunt fara retinere de partea sustinatorilor. Ma gandesc la icoanele facatoare de minuni, la icoanele care plang, la icoanele care implinesc rugi fara speranta; icoanele nu sunt poze sau picturi, ele sunt vii cu adevarat... Marele Rus spunea ca nu avem nevoie de miracole dar Marele Rus te lasa la poarta bisericii sau a manastirii; de-acolo te iau Parintele Staniloaie, Parintele Argatu, Parintele Galeriu, Parintele Calciu, Parintele Teofil si atatia Mari Duhovnici si Vinecatori de Suflete.

George Adam spunea...

Pe o alta nota as vrea sa-ti multumesc Serban pentru discretia si delicatetea cu care mi-ai semnalat ortografierea gresita a numelui simbolistului austriac (am observat ca ai semnalat cu aceiasi discretie numele lui Liiceanu unui alt blogger). Modul asta de a corecta greseli prin blandete si nu prin ridicarea pietrei e o dovada atat de clara a iubirii de a carei existenta inca te mai indoiesti .

M-am gandit cum am putut sa fac actul asta ratat de-atatea ori, mai ales cand Klimt imi place asa de mult (stii, multi pictori surprind durerea, bucuria, marsavia, rautatea, blandetea, mirarea, samd. dar a imbraca oamenii in flori mi se pare fascinant, in general oamenii morti sunt acoperiti in flori, dar el i-a imbracat vii fiind, imbogatind atat de fascinant simbolistica florala). Am incercat oare sa simplific lucrurile (cata vreme n ar putea fi considerat o jumatate de m)? Si gandul asta m-a dus mai departe la Turnul Babel si la Limba Pasarilor a lui Plesu. La modul cum plecand din limba originara "cuvintele se subtiaza, se subrezesc, tind spre malformatie", la faptul ca (citandu-l pe Steiner) "limbile sunt germeni de dezbinare in vreme ce limba e, prin natura ei, un principiu al comuniunii". Din pacate, nu putem comunica prin acel grai originar si dialogurile noastre sunt adesea monologuri paralele. Adesea simtim, cand asezam pe hartie fraze, ca totul e atat de indepartat de ceea ce ne-am fi dorit sa spunem, tocmai pentru ca zambetul se transforma adesea in lacrima si binecuvantarea in blestem.

Si totusi lumea a fost cladita din Cuvant, nu din note muzicale, nu, din dalta, nu din pensula; nu cred ca o pictura poate ucide sau vindeca, Cuvantul are insa cu certitudine aceasta putere. Totusi ne apropiem atat de rar de forta lui vindecatoare. Iti spuneam candva ca imi caut simfoniile, nu ma refeream la cele muzicale de fapt sau mai bine zis ma refeream la cele muzicale doar in mica masura. Caut de fapt acele cuvinte care isi urmeaza destinul pana la capat, acele cuvinte care infloresc la atingerea condeiului, acele cuvinte care isi iau propria viata in maini si ard cu-adevarat in rugul creatiei.

Şerban Tomşa spunea...

Îmi scrii lucruri minunate şi sunt sigur că vei scrie / compune simfonii din cuvinte şi de toate felurile... Poate că este bine să-ţi fixezi de pe acum nişte ţinte, ca să nu te risipeşti, cum am făcut eu. Sunt sigur că nu vei rata marile tale reprezentaţii de frumuseţe...
Sunt de partea ta şi a credinţei adevărate. Mă refeream însă la maimuţăreala care ţine locul sentimentului religios, întinând relaţia noastră cu Divinitatea. Fac totul dintr-o înfumurare agresivă, dintr-o ambiţie - deloc spirituală - fără margini. Şi atunci cum rămâne cu păcatul trufiei ? Şi nu spun mai mult, tot din dragoste faţă de tine. Îţi zic numai că mă doare când văd oameni care au menirea de a răspândi dragostea faţă de Dumnezeu în situaţii imposibile. Incitând, adică, la ură, intoleranţă şi minciună. Cunosc asemenea "păstori" care stârnesc conflicte, pun paie pe foc şi ţes intrigi. Ei nu au auzit oare de Dumitru Stăniloaie ? Ca să poţi vorbi despre Dumnezeu sau în numele Său, trebuie să fii împăcat cu tine însuţi, cu toată lumea şi să iubeşti tot ce înseamnă viaţă. Să închidem ochii, să uităm ce este rău şi să ne gândim la Sfinţii Părinţi pe care i-ai pomenit.
În altă ordine de idei, Marele Rus avea dreptate. Viaţa fără miracole nu înseamnă nimic. Chiar arta este o căutare a rămăşiţelor de zei din sufletul nostru. E adevărat, el, Fiodor Mihailovici, a fost o minune autentică. Mă doare fizic faptul că a murit absurd, când literatura sa atinsese zenitul...

Şerban Tomşa spunea...

De ce unii oameni n-au susţinut icoanele în vremuri de restrişte pentru credinţă ? Aş paria pe orice că tu ţi-ai fi susţinut ideile şi atunci... Alţii însă nu. Fiindcă nu au decât "idei" profitabile, pe care le schimbă după cum bate vântul... Acum îşi face cruce şi un liber-cugetător precum IOn Iliescu. Şi ăsta nu este nici pe departe cel mai rău... Locul activiştilor a fost luat de o anumită clasă socială, mare amatoare de spectacole televizate. Dar cum sunt ajutaţi amărâţii care mor de foame ?
Un lucru îmbucurător este că mulţi oameni s-au "trezit" din somnul nepăsării şi sar în ajutorul celor sărmani. Un prieten mi-a spus că remarcabilul Dan Puric, ajutat de preoţi, medici sau doar studenţi la medicină şi teologie, organizează acţiuni de milostenie... Să-i ţină Dumnezeu sănătoşi şi cu putere de muncă !

Irina Alexandra spunea...

Ciudat..M-am gândit mult la cireşe şi cireşi în ultimele zile şi fără să citesc articolul dvs. am scris câteva idei "cireşeşti". Frumoase mai sunt florile lor...