duminică, 27 septembrie 2009

Bucurii de tânăr scriitor

Ultima generaţie de poeţi români români este una binecuvântată de zei. Talente puternice şi originale, ei îmi lasă impresia, din ceea ce citesc, că sunt şi caractere deosebite. Lucru rar în literatura română... Sunt solidari şi se iubesc unii pe alţii. O asemenea efervescenţă creatoare n-a mai existat, la noi, de pe vremea generaţiei lui Nichita. În plus, unii dintre ei au geniul comunicării în plan socio-cultural. Au înfiinţat "Reţeaua literară" şi "Institutul Blecher", se promovează reciproc, îşi pun cronicile pe bloguri, îşi afirmă cu hotărâre personalităţile.
Mă bucur din suflet pentru reuşitele lor : cărţile le apar la edituri prestigioase, au recenzii extrem de favorabile, scrise de cei mai autorizaţi critici literari români, prietenii literari nu le lipsesc. Îşi trăiesc anii de glorie... Mi-am dat seama că satisfaţii depline nu poţi avea decât în tinereţe : mai târziu, nici cele mai măgulitoare elogii nu te mai mişcă... N-am înţeles niciodată de ce succesul unor tineri trebuie privit chiorâş de scriitorii mai în vârstă, afirmaţi sau nu. Marin Preda relatează, în "Viaţa ca o pradă", o scenă absolut năucitoare. Îi apăruse volumul de debut, trăia euforia momentului şi într-o zi îi zăreşte, prin vitrina uni restaurant, pe trei autori consacraţi. "M-am dus la ei. Îi cunoşteam, petrecusem prin cafenele ore de ameţeală şi entuziasm şi mă bucuram să-i revăd... Dar nici nu m-au lăsat să deschid gura. Ce mi-a intrat mie în cap ? m-au luat ei în primire, cred că dacă am publicat o carte... Şi o ploaie de injurii la adresa cărţii, cuvinte urâte la adresa mea, prevestiri că o să mor într-un şanţ...Ce eram eu ? Ei, ce credeam că sunt ? [...] Ce era mai curios şi ceea ce mă reţinea era faptul că nu se înţeleseseră între ei dinainte, reacţionaseră câteşitrei spontan, îndată ce mă aşezasem la masa lor. Iar eu crezusem că numai gloabele literare păstrează în ele un venin distilat."
În altă ordine de idei, un adevăr dureros este că, în România de acum, dacă scriitorii nu se promovează singuri - ceea ce este aproape imposibil ! - sau între ei, nu-i ajută nimeni. Literatura fiind un joc de societate, sunt recunoscuţi numai cei care au săvârşit acte de cultură într-un spaţiu consacrat. Şi atunci ce se întâmplă cu oamenii de mare talent care nu fac parte din niciun grup, nu au prieteni şi nu prea sunt comentaţi, deşi sunt creatori autentici, cu nimic mai prejos de numele care sunt pe buzele tuturor ? Nu există agenţi literari, nu există programe culturale. Fără prieteni eşti pierdut...
Marin Preda avea o capacitate unică de a formula idei care ne pun pe gânduri... Iată ce scrie despre prieteni, pe care, în treacăt fie zis, nici el nu a ştiut cum să şi-i păstreze : "Prietenii se fac în mari cicluri de viaţă, când se pierd şi se regăsesc după decenii, adesea după experienţe tragice, care îi reapropie, sau după înălţări şi căderi care le amintesc ziua când s-au cunoscut şi prietenia reînvie cu noi elanuri ; sau, dimpotrivă, se stinge definitiv, când unul intră fără scăpare pe orbite străine primelor elanuri şi este scurt-circuitat pentru orice prietenie. "

14 comentarii:

Elvis spunea...

Sunt oameni care îl arată pe Dumnezeu, alţii nu ! Nu contează profesia ! Răutatea, egoismul, trufia nu ocoleşte nicio categorie socială ! Aşa că e uşor de înţeles de ce unii scriitori maturi nu-i iubesc pe cei mai tineri ! Poate gândindu-se la ei ,se văd mai mici şi atunci preferă să-i coboare cu orice mijloace, decât să-L laude, împreună cu ei, pe Dumnezeu, în felul lor literar ! Egoul,eul nostru bate-l vina ! E drăcuşorul din noi ,când l-am hrănit cu gânduri egoiste şi nu altruiste !

Şerban Tomşa spunea...

Da, foarte mulţi sunt aşa. Miron Radu Paraschivescu ( cel mai nobil, cel mai sincer dintre toţi, în elanurile sale de a-i ajuta pe tineri ), Nichita Stănescu, Florin Mugur erau nobile excepţii. Să zic că acum altruiştii sunt mai numeroşi ?

Elvis spunea...

