luni, 4 mai 2009

Frica lui Dostoievski

Dostoievski : "... iar frica faţă de duşman alungă până şi ura împotriva acestuia." ( "Demonii" ) Să fie chiar aşa ? Poate că teama transformă ura în ceva mai subtil şi mai periculos... E limpede că "frica" joacă un rol esenţial în psihologia speciei umane. Ar putea spaima să genereze iubire ? Sau o va ascunde şi pe aceea şi o va metamorfoza ? Ca teme literare, m-au ispitit, până acum, mai mult ura şi frica, decât iubirea...

2 comentarii:

Livia Sotir spunea...

Sincer,cred ca,da,spaima ar putea genera iubire!Dar nu orice fel de spaima...ci spaima al carei germene este iubirea!Ma gandesc simplu[dar nu stiu daca neaparat si...corect!!?]:cat de mult ii iubesc pe cei dragi mie?Cat ii iubesc pe mama,pe fratele meu[sau poate fratii],cat o iubesc pe "buburuza",cat o iubesc pe minunata mea doamna[o femeie cu totul deosebita,cu un mare grad in intelepciune...]?Si daca,intr-o zi care oricum va veni,ii voi pierde intr-un fel sau altul?Voi putea oare sa merg pe aceasta colina a vietii cu aceeasi incredere si forta pe care mi-o insufla preaiubitii mei?Oare spaima de a nu-i pierde inainte de a le arata cat ii iubesc...aceasta spaima nu m-ar face sa-i iubesc mai mult,sa pretuiesc fiecare zambet,fiecare vorba,fiecare incurajare...pe care o primesc de la ei?Pe mine spaima de a-i pierde candva pe cei dragi,ma indeamna sa-i iubesc mai mult,sa le port mai mult de grija,sa-i ascult,sa nu-i las singuri!...ASTA E PAREREA MEA!

Şerban Tomşa spunea...

E foarte interesant ceea ce spuneţi şi îmi dă de gândit. Mă ajută, în plus, să înţeleg resorturile psihologice ale unor personaje feminine. Mulţumesc.