miercuri, 1 iulie 2009

Cărţile vii

Cărţile m-au fascinat şi m-au uluit totdeauna. În paginile lor nu văd cuvinte, ci viaţă mai adevărată decât tot ce zăresc în jurul meu : oameni vii, scene emanând bucuria de a trăi, peisaje, sentimente, idei trăite. Sunt obsedat şi dependent de cărţi. Fără să fiu sinolog, port tot timpul cu mine, în servietă, aidoma personajului creat de Canetti în "Orbirea", două-trei cărţi necitite. Dacă Infernul ar fi dotat măcar cu o bibliotecă bine înzestrată, m-aş duce bucuros acolo.
În ultimii ani am citit mai mult proză. Poate şi datorită profilului meu scriitoricesc actual. Artele, în general, reflectă aspiraţia şi deschiderea sensibilităţii noastre către frumuseţe. Ele se adresează spiritului pe calea simţurilor. Mă încântă, de pildă, pictura şi trebuie să admit că muzica şi poezia - care nu ţin de mimesis - sunt forme înalt rafinate ale artei. Proza este impură, ca şi viaţa reală, dând multora impresia că înţeleg totul. Este forma de literatură care se apropie, până la confuzie, de realitate. Iar dacă un cititor, dotat cu multă ignoranţă şi cu mult tupeu, nu înţelege nimic, consideră că autorul este un prost. De cele mai multe ori, oamenii au impresia că înţeleg totul, iar autorul poate fi stimabil sau un dobitoc. Dar despre o simfonie nu îndrăzneşte să se pronunţe oricine. Un prozator este infinit mai expus decât un filosof. E suficient ca acesta din urmă să-l trimită pe un amator de contestaţii la o carte de Hegel, ca să-i închidă gura pe veci. Fiindcă nu văd pe nimeni în această lume, care să pretindă că l-a înţeles pe Hegel şi să susţină, în acelaşi timp, că marele gânditor a fost un tâmpit. Deşi... mai ştii ? În zilele noastre, totul este posibil...

P.S. ERATĂ: În romanul meu "Gheţarul", recent apărut, s-au strecurat, în mod cu totul neaşteptat, câteva greşeli de literă. Simt nevoia să îndrept însă o eroare mai serioasă : la pag. 353, în loc de "Lecţie de poezie" de Florina Ilis, se va citi "Lecţie de poezie" de Simona Popescu. Florina Ilis apare şi ea ceva mai jos, ca autoare a două cărţi imaginare.

3 comentarii:

K. spunea...

Astazi am vazut Ghetarul in geam la Carturesti.M-am simtit...mandra!Felicitari! Curand va voi spune si impresii..

George Adam spunea...

Serban, te felicit din toata inima la aparitia celui de-al treilea roman, imi cer iertare ca sunt printre codasii la urari, dar cine stie, cei din urma, vor sfarsi prin a fi ceva mai in fata... Iti doresc sa mai publici macar inca 300 de carti la fel de minunate. E firesc sa fii necajit cand editorul iti devine co-autor, mai ales cand inteleg ca numele doamnelor respective au o semnificatie aparte pentru tine; probabil ca o erata pt volumele care n-au aparut inca pe piata ar fi o idee buna. Altfel, da-o si tu pe umor ca asa rezolvam multe.

Ma bucur mult pentru tine, steaua ta straluceste in culori tot mai vii in timp ce tu incalzesti cu delicatete si uneori cu suspinuri nestiute si amare mintea si sufletul cititorilor tai. Asta este probabil cel mai bun stimulent pentrua continua urcusul pe Kilimanjaro si mai departe.

Sa auzim pe curand de a patra splendoare...

Şerban Tomşa spunea...

Îţi mulţumesc, dragul meu prieten. Trimite-mi, prin mail, o adresă la care să-ţi expediez cartea. Mă tem că ar fi trebuit să mai fac nişte tăieturi în text, să mai arunc din balast...