Nu ştiu ! Contează ca noi să fim convinşi în inima şi mintea noastră că atitudinea corectă e cea altruistă faţă de cei din jurul nostru, ce aleg oamenii ne putea durea, dar sunt alegerile lor personale şi oprobiul pentru faptele lor arată că nici ei nu se află într-o situaţie mai bună ! Ne amintim cu drag de oamenii buni ,nu de cei egoişti ! Până şi Ceauşescu, când e pomenit ,este pomenit pentru faptele bune făcute sub conducerea lui, deci oamenii nu uită nimic ,nici cele rele, nici cele bune ,plus că ştiu să judece prin comparaţie cu „îngerii necomunişti " de acum ,care jură cu mâna pe Biblie, cum o să servească ei poporul ! Deci, până la urmă, nu contează cum te numeşti, ci, ce faci, pentru că ce faci, rămâne şi oamenii văd, chiar dacă pe moment nu te apreciază !

Şerban Tomşa spunea...

Aveţi convingeri ferme şi gândiţi foarte frumos... Într-adevăr, rămâne ceea ce facem...

Black Bitch spunea...

Criticile nasc furie, furia duce la frustrare, frustrarea trezeste vointa, vointa aduce suferinta, iar din suferinta iese arta. Voluntar sau involuntar, scriitori reticenti la lucrarile celor tineri, ii ajuta, indemnandu-i spre mai bine. Si intotdeauna e loc de mai bine.

Şerban Tomşa spunea...

@ Black Bitch : Ai dreptate, furia şi suferinţa îi ajută pe cei mai puternici. Unii sunt, din păcate, prea vulnerabili şi, deşi au talent cu carul, se pierd... Ca oameni, cei care se ratează sunt şi cei mai interesanţi... Pentru mine, învingătorii sunt plictisitori... Arta lor, nu.

Cristiana spunea...

Buna, Serban!!
Vreau sa te mai plictisesc si eu din cand in cand... caci eu ma consider o invingatoare, dupa ce am trait disperarea atitudinii de invans peste 35 de ani... Cat timp am simtit acut acest lucru, nimic din mine cu atragea, dimpotriva, chinul sufletului meu mereu batut radia exact ceea ce dorea tot omul sa inlature din viata sa... propriul sau chin... O umbra prin colturile vietii altora, printre atat de multe altele..
Aveam un jurnal din adolescenta, cu multe volume pitite acolo unde ochiul ager parintesc nu prea avea cum ajunge (si cand am stat singura departe de parinti... tot il piteam... Doamne!!). Si observam ca, ori de cate ori scriam in el, libera si neingradita de nimic si nimeni... in zilele urmatoare lumea imi zambea, colegii ma ajutau fara sa le cer... totul se schimba in jurul meu!! Merge o data sau de 3 4 5 6 ori sa nu observi... dar tot observi la un moment dat!!
Si viata mea s-a schimbat, inainte de a se schimba si multe altele in profunzimea ei...
In greutatile mele cotidiene am vazut clar ca sunt multi oameni care nu suporta atitudinea de invingator a altora, indiferent daca si-au invins propriul necaz sau a reusit sa se debaraseze de atitudinea de stapanitor a celor de langa ei...
Si criticile se vad bine cum incearca sa anuleze increderea de sine... rusinarea lor vrea sa acopere rusinea propriei ingradiri...
Viata este literatura cea mai calitativa pe care nu stim ca o scriem, fiecare dintre noi, in acele File ale Vietii, cum scria din vechimi cel ce a fost preluat in Biblie...
...cred eu, dupa simtirea mea....

Liviu Drugă spunea...

Un blog cum de mult cautam. Felicitari! Ati mai facut rost (!) de un cititor constant.

Şerban Tomşa spunea...

@ Cristiana : Tu eşti o învingătoare specială, care îi ajută şi pe alţii să se salveze... Când am scris că "învingătorii sunt plictisitori", m-am referit la marii câştigători din plan social, cei care au nenumărate viloaie, cu pogoane de plajă, supermaşini, iahturi... Ce-am putea găsi interesant la un milionar în euro ? Poate petrecerile... La Becali nici atât. ( Ăsta nu ştie nici măcar să se îmbete, precum alţii, care sunt foarte simpatici...) Arta fiind un fel de eşec al eşecului, e necesar să precizăm că toţi cei care triumfă în acest domeniu, ca şi cei care se ratează, sunt foarte interesanţi. Te rog să mă ierţi : ar fi trebuit să nuanţez mai mult... Sper că nu te-ai supărat.
@ Liviu Drugă : Vă mulţumesc pentru aprecieri şi sper să comunicăm cât mai des de acum înainte.

Cristiana spunea...

