vineri, 1 mai 2009

"Voi sunteţi urmaşii Romei ? "

"Într-o ţară-n care a fost
Ăl mai mare cel mai prost..."



Ceea ce am văzut azi la televizor m-a cutremurat. Acesta este poporul român ? O şleahtă de pomanagii, bătându-se ca la Mărăşeşti pentru patru mici şi o bere ? S-ar părea că Vanghelie a calculat bine preţul conştiinţei unui om. Că voturile costă mai mult... Asistăm cutremuraţi la ticăloşirea unui popor manipulat şi înfometat. Aproape că nu mai este nimic de spus.
Văd însă pe Florin Călinescu, actor ratat şi doctor în nesimţire, cum îi înfierează pe profesori pentru apropiata grevă plănuită de amărâţii de la catedră. Pe Călinescu, sincer vorbind, îl simpatizam până acum. Cu toate că mă călca pe nervi pretenţia lui de a fi şi comentator sportiv, şi analist politic, şi observator al fenomenului cultural, şi măscărici de serviciu. Sigur că dintre toate rolurile, cel mai bine îl prindea ultimul. Cu aerul lui de şmecher de cartier, cu poantele vulgare, de mâncător de seminţe şi cu vocea afectat-fudulă, îmi stârnea simpatia : cel puţin, ăsta este cât de cât destupat la minte şi nu este ultimul om, ca Adrian Păunescu, poet de patrimoniu, care a dat fuga să se fotografieze cu Becali, la ieşirea din arest. Nu de alta, dar uitase lumea cine este şi putea, în plus, să-şi mai tragă şi oarece profit... Fundamental golan, un Mitică veninos al vremurilor "noi", Călinescu deveni, începând de azi, mare specialist în ştiinţe pedagogice, fluturând cu agresivitate cauza părinţilor şi a elevilor. Să fim bine înţeleşi : lucrez în învăţământ şi nu agreez o acţiune precum cea plănuită de sindicalişti. Dar, pentru cunoaşterea situaţiei, îi aduc la cunoştinţă "volintirului" următoarele :
1. Profesorii sunt nişte oameni care nu au după ce bea apă şi îşi drămuiesc ultimul leuţ, pentru a-şi cumpăra o carte. Nu au nici haine cu care să se arate în lume, nu-şi pot cumpăra nici cărţi. Ce poţi face, tânăr fiind, cu un salariu de 900 de lei noi ? Dacă ai puţină minte, pleci învârtindu-te din sistemul care nu mai prezintă decât perspectiva falimentului. Aş putea paria pe orice că printre cei care se luptau pentru un mic, în Izvor, erau numeroşi profesori pensionari.
2. Guvernele de până acum şi-au bătut joc de copii, promovând un sistem de învăţământ revolut, cu un program cronofag şi stresant, de puşcărie. În şcoli sunt acceptaţi şi promovaţi profesori corupţi, incompetenţi şi inculţi. La salariile astea, de unde alţii ? Dacă oficialii din minister ar vedea cine iau gradaţiile de merit s-ar cruci. Trepăduşi ai inspectoratelor şcolare, producători şi cărători de hârtii care nu folosesc la nimic. Nu contează dacă îţi faci orele sau nu, dacă ai rezultate la concursurile şcolare sau dacă ai lucrări ştiinţifice publicate : se premiază şi se plătesc numai hârtiile inutile şi aşa-zisele "proiecte". E nebunie, e dezastru. Rentează să ai o funcţie de conducere. Cu o indemnizaţie grasă şi cu câteva ore suplimentare, îţi asiguri un salariu mai mult decât decent. În rest, poţi să nu-ţi faci nici orele... Programele sunt supraîncărcate, cu multe noţiuni inutile, iar destule manuale sunt necorespunzătoare. Se învaţă exclusiv prin sistemul paralel şi subteran al meditaţiilor date la domiciliu...
3. Tezele cu subiect unic, ca şi Testele Naţionale, ca şi Capacitatea, nu evaluează nimic. În fiecare clasă sunt câţiva copii care mai învaţă, iar ceilalţi copiază după ei. Dau aceste informaţii în deplină cunoştinţă de cauză. Tezele cu pricina nu fac decât să umfle mediile unor elevi slabi, pentru ca ei să se poată înscrie la un liceu bun.
Totuşi, sunt de acord că este oarecum imoral să le refuzi elevilor un drept câştigat prin lege.
E curios că pedagogul de serviciu al Realităţii incită la nerespectarea legilor. Profesorii ar fi nişte proşti, din moment ce au crezut că majorările salariale, stabilite printr-o lege votată în Parlamentul României şi promulgată de Preşedinte, vor fi puse în aplicare... Acelaşi semidoct, colportor de teorii ale şmecheriei, a întrebat-o, de două ori, pe realizatoarea emisiunii dacă este... virgină... Ca tacâmul să fie complet, actorul pârât a spus că sindicalistul Nistor ar fi un profesor mediocru, fiindcă el, Călinescu, fiind "un ziarist al dracului" ( după propria mărturisire), s-a interesat printre elevi ce şi cum. Ei, bine, această babă la uluci a ajuns să apere cauza copiilor din România... Rău am ajuns !

P.S. Văd că a mai apărut un specialist în reforma şcolară, Moise Guran. Ăsta propune, fără a şti ce vorbeşte, mărirea normei didactice... O fi strungar de meserie ? Sau sculer-matriţer ?

2 comentarii:

L'Etrangere de la famille spunea...

Va felicit,in special,pentru curajul de a expune mizeriile care roiesc in tara asta...Este foarte adevarat ca aceasta tara,cum bine a numit-o cineva-Rromania[da,cu dublu "r"!] este ,de fapt,o mare TIGANIE!!!In tara asta ordinea e aharhie,nu exista respect pentru munca nimanui..exista doar varianta"pile" fara de care esti considerat un om mort....e dezastruos,revoltator si,da,dureros de rusinos sa traiesti in Rromania!!!

Şerban Tomşa spunea...

Aşa este cum spuneţi. Sistemul - sau lipsa de sistem ? - a dus la distrugerea unei pături sociale care a fost cândva onorabilă şi avea menirea de a lumina masele... Munca şi valoarea nu sunt respectate deloc, iar cadrele didactice, în majoritatea lor, prin faptul că se izolează de timpuriu în şcoli, avându-i permanent ca parteneri de dialog pe copii, ajung să nu se matuzizeze din punct de vedere social şi se comportă precum cei mici. Cultura este ultima lor preocupare. Cunosc cazuri în care profesorii se bat pe funcţii şi pe salarii de merit ori situaţii hilare, când doi profesori s-au judecat la tribunal pentru că unul stătuse pe scaunul pe care de obicei se aşeza altul...