Sexualitate şi literatură

Un capitol controversat nu numai al existenţei noastre, ci şi al literaturii şi artei, în general, este sexualitatea. Subiect tabu acum o sută cincizeci de ani, sexul a pătruns treptat până în zona de maximă vizibilitate a vieţii sociale. Dormitorul a devenit scena unei piese de teatru, pe care o urmăresc milioane de telespectatori. Orice emisiune îşi face un titlu de onoare din a dezbrăca nişte fete cu trupuri frumoase şi cu "vino-ncoa". Asta dacă realizatorii vor să aibă audienţă. Mark Twain era un geniu şi a intuit interesul oamenilor pentru lucrurile interzise de morala de atunci. În "Aventurile lui H. Finn", doi escroci reuşesc să atragă o mulţime de oameni la o falsă reprezentaţie, fiindcă avuseseră ideea de a scrie pe afiş :"Interzis copiilor şi femeilor! " În zilele noastre, morala şi-a schimbat şi ea standardele. Azi nu mai este imoral să vorbeşti vulgar sau să faci sex în public. Bine ascuns timp de secole, sexul a devenit un obiect de recuzită din toate spectacolele cu public. Practic, a devenit cea mai vândută marfă. Ce se întâmplă însă cu sexul în literatură ? Aş zice că fenomenul este aproape identic cu cel din societatea de consum. Urmând exemplul mass-mediei, textele literare sunt înţesate cu scene fierbinţi, uneori nejustificate artistic. Cu mulţi ani în urmă, Miller, Joyce, Lawrence şi chiar ... Flaubert au scandalizat cititorii. Unii şi-au publicat cărţile în străinătate şi abia după ce au fost recunoscuţi ca mari scriitori, au fost editaţi pretutindeni. Alţii au fost daţi în judecată, dar, spre lauda judecătorilor de atunci, au câştigat de fiecare dată procesele. În zorii mileniului al treilea se ştie că ficţiunea îşi poate permite aproape orice şi că nu poate fi pedepsită prin lege. În fond, e greu să-i depăşeşti pe Miller sau pe William Burroughs, care aparţinea generaţiei beat, oricât de trivial ai încerca să scrii ! Mi se pare că ultimul a dus exhibarea sexualităţii până la ultimele consecinţe.
Dacă am face o clasificare a scriitorilor, în funcţie de sexualitatea prezentă în operele lor, o variantă ar fi cea de mai jos :
1. Scriitori pentru care există numai iubirea epurată de murdăria sexului. Nu găsim nimic explicit, la ei, referitor la faptele petrecute în dormitor. Exemple : Dostoievski, Dickens, Bulgakov, Sadoveanu, Petrarca.
2. Scriitori la care sexul este prezent doar prin aluzii ironice sau sentimentale : Bănulescu, Fănuş Neagu, Thackeray, Shakespeare, Anatole France, Balzac, Eminescu, Baudelaire, Rimbaud, Macedonski, Caragiale, Flaubert, Bruno Schulz, Simona Popescu, Florina Ilis, Petru Cimpoeşu, Dan Stanca. Cehov, cu "Doamna cu căţelul", face trecerea către categoria următoare.
3. Autori la care există scene sexuale explicite, fără a se face din ele principala miză a creaţiei : Joyce, Rebreanu, Călinescu, Nabokov, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Nicolae Breban, Ion Creangă, Radu Aldulescu şi... Şerban Tomşa.
4. Scriitori cu o sexualiate excesivă, obsesivă, dar perfect motivată artistic : Boccaccio, M. Blecher, Henry Miller, Tudor Arghezi, H. Bonciu, Mircea Cărtărescu. Dacă n-aţi citit "Povestea poveştilor" şi "Povestea lui Ionică cel prost", scrise de ultimul, aţi pierdut mult. Aproape pornografice, poveştile respective sunt socotite de Nicolae Manolescu adevărate "bijuterii literare".
Ajungem, în sfârşit, la ceea ce voiam să spun. Ce desparte, de fapt, literatura cu sex de pornografie ? Simplu :
1. Pornografia nu are valoare literară. Sexul, introdus într-o carte valoroasă artistic, ilustrează o idee sau afirmă un adevăr despre viaţă.
2. O capodoperă transfigurează artistic şi legitimează orice element legat de sex. Citiţi "Tropicul Racului", "Tropicul Capricornului" de H. Miller sau "Cimitirul Buna- Vestire" de Tudor Arghezi şi vă veţi lămuri.
Desigur, utilizarea acestui aspect al vieţii omeneşti în paginile unui op atrage după sine şi interesul multor cititori. Sunt cărţi recente, ale unor autori relativ tineri, conţinând scene decoltate cu nemiluita şi validate la superlativ de critica literară : "69" de Ionuţ Chiva, "Scândurica" de Dan Miron, "Băgău" de Ioana Bradea, "Muzici şi faze" de Ovidiu Verdeş ( introdus şi în manuale, spre scandalizarea puritanilor şi a ipocriţilor !), "Tunul filozoafei" de Dumitru Ungureanu, unele dintre povestirile lui Dan Lungu.
Concluzia arfi următoarea : într-o carte, sexul poate să lipsească sau nu. Nu este interzis, dar nu este nici obligatoriu. Important este restul, adică nivelul artistic al textului, construcţia, personajele şi celelalte...
Pot spune că, revăzând listele cu scriitorii de care mi-am amintit pe moment, cei mai mari dintre ei nu au abuzat de obscenităţi. În unele situaţii, acestea din urmă reprezintă semnul imposturii. Ca să deosebeşti însă grâul de neghină, îţi sunt necesare multe lecturi, cultură, un instinct literar sigur şi un gust literar versat... De acesta din urmă depinde, în definitiv, totul. E posibil ca foarte mulţi cititori de acum să-i socotească, pe clasici, plictisitori. Eu, în orice caz, nu-i consider aşa. Dimpotrivă. Opera lui Dostoievski, de pildă, este tot ce s-a întâmplat mai frumos în toată literatura lumii. Şi nu găsim, în paginile rusului, nimic care să depăşească limitele pudicului. Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit...

P. S. O discuţie specială ar merita limbajul cărţilor cu tentă erotică. Acesta poate fi direct, ca la Miller, Preda, Aldulescu sau tinerii scriitori la care m-am referit în articol, ori aluziv, învăluitor, ca la Creangă ( care oscilează cumva, ca şi... subsemnatul ), Breban şi Caragiale. Şi ar mai fi o temă literară deosebit de interesantă : asocierea eroticului cu vulgarul - la Arghezi - şi cu violenţa, ca în cazul lui Burgess, a cărui "Portocală mecanică" îmi provoacă adevărate crize de depresie... Şi o ultimă observaţie. Mi se pare evident că scriitorii cu mai mare succes la public sau la critica literară "îndrăznesc" mai mult în cărţile lor, atât în ceea ce priveşte nuditatea unor scene, cât şi limbajul utilizat. Mă gândesc la Marquez, Arghezi, Mircea Cărtărescu...