Acum am venit de la serv. (inventarierea! bat-o norocul! sa-mi iasă bine!!!), mananc acum in fiecare seara scriind acolo unde este foarte necesar... Serban, a fost o gluma, cum de te ai gandit ca m-as putea supara???
Pe de alta parte sa fim seriosi!!... te rog sa ma crezi ca eu ma simt plictisitoare uneori si atunci pun un studiu din cele grele ca sa nu se plictiseasca lumea de atata optimism din partea mea !!!
Si mai stiu ca uneori este imposibil sa fiu optimista, chiar daca chiar si numai 15 20 minute... Am si eu disperarile mele, angoasele mele, nevricalele mele... chiar daca inteleg foarte bine pe cei care mi le-au produs.
Nu sunt eu prea speciala decat poate ca da, vreau din tot sufletul meu sa sustin oamenii, sa ajunga sa fie fericiti si impliniti numai prin ei insisi, sa nu fie dependenti de exterior (decat normal, in limitele sociale, imperative... din nefericire..). A fi fericit si implinit este o simtire care nu tine de exterior, doar ca nu ne spune nimeni sau... daca ne spune cineva, pare incredibil...o prostie...
Cineva spunea ca oamenii fericiti sunt numai cei superficiali. As contesta acest lucru, caci si cel care spune asta poate fi suspectat de superficialitate... Nu vreau sa ma lansez acum intr-un a din teoriile mele acelea luuungi... Dar o voi face candva...
Cei pe care ii citezi nu au chiar nici o vina ca sunt asa... si tu stii teoriile mel !!! invata si ei, asa cum am invatat si noi, la randul nostru... Sa nu pătrunzi niciodata in sufletul lor, caci sufletul tau ti se va amărâ cumplit... Vei plange nu pentru ei, ci pentru tine. Ca ai pututu sa crezi ca ei ar fi ceea ce vor sa pară a fi... Am cunoscut un astfel de om candva, sa tot fi trecut vreo 9 ani... Aveai senzatia ca este cel mai puternic om din lume... Pentru o realizare a dânsului i-am spus că îi port respect. Nimeni nu-i mai vorbise vreodata de respect... si inca la adresa lui... Poate jinduise sa il câştige - dar niciodată nu putuse macar sa-si formuleze asa ceva in minte... ca a câştigat respectul cuiva...
I-am vorbit si de demnitate... Părea că nu a înţeles ce înseamnă aşa ceva... Dureros...
Câţi ca el... recunoştinţă se mai găseşte, dar respect...Ceva m-a reţinut să-i spun că a oferi respect înseamnă a cîştiga respectul pas cu pas... Să oferi respect tuturor, chiar şi celui care dispreţuieşte... Se poate, şi aşa învaţă lumea să respecte, primind respect chiar şi atunci când este demn de tot dispreţul...
...Mai am de scris un raspuns, asa ca ne reîntâlnim curând!!!

P.S. M-ai facut sa rad cu Becali care... nu stie nici macar sa se imbete !!!!!!!!!

Cristiana spunea...

Si inca ceva, Serban!
Pentru prima data cand "aud" pe cineva vorbind despre Miron Radu Paraschivescu... Doamne, ajunsesem sa cred ca nimeni nu a auzit despre el!!
Ma bucur sa stiu - de la tine! - ca a fost un om bun, "( cel mai nobil, cel mai sincer dintre toţi, în elanurile sale de a-i ajuta pe tineri )" cum ai scris...
Iiii... ce mult ma bucur !!! Mi-a trecut toata-toata oboseala!!!

Şerban Tomşa spunea...

Draga mea Cristiana, trebuie să ştii că tu nu eşti niciodată plictisitoare. De când comunic cu tine, mi s-au reaprins nişte lumini interioare. Şi au apărut şi altele despre care nu ştiusem nimic până acum... Când "vorbesc" cu tine, mă simt mai puţin singur. Simt că pe tine, pe Dan Ioanitescu şi pe Elvis vă cunosc de o veşnicie...
Miron Radu Paraschivescu a fost un poet de excepţie şi un om fără egal. I-a ajutat, în mod dezinteresat, pe mulţi scriitori de valoare să iasă la lumină. Printre ei, Marin Preda şi Adrian Păunescu... Legenda spune că la el s-ar fi dus, cu un volum de versuri, însuşi Nicolae Ceauşescu, pe vremea când nu ajunsese în fruntea PCR. Nu avea, din păcate, talent, iar Miron l-a descurajat, spre regretul prietenilor săi care îi tot ziceau : "Mai bine, Miroane, îi publicai rahaturile alea de poezii şi poate că ar fi renunţat la cariera politică..." Ceauşescu, poet ratat... Ştii că şi Hitler a fost un pictor care a eşuat ? S-ar părea că artiştii nerealizaţi devin adevărate pericole când se apucă de politică...
În altă ordine de idei, oamenii care au curajul să se mai îmbete din când în când au ceva care le lipseşte altora... Nu uit nici acum figura vânăt-lungită de mirare a lui Gabriel Liiceanu, când, în cadrul unui interviu, Emil Cioran îi spunea că în tinereţe se îmbăta foarte des... În orice caz, un bărbat care spune că nu s-a îmbătat niciodată ori minte, ori e un tip suspect... Asta nu înseamnă că aprob alcoolismul, care este un infern pentru cei care sunt prinşi în acel joc îngrozitor...

Fanfan spunea...

carti cu coperti albe si cuvinte frumoase, carti cu coperti negre si idei albe, carti cu coperti rosii si ganduri bune ... in fiecare carte se ascunde cate un pitic care iti sopteste cate o poveste :o) si mie imi place noua generatie de poeti, scriitori romani si nu numai

Şerban Tomşa spunea...

Fanfan, tu eşti un poem fără sfârşit... Ca şi Irina Alexandra şi Black Bitch... Fiecare în alt registru. Toţi poeţii din lume îşi doresc să vă fi scris ei...