Interviu

Şerban Tomşa
Răspunsuri pentru dl. Bogdan Romaniuc - „Suplimentul de cultură”

1. Bogdan Romaniuc : Cine este Tom Kastelka ? Un Mâşkin „ignorant” ?
Şerban Tomşa : Aţi intuit extraordinar natura personajului meu. Da, se poate spune că Tom Kastelka este un alt Mâşkin. „Ignorant” doar în sensul că îi lipseşte credinţa profundă care îl caracterizează pe eroul dostoievskian. Şi poate că el nu înţelege în întregime tot ceea ce i se întăâmplă. Tom suportă presiunea unei societăţi care reduce la dimensiuni meschine toate nobilele sale elanuri. Povestea tinerei care moare într-un accident de automobil este, de fapt, romanul scris de Tom şi el nu trece de limita superioară a unei mediocrităţi lăudabile. În construirea lui Tom, am utilizat, printre altele, şi câteva aspecte din existenţa tragică a unui foarte bun prieten, regretatul poet Ion Stratan. Chiar aşa îl consideram pe Stratan : seamănând cu „Maestrul” lui Bulgakov - care scria, prin contrast cu Tom, un foarte bun roman - el este un Mâşkin autohton, un fel de Ladima cu o aureolă slavă, un aisberg rătăcit pe mările Sudului... Construit pe sugestii oferite de mitul lui Moise, căruia nu i se permite să păşească pe Pământul Făgăduinţei, Tom Kastelka ilustrează, ca şi prinţul Mâşkin, neputinţa unui anumit tip uman de a depăşi propriile limite şi de a-şi finaliza aspiraţiile. Tom ajunge să trăiască în imaginaţie, într-o lume formată din elemente selectate din propria copilărie şi din cărţile citite. Conflictul în care este prins Tom este unul specific tragediei : el se luptă cu fantasmele şi cu destinul său. Călătoria în oraşul Christiana şi întâmplările de acolo se petrec numai în mintea personajului. Drumul către Cristiana poate fi socotit nu numai o călătorie a personajului în propria imaginaţie şi în universul ospitalier al literaturii, ci şi una în moarte.
2. Bogdan Romaniuc : „Eu nu pretind că sunt personaj de poem sau de epopee. De roman, da, dar asta este altceva”, spune la un moment dat Tom. Ce îl împiedică să fie personaj de epopee ?
Şerban Tomşa : Epopeea presupune o perspectivă narativă „de jos în sus”, iar Tom este privit de narator de „la egal la egal”, cu îngăduinţă şi cu o tuşă abia vizibilă de umor. Personajul are şi el simţul umorului în aceeaşi proporţie. Poate că ar fi fost mai în spiritul romanului să fac din Tom un personaj comic. Să-l privesc, adică, „de sus în jos”, cum procedează John Kennedy Toole în „Conjuraţia imbecililor”. Trăind în virtual, Tom legitimează un alt tip de roman, total diferit de realismul dur, cinic sau teribil în care excelează proza românească. În altă ordine de idei, „Gheţarul” este, poate, şi printre ultimele romane româneştide mari dimensiuni, cu o miză artistică riscantă, deoarece cred că viitorul nu va fi, cel puţin pe piaţa literară, al romanelor „mari”, de anvergură, al căror scenariu este o învârtire la nesfârşit în jurul propriei cozi. Vor triumfa cărţile de mai mici dimensiuni, cu o poveste la suprafaţă, cu un conflict bine pus în evidenţă, care să-l ţină în priză pe cititor. Aşadar, nu Thomas Mann sau Nicolae Breban, ci Friedrich Durrenmatt.
3. Bogdan Romaniuc : Spuneţi : „cea mai mare miză a unui roman este viaţa”. Care ar fi atunci miza poeziei ?
Şerban Tomşa : Da, cea mai mare miză a unui roman este viaţa, dar nu văzută ca o supravieţuire de azi pe mâine. E viaţa trecută prin filtrul unor idei, iluminată de nişte revelaţii. Realismul dur şi-a consumat ultimele experienţe valabile artistic odată cu remarcabila operă a lui Radu Aldulescu. Deschiderea către grotesc, comic şi fantastic, într-o formulă originală, este unul dintre pariurile „Gheţarului”. Aşa cum alţii se concentrează pe scriitură sau pe conflict, eu mi-am îndreptat atenţia asupra unui personaj care nu poate vieţui normal în societate, dar poate trăi cu succes în plan literar. Tom înţelege că suferă de complexul lui Leonardo, acela de a lăsa neterminate toate lucrurile începute. Dacă l-aş fi făcut conştient de toate implicaţiile actelor sale, ar fi ieşit schematic şi răsuflat. E mai bine ca personajul să fie dus la vale de apele epicului... Este evident, pentru mine, că miza marii poezii nu va fi niciodată mimesis-ul, ci absenţa, virtualitatea şi negativitatea lucrurilor, cum ar spune dl. Nicolae Manolescu. Dumneavoastră, ieşenii, care aţi dat cei mai mari poeţi din literatura română, ştiţi, cu siguranţă, acest lucru. Tom trăieşte virtual fiindcă are o structură de poet ratat, care pune în viaţa sa ceea ce ar fi trebuit să scrie. În cazul său, funcţiile vieţii şi ale literaturii se inversează...

P.S. Astăzi nu s-ar mai putea scrie decat epopei comice. In acest sens, Tom ar fi putut fi personaj de epopee, dar ar fi trebuit să-l pun în situaţii ridicole, ceea ce nu am intenţionat. Oricum, între Iliada şi Ţiganiada, contemporanii o preferă pe a doua. Eu - de asemenea.